NEWSPCRSS PaginaDeMedia

Ryzen 9 3950X poate atinge 4.3GHz pe toate nucleele în OC

Întârzierea pare să fi meritat

Luna viitoare va fi lansat modelul Ryzen 9 3950X, un procesor cu 16 nuclee fizice, 32 de fire de execuție și destul de dificil de construit cu gradul de eficiență pe care îl vrea AMD de la el. Totuși, este pe cale să își facă apariția, așa că au început să se ivească detalii despre el.

Detalii ce țin de modul în care acestui procesor i se poate face overclock, venite de la Gigabyte și apoi rapid șterse pentru că au fost lansate înainte de termen. Ghidul de overclock indica modul în care procesorul poate fi dus până la frecvența de 4.3 GHz, pe toate nucleele, folosind un voltaj de aproape 1.4V și cu un sistem de răcire pe lichid. Unul destul de performant, dar departe de a fi inaccesibil publicului ce și-ar permite acest procesor.

Această frecvență este foarte importantă, pentru că depășește ceea ce poate fi atins în mod normal de modelul cu 12 nuclee, Ryzen 9 3900X. Asta va însemna că noul procesor nu doar că va fi foarte bun pentru cei care au nevoie de foarte multe nuclee, dar și pentru cei care au nevoie de nuclee foarte rapide. Sigur, poate că nu toată lumea preferă să facă overclock, dar când ai în față un procesor deblocat de 750 de dolari/euro faptul că îl poți transforma într-un monstru fără prea mare efort cu siguranță va surâde câtorva oameni.

[Tom’s Hardware]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close