
Chiar dacă prețurile plăcilor video s-au mai domolit în ultima vreme, asta nu înseamnă că oricine are și dispune de bugetul necesar pentru un GPU dedicat. În acest caz, opțiunile nu sunt multe, cu cea mai ok varianta fiind APU-urile de la AMD din seria Ryzen 5000. Problema este că aceste modele nu au mai fost actualizate de peste doi ani, iar în tech asta înseamnă o veșnicie. Tocmai de asta, performanțele oferite de acele modele în 2024 nu sunt grozave, dar compania plănuiește să sară în ajutorul gamerilor fără placă video cu o nouă serie de APU-uri, sub nomenclatura Ryzen 8000.
Și chiar dacă noile versiuni nu au fost încă lansate oficial, mai multe rezultate au intrat în baza de date a Geekbench, semn că unii revieweri au primit deja procesoarele și le-au pus la treabă. Asta înseamnă și că ne putem uita la rezultatele respective și trage câteva concluzii legate de boost-ul de performanță față de generația trecută.
Astfel, cele două modele despre care vom vorbi astăzi sunt Ryzen 5 8600G cu șase nuclee și Ryzen 7 8700G cu opt nuclee. Cel mai interesant dintre ele este fără îndoială varianta 8700G, care se laudă cu o frecvență de bază de 4.2GHz și una în boost de 5.1GHz, asta din urmă fiind și cea mai mare frecvență pentru un APU AMD ever! În contrast, 8600G vine cu o frecvență de bază o idee mai mare, la 4.3GHz dar un turbo mai mic la 5.0GHz. Cum se traduce asta în teste? Uite așa:

În același test, procesorul Ryzen 7 7700 (adică omologul modelului 8700G) este cu vreo 5 procente mai rapid în testul Single-Core și cu vreo 3% în Multi-Core, o diferență surprinzător de mică. În comparație cu generația Ryzen 5000, boost-ul de performanță este extrem de mare. Vorbim de o diferență de peste 30% în favoarea modelelor mai noi în Single-Core și un plus de 50-60% în Multi-Core, niște numere destul de mari și demne de upgrade, mai ales dacă iei în considerare faptul că testul ăsta se focusează doar pe performanța procesorului, nu și pe îmbunătățirile pe parte de GPU pe care noua serie le aduce.
Vestea bună este că nu mai avem mult de așteptat până când AMD va scoate pe piață noile versiuni. Ryzen 5 8600G și Ryzen 7 8700G sunt așteptate la raft pe data de 31 ianuarie, iar modelul mai mic va costa 229 de dolari în timp ce varianta mai puternică va costa 329 de dolari.