Samsung Galaxy S23 FE – ecran superb și construcție de tanc (review)

De ceva vreme, Samsung au făcut o tradiție să relanseze modele apărute anterior, sub numele de „Fan Edition” sau „FE”, cu niște specificații o idee mai cuminți în unele cazuri și prețuri ceva mai mici. La telefoane, chestia asta a început o dată cu seria Galaxy S20, iar S20 FE nu doar că era mai ieftin cu vreo 350 de euro decât varianta normală, ci venea și cu un Snapdragon 865, vârful de gamă al celor de la Qualcomm la vremea aia.
Detaliul ăsta este important deoarece, în caz că ați uitat, Samsung obișnuia să includă chip-urile Snapdragon doar pe varianta din Statele Unite, în timp ce tot restul lumii trebuia să se mulțumească cu un model Exynos, mai încet, mai flămând și mai prost optimizat de cele mai multe ori. Pe lângă chipset-ul corect, S20 FE păstra aproape toate calitățile seriei intacte (cu excepția camerelor ceva mai slabe), iar asta l-a făcut să se vândă foarte bine, deci experimentul companiei a fost un succes.
Acum, trei ani mai târziu, Samsung iese pe piață din nou cu un telefon din familia asta de produse, sub forma lui Galaxy S23 FE. Și ăsta moștenește multe dintre avantajele care fac din Galaxy S23 unul dintre cele mai bune telefoane Android de pe piață, dar este și extrem de polarizant în unele aspecte. Așa că, în materialul care urmează vom pune sub lupă noul Galaxy S23 FE, îl vom analiza îndeaproape și vom răspunde la întrebarea „merită sau nu?”.
Design și construcție
Sa începem cu începutul, și anume cu design-ul și construcția. Și voi admite din capul locului că, dacă ai ținut în mână un S23 și ți-a plăcut cum se simte, vei aprecia și noul model. Din punct de vedere al esteticii nu sunt mari diferențe, și S23 FE este un sandwich de sticlă și aluminiu, doar că bucățile de sticlă sunt Gorilla Glass 5 aici, în loc de Victus 2 cum am văzut la S23 simplu.
În plus, dacă pe S23 sticla de pe spate este mată și rama din aluminiu este lucioasă, la S23 FE e taman pe dos! Bucata de sticlă de pe spate este lucioasă, ceea ce înseamnă că zgârieturile și amprentele se vor vedea mai ușor, iar rama în sine este dintr-un aluminiu brushed mat. Totul se rezumă la preferințe aici, dar recunosc că înclin mai mult spre abordarea modelului fără FE în coadă, tocmai datorită capabilității sticlei mate sa ascundă amprentele inestetice.
O chestie notabilă sunt dimensiunile. S23 FE este un soi de copil mijlociu al seriei, cu o diagonală a ecranului de 6,4 inch, la jumătate între S23 cu 6,1 inch și S23+ cu 6,6 inch. Totuși, modelul FE este destul de greu, la 209 grame este cu 40 de grame peste S23 și cu 10 grame mai mult chiar decat modelul Plus. Totuși, nu devine incomod și te vei obișnui cu greutatea mai mare.
Deci telefonul se simte foarte bine în mână, este solid din cale afară, și pe deasupra si foarte arătos grație culorilor interesante. Totuși, am remarcat faptul că marginile ecranului sunt o idee mai groase decât pe modelele normale, ceea ce strică puțin din feng shui. Deci primul aspect care mi-a sărit în ochi este ecranul. Așa cum spuneam, are 6,4 inch, cu o rezoluție de 1080 x 2340 pixeli, este Dynamic AMOLED 2X, rulează la 120Hz și este certificat HDR 10+, specificații identice cu celelalte modele din serie, exceptând Ultra bineînțeles, ăla e altă mâncare de pește.
Experiența în utilizare
O diferență între S23 FE și S23 sau S23+ este strălucirea maximă a ecranului, care ajunge aici până la 1450 de niți, spre deosebire de cei 1750 de niți de care ecranele celorlalte modele din serie sunt capabile. Este asta un dealbreaker? Cu siguranță nu, și ecranul lui S23 FE rămâne vizibil chiar și în lumina directa a soarelui, deci nu ai de ce să îți faci griji.
Nu ne luam acuma din 300 de niți, ecranul chiar arată și se mișcă impecabil. Culorile sunt superbe, vii și foarte plăcute, iar rata mare de refresh face navigatul prin meniuri sau prin pagini web o plăcere. De menționat este că modelul ăsta nu are suport pentru Always-On-Display, ceea ce nu e un capăt de țară dar poate deveni enervant dacă te-ai obișnuit cu funcția asta, și te bazezi pe ea pentru a citi rapid notificările.
O diferență majoră, și prima bilă neagră pe care S23 FE o primește de la mine este chipset-ul. În locul excelentului Snapdragon 8 Gen 2 for Galaxy de pe modelele S de anul asta, chipset despre care Samsung au făcut mare tam-tam la începutul anului că e cel mai rapid chip de pe un telefon Android, aici avem un Exynos 2200 proprietar, adică modelul care motoriza seria S22 de anul trecut.
Astfel, toate criticile adresate acelui chipset la vremea respectivă, cum că se încălzește tare și că nu este prea prietenos cu bateria, sunt valide și aici. Asta înseamnă că, în loc să avem performanțe demne de ultima generație de telefoane, ne întoarcem la cele de anul trecut, ceea ce nu e grozav. Și nu te gândi că versiunea pentru Statele Unite stă mai bine, deoarece acolo Samsung au inclus Snapdragon 8 Gen 1, adică tot un chip de anul trecut, deci suferă de mai mult sau mai puțin aceleași probleme ca Exynos 2200. Nu e nici măcar Snapdragon 8+ Gen 1, chipul fabricat de TSMC care a mai rezolvat din neajunsuri.
Acum trecem la testele sintetice, pentru că aici vedem principalul motiv pentru care, după părerea mea, telefonul ăsta e descalificat din start. În timp ce S23 a reușit un scor de 5.143 de puncte în Geekbench 6 în Multi-Core și 1.962 de puncte în Single-Core, S23 FE cu al său Exynos 2200 a scos puțin sub 4.100 de puncte în Multi-Core și doar 1.600 în Single-Core, o diferență de 23%, respectiv 20%, ceea ce nu e puțin deloc. Sigur, nu vei simți diferența asta în task-urile de zi cu zi, cel puțin nu acum, dar pe măsură ce telefonul îmbătrânește și software-ul care rulează pe el devine din ce în ce mai complex, lucrurile s-ar putea schimba.
Totuși, noi nu trăim în viitor ci în prezent, deci cum se descurcă S23 FE astăzi? Ei bine, așa cum spuneam, orice activitate uzuală se petrece fără urmă de lag sau întârzieri, iar task-uri mai solicitante precum gaming-ul sunt o experiență bună. Call of Duty Mobile a rulat fără probleme, cu singurul caveat că spatele telefonului s-a încălzit destul de tare după vreo 30 de minute de joacă, și nu pot să spun că am fost surprins, ținând cont de reputația pe care chipset-ul ăsta o are.
Trecând la părțile mai bune, S23 FE vine din cutie cu Android 14, deci cea mai recentă versiune a sistemului de operare. Asta înseamnă că OneUI a ajuns la versiunea 6.0, care aduce multe îmbunătățiri presărate peste tot prin interfață: un meniu rapid dropdown mai aerisit si mai eficient, un panou de notificări rearanjat, un widget nou pentru vreme, foarte arătos, și o mulțime de alte mici ajustări pe care, dacă le-am enumera acum ne-ar prinde dimineața.
Și la capitolul baterie stăm bine, cel puțin pe hârtie. S23 FE are un acumulator de 4.500mAh, substanțial mai mare decât cel de 3.900mAh de pe S23 și nu cu mult în urma bateriei de 4.700mAh de pe S23+. Chiar și în combinație cu chipset-ul mai puțin eficient, telefonul rezistă cu brio o zi întreagă, dar aș spune că si o a doua zi pe aceeași încărcare, iese din discuție. Te ține fără probleme până când ajungi seara acasă, dar nu te aștepta la vreun battery champ.
Încărcarea este o zonă unde nu vedem sacrificii, dar nici progrese, viteza de 25W pe fir se păstrează și aici. Bine, nu că ar fi cine știe ce viteză de încărcare, într-o lume în care telefoane chinezești chiar și de 3 ori mai ieftine se încarcă cu peste 100W, dar poți trăi cu ea. S23 FE are suport și pentru încărcare wireless, o adiție binevenită, dar îi lipsește capacitatea de a încărca alte dispozitive fără fir, acel reverse wireless charging, pesemne pentru a mai reduce din costul de producție.
Configurațiile de stocare și memorie RAM sunt două: 8GB RAM cu 128GB sau 256GB stocare. Nu avem versiune de 512GB pe care o regăsim pe celelalte modele, deci dacă știi că ai nevoie de mult spațiu de stocare în telefon pentru documente, poze, filme sau orice altceva, trebuie să te cam orientezi spre altceva.
Camere
Acum trecem la chestiunea camerelor, pentru că un telefon de genul trebuie să fie un aliat de nădejde în vacanțe sau atunci când vrei să imortalizezi momentele importante. Iar trend-ul componentelor mai slabe continuă și aici. La prima vedere, ai zice că senzorul principal montat pe S23 FE este la fel cu cel de pe S23 simplu, din mai multe motive. Are tot 50MP, cu o diafragmă de f/1.8 și este de 24mm.
Dar diferența notabilă vine la capitolul autofocus. În timp ce principala lui S23 FE are PDAF, un standard folosit frecvent la telefoane, S23 normal are dual-pixel PDAF, ceea ce oferă un autofocus mai rapid și mai precis. Mi-ar fi plăcut să vedem această tehnologie mai potentă și pe modelul Fan Edition, dar asta nu înseamnă că imaginile rezultate nu sunt bune.
Pozele sunt arătoase, culorile sunt o idee mai saturate decât în viața reală, dar ăsta este un trademark Samsung până la urmă, iar gama dinamică este largă. Un loc unde nu stăm așa bine este la detectarea marginilor obiectelor în modul portret. Am observat artefacte destul de vizibile în special în jurul frunzelor plantelor, deci consider că producătorul mai are ceva de lucrat aici. Nimic ce nu se poate rezolva din soft, însă.
Trecând mai departe la obiectivul telefoto, aici vedem niște specificații pe hârtie încă și mai slabe prin comparație cu S23. În loc de un senzor de 12MP avem unul de 10MP, nu e o diferență enormă dar majoritatea pozelor pe care le-am făcut cu această focală pe S23 FE erau mai puțin detaliate decât pe modelul normal. Ce am apreciat a fost faptul că Samsung au ales să păstreze zoom-ul optic 3x și nu au inclus un 2x obosit. Asta înseamnă că, exceptând nivelul de detaliu mai slab, te poți aștepta să ai o experiență similară.
În schimb, obiectivul ultrawide de 12MP este bun și își face treaba. Nu am observat diferențe majore între pozele rezultate de aici și cele făcute cu un S23 normal, deci o bilă albă aici.
O diferență majoră față de restul familiei S23 are legătură cu partea de video. În timp ce Samsung au făcut mare zarvă că telefoanele lor lansate la începutul anului pot filma 8K/30fps, S23 FE nu e capabil de așa ceva și se oprește la 8K/24fps, cel mai probabil din cauza chip-ului mai vechi care nu suportă un framerate mai mare. Nu este o problemă dacă vrei să obții look-ul ăla cinematic, specific filmelor, dar este un aspect de luat în vedere. Dacă nu te pasionează filmarea 8K, poți înregistra în 4K/60 fără probleme, iar rezultatele arată super ok.
Concluzie
Ei bine, pentru prima dată în mult timp, mi-e greu să recomand un telefon de la Samsung. Nu înțeleg ce au încercat să obțină coreenii cu lansarea asta, care a venit mult mai târziu decât ar fi trebuit. În plus, telefonul este echipat cu un chipset mai slab și mult mai fierbinte decât restul seriei, camerele au suferit mici downgrade-uri pe ici-colo iar prețul de 3.500 de lei este, zic eu, prea mare.
Pentru la fel de mult sau chiar mai puțini bani îți poți cumpăra un S23 normal care nu are aceste hibe, vine cu superbul Snapdragon 8 Gen 2 For Galaxy, are un ecran mai luminos și un set de camere mai potente. Dacă totuși dimensiunea mai mică a lui S23 nu e pe placul tău, îți poți cumpăra un S23+ pentru 500 de lei în plus, cu un ecran mai mare chiar și decât cel de pe S23 FE, și zic eu că merită din plin diferența. Dacă alegi să faci asta vei avea un telefon cu componente mai actuale și mai performante, alături de toate surlele și trâmbițele atribuite unui flagship pursânge.
Dacă totuși optezi pentru un S23 FE, sunt convins că nu vei fi dezamăgit. Telefonul arată foarte bine, e construit exemplar și ecranul este absolut divin. Camerele sunt și ele bune, nu te vor da pe spate dar nici nu te vor lăsa la greu, iar OneUI 6.0 aduce multe îmbunătățiri la capitolul experienței în utilizare.