CommunityMORETECHTech&ITTelefoane

Rusia solicită eliminarea aplicației Telegram din App Store și Play Store

Rusia a început să blocheze Telegram de la a mai opera în țară, după ce dezvoltatorii au refuzat să predea cheile de criptare guvernului rus. Aplicația a devenit o aplicație populară de mesagerie pentru utilizatorii care doresc să vorbească în mod privat între Android și iOS.

Cu toate acestea, o instanță de la Moscova a decis că aplicația nu respectă legislația locală conform căreia securitatea federală trebuie să aibă acces la comunicațiile utilizatorilor. Rusia cere acum celor de la Apple și Google să retragă Telegram de pe App Store respectiv Play Store.

În prezent, guvernul impune interdicții privind serviciile critice care suportă Telegram. Utilizatorii existenți au descoperit că este posibil să se evite restricția folosind un VPN.

Administrația rusă duce mai departe interdicția, solicitând ca aplicația Telegram să fie scoasă din magazinele de aplicații regionale, astfel încât utilizatorii pur și simplu să nu mai poată descărca aplicația.

Aceasta a fost fondată de fapt în Rusia, ceea ce înseamnă că a fost supusă la mai multe controale ale liderilor ruși decât aplicațiile concurente. Cu toate acestea, mulți sunt îngrijorați că acest lucru constituie un precedent puternic pentru ca guvernul să forțeze excluderea și altor servicii criptate de mesagerie.

Deocamdată, populația rusă poate trece de la Telegram la alte aplicații de mesagerie criptate, cum ar fi WhatsApp, Signal sau iMessage. Spre deosebire de celelalte servicii, unele tipuri de aplicații similare nu beneficiază de criptare end-to-end. Dar principiile pe care a fost pusă în aplicare interdicția pentru această aplicație ar putea fi valabile cu siguranță și pentru celelalte servicii. Este pur și simplu imposibil de realizat o aplicație de messaging cu criptare end-to-end care să ofere un backdoor agențiilor de securitate guvernamentale.

Unii observatori din industrie văd blocarea lui Telegram ca prim pas către blocarea în țară a aplicației native de pe iPhone, iMessage. În prezent, Telegram contestă interdicția ca fiind neconstituțională.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button