ROG Zephyrus G GA502DU: laptop de gaming de buget și o surpriză: procesor AMD Zen+!

A trecut aproape jumătate de an de la anunțul făcut de AMD la CES 2019, când au fost prezentate – ce-i drept, foarte succint – noile procesoare AMD Zen+ destinate laptop-urilor. Recunosc, timpul trece, și ce să vedeți? Am cam uitat de existența acestor procesoare …și după ce am apăsat butonul de power-on de pe cel mai nou membru al familiei Zephyrus, și am intrat în Windows, pentru o secundă, am căscat ochii mari la procesor, neștiind la ce să mă aștept. Când vezi procesorul ce începe cu sufixul 3, se aprinde o flacără de entuziasm în tine, mai ales când cu toții așteptăm – în 2 săptămâni – lansarea noii game Zen 2, Adevărata serie de procesoare 3000 de la AMD. Apoi urmează o străfulgerare, și îți aduci aminte că defapt ai văzut un AMD Ryzen 7 3750H, adică un procesor pe arhitectura AMD Zen+ (Zen Plus), pe 12nm și mai revii cu picioarele (și entuziasmul) pe pământ…un pic….dar tot ești curios ce poate să facă acest procesor, mai rar și scump la vedere, precum o cioară albă.

AMD Ryzen 7 Mobile 3000 Zen+ și ROG Zephyrus fac casă bună împreună
Este ușor ironic și cel puțin ciudat să vă vorbesc despre AMD Ryzen 7 3750H, vârful de gamă al procesoarelor AMD Mobile, destinate segmentului laptop-urilor ca și despre un procesor nou. Totuși a trecut aproape jumătate de an de la lansarea sa …și totuși, iată-ne, pentru prima oară față în față cu el…procesorul aproape fantomă…ata până când cineva a decis că e timpul să-l integreze într-un laptop mai mult decât decent. Să-l scoată în valoare, așa cum merită. Pentru că așa cum veți vedea, merită.

Acum, după ce m-am jucat aproape 2 săptămâni cu acest laptop, pot afirma că acest procesor chiar merita mai multă atenție din partea marilor producători de laptop-uri. Noroc că taiwanezii de la ASUS au o relație bună cu AMD, și sunt cot la cot alături de AMD la toate lansările importante. Îmi aduc aminte și acum de entuziasmul colegilor mei (Dan și Andrei) când v-au arătat primul laptop cu Ryzen.
Procesoarele AMD mobile sunt într-o formă maximă
Au trecut vremurile când mai auzeam glumițe tech / geek/ nerd despre litera grecească Epsilon și cota de piață AMD pe laptop-uri.
Conform celor mai recente studii de piață Mercury Research (Q1 2019), AMD este pe val, și nu doar pe segmentul de desktop-uri (unde a ajuns la 17%), dar și pe laptop-uri, unde a ajuns la 13%, față de 5% cât era cota deținută în aceeași perioadă a anului trecut. Și cu ajutorul gamei Zen+ ne așteptăm să vedem acest trend crescător și în a doua jumătate a anului. Dar cu o mențiune: AMD ar cam trebui să se miște mai cu talent, până se trezește balaurul adormit…

Design- ROG Zephyrus G GA502DU: ușor, compact
Spre deosebire de frații săi mai mari din gama Zephyrus S (plăci video seria RTX, 2060/2070/2080, procesoare de top Intel cu 45W, dar și cu prețuri pe măsură: 2200-2700 EUR pentru variantele de 15”), Gama Zephyrus G lovește în segmentul laptop-urilor de gaming de buget, (în zona 1000-1200 EUR) și unde, deși concurența este acerbă, trebuie să punctăm că vine cu câteva atuuri importante care îi cresc șansele de reușită. Dar să le luăm pe rând, să vedem care sunt acestea.

Construcție și ergonomie: laptop de gaming portabil
Cu o greutate de doar 2,1Kg și o grosime de 20mm, practic nici nu-l simți în rucsac când îl porți după tine. Evident, construcția sa nu este la fel de premium precum la seria Zephyrus S, dar să fim realiști: vorbim de un laptop la nici jumătate de preț față de cele menționate mai sus. Lipsește familiarul ErgoLift, ce ridica șasiul inferior, mai exact înclina tastatura cu 3 grade, pentru un scris cât mai odihnitor. Cea mai notabilă absență este însă sistemul de ventilație ROG AAS (Active Aerodynamic System). Adică nu apare o fantă de admisie extra (precum la ROG Zephyrus S GX531GX) și laptop-ul trebuie să se vadă nevoit să se descurce cu diverse fante mai mult sau mai puțin vizibile pe unde își trage aerul pentru a răci sistemul. De exemplu, în afară de fantele de admisie de pe burta laptop-ului, există mici orificii de admisie și pe lângă tastele WASD (mai bine zis, sub ele). Dar despre răcire, mai multe la capitolul dedicat. Capacul este învelit în aluminiu, elegant, un brushed-aluminiu, care însă atrage toate amprentele din Univers.

Partea de jos a șasiului este din plastic, dar este unul care nu arată și nu se simte ”ieftin” și care cred că se va comporta bine în timp.
Dar cel mai mult m-a deranjat unghiul foarte mic, de doar 120grade, la care se deschide ecranul. Serios, este atât de puțin încât a trebuit să pun laptop-ul pe un suport de laptop dedicat, să compensez lipsa unui unghi de deschidere decent.

Tastatura
La început m-am descurcat mai greu cu tastatura, tastele având o cursă scurtă. Ba chiar foarte scurtă. Însă punctul lor de acționare este foarte mic (inginerii ASUS denumesc tehnologia ROG Overstroke technology), ceea ce conferă viteză foarte mare la tastat, și considerând și feedback-ul switch-urilor, după o săptămână am început să ne împrietenim.

Mi-a plăcut iluminarea cu lumină albă, mai puțin bling-bling față de ce înseamnă gaming în ziua de astăzi, sau cel puțin, cum se promovează de industrie.

Display – IPS, 120Hz, Full-HD
Display-ul arată modern, ecranul are margini subțiri, de 6mm, de aici rezultând un raport ecran/carcasă excelent, de 81%.
Panoul LM156LF-GL este produs de Sharp și este dedicat 100% gaming-ului. N-am găsit informații oficiale despre el, în afară de faptul că are 120Hz și că este de tip IPS. Nici ASUS nu ne bombardează cu informații legate de contrast, culori, luminozitate, așa că am pus la lucru colorimetrul nostru. Concluzia: este un panou ideal pentru gaming…. Da, și atât. Spațiul de culoare este unul destul de mic, 65% sRGB și doar 49% AdobeRGB.

În schimb panoul recuperează la contrast și la uniformitatea culorilor: contrast de 800:1. Contrastul acesta bun ne va ajuta în jocuri. Iar deviația DeltaE este în parametri. Luminozitatea se încadrează în media clasei, cu un maxim de 260cd/m2.

Specificații hardware
Procesor: procesor AMD Zen+: AMD Ryzen 7 3750H

Procesorul, deși în teorie are un TDP de 35W, în testele noastre a fost foarte cuminte, nedepășind 20W în cele mai grele momente, când toate nucleele erau în sarcină maximă, de exemplu în CineBench R15 sau Prime95.

Placa video: Radeon RX VEGA 10 + NVIDIA GTX GeForce 1660 Ti Max-Q

Procesorul vine cu video integrat Radeon RX Vega 10 Graphics, destul de decent pentru jocuri ce nu cer prea multe resurse (CS, Fortnite, etc) dar ASUS a adăugat o placă video mai puternică, NVIDIA GeForce 1660Ti – versiunea Max-Q, adică versiunea mai economică a modelului GTX 1660 Ti, având un TDP maxim de 60W (cu 20W sub versiunea normală de Laptop GTX 1660Ti (numită mai nou și Max-P).
Ca să vă faceți o idee, diferența dintre placa de desktop 1660Ti și cea de laptop este foarte mică, aproximativ 10% în general în jocuri, însă între modelul Max-Q și Max-P apare o prăpastie de aproximativ 25% în performanță.
De altfel, se poate înțelege de unde vine diferența mare de performanță între modelul Max-P și Max-Q, nu trebuie decât să aruncăm o privire pe frecvențele scăzute față de modelul Max-P. Pe de altă parte, faptul că poți rula jocuri în FullHD pe ultra, jocuri noi mă refer și să ai framerate mare, și să nu ia foc nici un laptop de 2cm grosime (subțire, adică), e o smecherie, zic. Un exercițiu de balansare a performanțelor și a consumului reușit, lăudabil și admirabil. Well Done, NVIDIA.

SSD-ul este rapid, și vestea bună este că mai există un slot M2 pentru încă un SSD, pentru cine își dorește acest lucru.

În ceea ce privește memoriile, există un singur slot de memorie liber, restul cipurilor de memorie sunt lipite direct pe placa de bază – obicei cu care din păcate ne-am obișnuit deja…da, la multe laptop-uri se practică, mai ales la cele subțiri.
Performanță, temperaturi, zgomot
Și iată-ne la capitolul care ne interesează pe toți: ce performanțe are noul laptop Zephyrus G, motorizat de un procesor AMD Ryzen 7 Mobile și placa video NVIDIA GTX 1660Ti Max-Q? Cât de tare se încinge? Cât de zgomotoasă este? Face față sistemul la toate jocurile în Full-HD cu toate setările pe Ultra?

După cum se poate observa în tabelul de mai sus, în toate jocurile noi se descurcă mai mult decât onorbil modelul NVIDIA GTX GeForce 1660 Ti Max-Q. Doar în Metro Exodus au fost câteva momente în care framerate-ul a oscilat în jurul pragului psihologic de 30fps, dar vedeți setările video avansate: nu ne-am purtat cu mănuși cu placa video, i-am aplicat același tratament de care au parte surorile sale mai mari, respectiv din gama RTX. De ce? Pentru că ne place să comparăm mere cu mere.
La capitolul temperaturi, procesorul a avut un comportament mai mult decât exemplar: s-a menținut sub 82C, vârf de altfel atins doar in CineBench și Prime95, când toate nucleele erau în 100%.
În cele mai multe situații, cum ar în jocuri, procesorul n-a depășit 72-74C. Placa grafică s-a comportat similar, cea mai mare temperatură la care am reușit să o ducem a fost de 74C, după foarte multe sesiuni de SuperPosition (7 mai exact, rulate una după alta, imediat ce se termina câte o sesiune de benchmark).

Ați spune că laptop-ul ar trebui să fie foarte rece șilențios, văzând temperaturile de mai sus, nu? Ei bine, nu, se situează exact în aceleași plaje de valori ca și fratele mai mare Zepyrus S GX531GX de exemplu: aproximativ 30 de dB în modul Silent, 40dB ăn majoritatea timpului pe mediu și peste 50dB, spre 55dB când este în Full Load în modul Turbo. Tot ce este aproape de 50dB și peste din punctul meu de vedere este doar un scenariu cu caracter demonstrativ, pentru a vedea cât de multă performanță poate scoate laptop-ul, fără a ține cont de alte elemente, precum sunetul. Pentru că peste 50dB nu te poți juca pe laptop decât cu căști.
Partea bună este că măcar tastatura rămâne rece în extremități, ca și palm restul, zona centrală a tastaturii devine caldă dar rămâne în parametri normali (40-45C), însă extremitatea de sus a șasiului devine chiar caldă, depășind 50C. Si nu, nu se poate ține laptop-ul în poală, este destul de cald și fundul laptop-ului în extremitatea către ecran, zona din dreptul heatpipe-urilor, a procesorului și a plăcii grafice.
Poate dacă exista și a patra gură de evacuare laterală, și înăuntru mai multe heatpipe-uri neîmpărțite…(în sistem există două share-uite de către GPU și CPU și un heatpipe pt etajele de alimentare).
Bateria – autonomie excelentă!
Deși pe site-ul producătorului ASUS ne spune că ”până la 7 ore de web browsing”, pe mine același web browsing m-a ținut în primul scenariu (cel normal folosit la toate testele) 3 ore și 55 de minute. Ce-i drept, folosind un mouse, cum fac de obicei, care are și el consumul său, mai mare decât touchpad-ul laptop-ului. Ecranul l-am folosit la 50% din luminozitate, tastatura iluminată pe primul nivel de iluminare. Bluetooth pornit.
În schimb, pe un scenariu și mai ”Eco”, cu Bluetooth-ul oprit, luminozitatea sub 30%, noaptea (adică sub 75cd/m2), trecând pe browser-ul IE care e mai puțin lacom (când vine vorba de procesare) decât Chrome, tot în navigare pe net, am scos peste cinci ore și jumătate.
Oricum, rămân la ideea că bateria de 76Wh combinată cu configurația de sus este una ideală, autonomia fiind una foarte bună, chiar excelentă pentru un laptop de gaming pe cât de compact, pe atât de performant.
Concluzie
Succesul acestui model depinde foarte mult în ce zonă de preț se va situa când va intra pe piață, și cum vor reacționa concurenții direcți. Însă per total, laptop-ul mi-a plăcut, și trecând peste micile sale neajunsuri (ecran cu gammut limitat, unghi de deschidere al ecranului și mai limitat, materiale carcasă magnet amprente, ușoare supra încălziri), voi puncta autonomia excelentă, grație procesorului AMD foarte bun la capitolul performanță/Watt, dar și al plăcii video NVIDIA cu consum foarte rezonabil, al tehnologiei Optimus care trece de la o placă video la alta fără să simțim asta.
Nu voi uita să menționez portabilitatea, cât de compact este laptop-ul, ce poate fi transportat chiar și într-un rucsac mai micuț, de 14”.
Și nu în ultimul rând, performanțele – faptul că am putut rula orice joc pe maxim în FullHD pe ULTRA.
aaa, parcă mai era ceva…look-ul – poate un pic mai sobru, dar și mai profi, în același timp (full black, iluminare taste albă – apropo, ce are tastatura cu backlight alb, oameni buni? Lăsați albul să strălucească! 🙂 ).