PCRSS PaginaDeMediaTECH

Unde este review-ul pentru NVIDIA GeForce RTX 3060?! Păi să vă explic…

După cum probabil bine știți, NVIDIA a lansat RTX 3060 zilele trecute. În plină criză de plăci video era și normal ca stocurile să fie limitate, dar nu mă așteptam că nu voi primi un sample de review de la producător. Iar cum zilele trec iar NVIDIA ne ignoră, este timpul să-mi expun părerea și să vorbesc deschis despre situația jalnică prin care trecem în acest moment. Plăcile video au devenit atât de rare încât oamenii sunt dispuși să plătească și dublu sau chiar triplu pentru una. Problema este la nivel global, am tot vorbit despre ea, nu se va rezolva curând și este ceva cu care trebuie să ne obișnuim pentru o vreme. Dar situația aceasta este cumva diferită.

Problema cu plăcile pentru review, culmea, este și ea la nivel global și chiar și în recenzia lui Linus Tech Tips este specificat faptul că placa lui a venit cu întârziere mare. Și acum mă simt cumva prost să am pretenții ca eu să primesc un sample, atunci când nici cel mai influent jurnalist tech din lume nu a avut RTX 3060 la timp pentru întreaga suită de teste pe care voia să le realizeze. Și când iei în considerare faptul că plăcile erau deja disponibile pe piața second-hand înainte de lansare și au fost cumpărate instant de minerii de monede virtuale, te face să te întrebi dacă NVIDIA și ai săi parteneri chiar dau o ceapă degerată pe noi; adică pe industria de gaming ca întreg, formată din jurnaliști, dezvoltatori de jocuri și cel mai important, voi: cititorii, gamerii și pasionații de IT.

RTX 3060 este o placă decentă la un preț MULT prea mare!

Cred că lucrul care mă irită cel mai tare însă, este faptul că placa nu e rea. Recenziile pentru RTX 3060 sunt pozitive la adresa produsului, iar asta face gustul și mai amar. Până la urmă este un RTX 2070 cu 12GB de memorie video, deci departe de o placă slabă. Și totuși, nu este în stoc în multe țări, iar unde este, prețul nu îi face dreptate deloc și o face dintr-o placă foarte competitivă pe segmentul mid-range, doar o altă lansare nereușită într-o perioadă foarte tristă pentru pasionații de hardware și gaming pe PC. Atât de tristă încât RTX 3090 se vinde la 14 mii de lei. Da frate, 140 de milioane vechi pe o placă video!

NVIDIA GeForce RTX 3060 Review Line-up

Și haideți să ne amintim ce spunea NVIDIA despre faptul că RTX 3060 nu va fi bună de nimic la minat. Asta ar fi fost așa, o promisiune aruncată în vânt ca să liniștească comunitatea de pasionați de hardware și gameri care chiar ar fi vrut o placă video nouă. Iar în momentul lansării ne-a lovit și adevărul: NVIDIA nu ține cont de noi ca și comunitate, ci primează oricine plătește. Iar în cazul de față, indiferent că sunt minerii sau alte grupuri de consumatori, noi nu o să pupăm plăci video bune la prețuri reale, ci doar resturi la supra-preț. Iar sentimentul ăsta de dispreţ asupra companiei îl putem resimți la multe figuri influente din industria asta în care ne învârtim cu toții.

Iar review-ul meu? Păi o să vină, probabil, cândva în viitorul nu foarte îndepărtat când voi pune mâna pe placa video. Până atunci, Dumnezeu cu mila și NVIDIA cu lansările. Mai ales că pe lângă RTX 3060, compania începe să producă plăci video dedicate pentru mining. Și da, da, știu că nu vor folosi arhitectura nouă și că vezi ciupercă, tot ce este nou ajunge la gameri. Dar gargară de marketing am mai auzit până acum și sunt sigur că voi auzi și de acum înainte. Dar în continuare rămân întrebările și potențialii cumpărători nemulțumiți.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Back to top button