ReviewsLaptopuri Gaming

ROG Zephyrus DUO 2026 – Cel mai versatil laptop? (review)

Anual sunt câteva produse care-mi trezesc interesul, din ce în ce mai puține pentru că pare că inovația în general se temperează, it's slowing down, dacă vreți în engleză. Producătorii în general preferă să rafineze ceva ce știu că merge versus să tot încerce chestii. Riscurile prea mari nu sunt pe placul investitorilor.

Așadar că atunci când la CES am văzut pentru prima dată acest laptop am zis AȘA DA! ROG Zephyrus DUO E my kind of gadget. L-am pus pe lista de lucruri care trebuie chinuite în scopurile cunoașterii și am așteptat cu nerăbdare momentul în care să-l butonez.

Ei bine, astăzi este ziua mare și numa bine că vreau să împărtășesc cu voi ce poate face nu numai un laptop extrem de versatil dar și ce minunății mai facilitează și ultima generație de plăci video NVIDIA, cu reprezentant de seamă sub capota lui Zephyrus DUO cea mai cea GeForce RTX 5090 Laptop Edition.

Design/Construcție

O să trecem destul de rapid peste partea de inspecție fizică, în mare parte pentru că avem destule lucruri despre care să vorbim îndată ce-l pornim efectiv pe Zephyrus DUO.

La construcție bifăm tot ce ți-ai putea dori de la un laptop, adică șasiu premium realizat complet din aluminiu prelucrat CNC, finisat într-o nuanță elegantă numită Stellar Grey.

Deși găzduiește două monitoare mari și componente hardware high end, dispozitivul păstrează o grosime de doar 1,9 cm și o greutate totală de 2,82 kg.

Balamaua specializată sincronizează ridicarea celor două monitoare pentru a oferi un unghi ergonomic optim de vizualizare și utilizare, asigurând totodată un flux suplimentar de aer prin partea superioară.

Finisajul este mat, nu colectează foarte multe amprente, oricum vei fi focusat pe amprentele și urmele de pe ecrane, pentru că inevitabil vei apela și la funcțiile touch ale acestora, moment după care vei regreta instant pentru că-ți vor sta pe creier urmele. Asta e un dans foarte amuzant din punctul meu de vedere.

Capacitățile de conectivitate reflectă cele mai recente standarde, laptopul integrând o placă de rețea wireless Wi-Fi 7 (802.11be pe trei benzi 2×2) și modul Bluetooth 6.0 pentru conexiuni rapide și stabile. Pe părțile laterale se găsesc două porturi Thunderbolt 4 cu viteze de transfer de până la 40 Gbps, compatibile cu DisplayPort și Power Delivery 3.0, alături de două porturi USB 3.2 Gen 2 Type-A de 10 Gbps și o ieșire video HDMI 2.1 FRL. De asemenea, Zephyrus DUO include un cititor de carduri SD complet cu suport UHS-II capabil de transferuri de până la 312 MB/s, o mufă combo audio de 3,5 mm și, bineînțeles, mufa de alimentare DC-in. Sincer dintre toate, cel mai tare mă bucur de prezența cititorului de carduri, pentru că inevitabil, apelezi la un adaptor în regim de muncă/content creation.

Pe spate remarcăm și Stripe-ul tipic produselor din gama Zephyrus, ceva ce mie personal îmi place. E o notă de fler personală, ceva care să iasă în evidență fără să fure toată atenția posibilă. Bine, dacă-l folosești în modul DUO probabil că nu va interesa pe nimeni acel Stripe ci vor fi fascinați de laptopul tău cu 2 ecrane.

Performanță

Configurația cu ecran dublu redefinește conceptul de multitasking prin includerea a două panouri identice ca tehnologie ROG Nebula HDR OLED de 16 inch cu ecran tactil. Ambele ecrane oferă o rezoluție nativă 3K de 2880 x 1800 pixeli la un format 16:10, timp de răspuns infim de 0,2 ms și o rată de refresh rapidă de 120 Hz. Luminozitatea de vârf ajunge la 1100 niți, raportul de contrast de 1.000.000:1 asigură un negru absolut, iar acoperirea spațiului de culoare DCI-P3 este de 100%, având o acuratețe a culorilor Delta E sub 1 și validare Pantone. Ecranele sunt protejate de sticlă rezistentă Corning Gorilla Glass DXC cu strat anti-reflexie și echipate cu suport pentru stylus și NVIDIA G-Sync, cele două ecrane pot funcționa în 5 moduri operaționale unice adaptate pentru gaming, creație sau programare. Acestea sunt Laptop Mode, cu tastatura peste unul din ecrane, Dual Screen Mode, cu ambele ecrane aranjate orizontal unul peste celălalt, Sharing Mode, când îl ții plat, pe birou ca să fie cât mai vizibil și utilizabil de toți colegii, Book Mode, în cazul în care vrei să faci niște Doom Scrolling pe ambele ecrane vertical și Tent mode pe care-l știm de la toate dispozitivele 2 in 1. Toate acestea nu ar fi posibile fără ajutorul standului incorporat pe care-l poți ajusta în tot felul de moduri.

Contextul în care vreau să dezbatem acest produs este mai degrabă acela al funcționalității lui, că tot vin promoțiile de Back 2 School curând, o ocazie din ce în ce mai rară de a cumpăra ceva hardware la un preț oricum umflat de criza de memorii. Dar hai să ne gândim puțin ce ai putea face cu un Zephyrus DUO ce nu ai putea de exemplu cu un Zenbook DUO, pentru că ghici ce, Zephyrus DUO nu este primul laptop cu 2 ecrane lansat de ASUS. Iar unde Zenbook a deschis porțile și a arătat că un astfel de concept poate funcționa și chiar poate fi util, ei bine Zephyrus vine să ducă și mai departe acest concept. Pentru că Zenbook, pe cât de mișto este și acel dispozitiv, are un dezavantaj: Nu are placă video dedicată, deci deși rămâne extrem de capabil în multitasking normal, gen să scrii un articol pe un ecran și să faci research pe al doilea, sau să te uiți la un clip pe Youtube care-ți explică cum să rezolvi un task pentru facultate, ei bine de la prima versiune de zenbook DUO mă întrebam „hmm… oare cum o fi un deăsta dar pe care să te poți și juca?” Doar că sistemele de răcire nu erau acolo încă

Începem ușor, cu partea de multitasking. Atât la facultate dar și în câmpul muncii, ulterior, să ai 2 ecrane pentru laptop poate fi absolut fenomenal. Imaginați-vă scenariul ăsta, nu ai chef să lucrezi în cămin, deci renunți la oricare alt ecran extern. Ești în deplasare, la o cafenea, la muncă, în sala de conferințe pustie sau pur și simplu în parc și auzi sunetul ăla infernal de Teams care-ți provoacă un dat ochii peste cap aproape de 90 de grade. Și știi că trebuie să prezinți ceva dar în același timp trebuie să fii atent și la interlocutorii tăi să nu pară că stai să citești de pe o foaie sau alte trucuri. EI BINE, chiar și în parc îți desfaci laptopul și bam, 2 monitoare, puse pe lateral, în poală sau cum ai tu chef și toată suprafața din lume pe care să te desfășori. Dar asta poți face și cu ZenBook-ul menționat anterior, nu e nimic mai special, momentan.

Mergem mai departe atunci, să zicem că ești student la o facultate mai tehnică, un game design sau la calculatoare și te joci zilnic cu oricare Unreal Engine sau alte softuri profesioniste. Aici, un GeForce RTX 5090 pe laptop nu e nici pe departe un moft, ci o necesitate. Ai nevoie de putere brută ca să randezi Lumen și Nanite în timp real, fără să-ți agațe fix când testezi nivelul. Și aici intervine magia formatului dual screen de pe Zephyrus DUO. Pe ecranul principal vezi jocul exact cum o să arate la final, curat, la frame rate maxim. Iar pe ecranul de jos? Îți arunci toate Blueprint-urile, liniile de cod sau folderele cu asset-uri. Practic, ai un întreg studio de development la tine în rucsac. A, mai ai și talent să-ți desenezi tu singur asset-urile? Ei bine află că Zephyrus DUO mai vine la pachet și cu un Stylus ca să beneficiezi la maxim de ecranele OLED cu Touch și Suport de Stylus cu aproximativ 4000 de nivele de presiune.

Și nu ne oprim aici. Treaba cu AI nu mai e demult doar teorie predată la curs. Dacă studiezi inginerie și vrei să antrenezi modele locale, fie că vorbim de un LLM sau generatoare de imagini, un 5090 cu arhitectura Blackwell îți mănâncă task-urile astea pe pâine datorită memoriei VRAM masive, adică 24GB, foarte mult pentru un laptop. Iar dacă reușești să încarci un LLM masiv, cu miliarde de prametri, care reușește să umple respectivul VRAM, atunci poți apela inclusiv la cei 64GB de RAM din dotarea lui Zephyrus DUO. Iar setup-ul ideal e simplu: sus ții mediul principal de programare, gen VS Code, iar pe ecranul secundar lași terminalul să curgă și monitorizezi temperaturile sau consumul de resurse, fără să faci alt-tab din cinci în cinci secunde

Continuăm cu ceva mai drag și cunoscut nouă. Partea de editare foto/video. Dacă ești la film, la arhitectură sau pur și simplu te bagi în producție video solicitantă pentru proiecte, GeForce RTX 5090 Laptop Edition poate fi prietenul tău cel mai bun. Poți să editezi 8K nativ în Premiere sau Resolve fără să transpiri, iar randările din Blender care înainte durau ore întregi, acum se rezolvă în câteva minute. Vizual, setup-ul pe DUO este superb: pui preview-ul video pe ecranul principal, la calitate maximă, curat, și muți absolut tot timeline-ul ăla imens, efectele și culorile pe ecranul de jos. Ai un spațiu de lucru enorm, pe care poți să-l deschizi direct la masa în cafenea menționată anterior.

Uitați și voi cât de bine te poți mișca în DaVinci pe atâta suprafață de ecrane, inclusiv cu touch. Bine, acum nu cum ai edita rapid pe touchscreen, pentru că mouse+keyboard mi se pare mult mai precis, dar sunt destui dintre voi care s-au învățat cu tablete, cu dispozitive bazate pe touch, așa că nu comentez prea tare. Bineînțeles că totul ar nu ar fi fost la fel de facil dacă nu aveam la bord acest POTENT RTX 5090. Ce timeline, ce preview de efecte live, chiar și pe 4K@60FPS, ce split frumos ca să ai loc de toată librăria de ilustrație deasupra. Știm că posibil e și cu alte plăci video, dar cu siguranță ar dura mult mai mult orice acțiune

Apropo de acțiuni și timpi, hai să rulăm testul nostru în 4K de exemplu, în care am adunat o tonă de efecte, tranziții și tot ce ne-a fost la-ndemână, test pe care l-am rulat și pe multe alte dispozitive. Zephyrus DUO a terminat renderul pe 5090 în 6 minute 23. Este un timp foarte bun, chiar sub ProArt P16-le tot cu 5090 la bord, doar că acel laptop are un singur ecran, deci cum reușește Zephyrus DUO să extragă atâta performanță din 5090 Laptop este fascinant.

Și ajungem la partea mea preferată: după ce îți termini proiectele, trebuie să te mai și relaxezi, nu? Bestia asta se transformă instant în mașinărie de gaming excelentă. Bagi absolut orice joc AAA la detalii Ultra și, cu ajutorul upscalerului DLSS sau a generării de cadre extra cu ajutorul AI-ului, celebrul Frame Generation, poți nu numai să joci orice joc dar și să faci un stream direct de pe el. Am dat exemplul cu streaming în contextul a setupului cu 2 ecrane delobcat de Zephyrus DUO și de puterea lui RTX 5090, fie el chiar și Laptop Edition.

Ecranul de sus e rezervat strict pentru gaming pur, zero distracții. Pe cel de jos? Arunci OBS-ul, fereastra de chat ca să interacționezi cu oamenii, Discord-ul și poate chiar scriptul sau notițele pentru următorul tău clip. Multitasking pur, fără să conectezi niciun monitor extern. Bine, dacă chiar vrei, poți adăuga și un monitor extern în ecuație, să stai pe 3, dar asta depinde foarte mult și de cât loc ai pe birou. Pentru asta te ajută portul HDMI Full de pe lateral.

Și în plus, la toate aceste scenarii, adăugăm faptul că poți oricând să dai disable la tastatura laptopului, sa o pui deoparte și să apelezi la periferice dedicate. Bine, la tastatură pentru că mouse sper că aveai deja oricum.

Ok, acum am povestit teoria, am venit cu momente și scenarii de utilizare unde un device bazat pe arhitectura nouă Blackwell a celor de la NVIDIA îți va face viața considerabil mai ușoară, dacă nu măcar mai rapidă, trebuie să punem și niște cifre în ecuație, pentru că ok, e minunat în teorie, dar hai să vedem și ce poate punctual. Și bine, noi ne-am dus la extrem, am folosit cel mai cel Blackwell, hai că și rimează, dar cam toate capabilitățile lui RTX 5090 Laptop Edition sunt regăsite și pe un 5070 Ti sau 5080, doar că viteza și puterea diferă.

Începem cu 3DMarkul nostru cel de toate zilele, unde avem următoarele valori: 5500 de puncte în Speed Way, 13700 în Port Royal și 5300 în Nomadul de Oțel. Asta în testele care forjează aproape exclusiv chipsetul video. Valorile sunt sub cele obținute pe fratele mai mare Scar 18, în mare parte pentru că acel laptop alimentează mai mult curent către 5090-ul din dotare, dar în același timp are și un sistem de răcire mai eficient. Dacă vreți să știți ce produce combinația de 5090 cu Core Ultra 386H, atunci continuăm și cu Time Spy Extreme 9600 de puncte și 13650 în Fire Strike Ultra.

Am testat chipsetul video și în GeekBench AI, pe Framework-ul ONNX cu Backend DirectML ca să obținem cam 25 de mii de puncte pe Single Precision, 41500 pe Half Precision și 19400 Quantized. Astfel de scoruri ne indică și puterea noilor Tensor Cores de generație a 5-a, mult mai rapide versus gen4 folosite pe seria 4000. Deci dacă-ți generezi local imagini, poate chiar și video-uri, totul se va face considerabil mai rapid cu ajutorul unui GPU Blackwell.

Continuăm la foc rapid și cu niște teste de CPU, în mare parte pentru că este prima dată când avem un Core Ultra 9 386H, Panther Lake, pe bancul de probe și trebuie să consemnăm asta cumva. Avem așadar aproape 21 de mii de puncte pe Multi Core susținute de 2122 Single Core în Cinebench R23, 5022 în Multi Core și 516 pe Single Core în proaspăt lansatul Cinebench 2026, 17361 multi Core și 2901 Single Core în Geekbench 6, și 21 143 de V-Samples în Vray, testul special de CPU. Aceste valori sunt chiar bune, nu la nivelul unui procesor HX dar acela ar fi avut probabil nevoie și mai mare de curent și răcire și ar fi creat un laptop ceva mai gros.

Acum trebuie să ne și jucăm pe el, nu se putea să nu. Iar aici trebuie să anunț că acest sistem cu 2 ecrane poate fi foarte util când te joci ceva mai casual dar vrei în același timp să vezi cel mai nou video pe Zona sau PlayGround. E doar un exemplu, doar zic, nu uitați să ne ajutați cu un subscribe dacă vă place acest material.

Revenind la jocuri: Primul pe listă este clar DOOM: The Dark Ages, în versiunea sa cea mai nouă cu tot cu DLC-ul Revelations. Este fără îndoială cel mai recent benchmark care ne place maxim pentru că poate să îngenunchieze orice placă video în secunda în care pornești Path Tracing, dar mai ales pentru varietatea de niveluri de testare și cantitatea de date oferită.

Cu absolut toate detaliile date la maxim, presetul de Ultra Nightmare, de data aceasta fără Path Tracing, pornim de la 60 FPS nativ și urcăm cu ajutorul DLSS-ului până la 90FPS. Dar nu ne oprim aici pentru că avem și Frame Generation pentru un nou maxim de 134FPS cu 2x sau aproape 180 cu MFG 4X. Ne putem duce și în 6x ca să sărim de 200FPS dar sincer e destul și 2x din punctul meu de vedere, plus mai puțin input lag pentru cei mai sensibili.

Urmează desigur Cyberpunk 2077, joc care nu poate lipsi din niciun review de pe Zona. Aici am vrut să testez nu numai capabilitățile lui ROG Zephyrus DUO 2026, dar am vrut să compar și cu Scar 18, în mare parte pentru a vedea ce diferențe apar când RTX 5090 nu primește la fel de mult curent ca în cazul Scar-ului sau când răcirea nu este la fel de potentă ca cea din carcasa de 18 inchi a fratelui mai mare.

Deci cu Path Tracing, setat pe 2560 x 1600, format 16:10, exact rezoluția la care am testat Scar-ul, am scos cam 21-22FPS cu Path Tracing activ, 39 dacă pornești și DLSS pe Quality cu Sharpness 60%, 76FPS cu Frame Generation 2x și 140FPS cu tot cu MFG 4X.

Aceste valori sunt ceva mai reduse față de 26FPS nativ, 48 cu DLSS, 88FPS cu Frame Gen, și 140 cu MFG 4X. E interesant că ajungem cumva la aceiași valoare cu MFG 4X, dar e mult mai important că pornim de mai sus cum ar veni, știu că nu pare, dar de la 22 la 26 FPS este aproape 20% diferență de raw power, apropo de răcirea aia mai bună și curent livrat mai mare către GPU. Dar faptul că pornim de mai sus înseamnă și mai puțin lag între cadre, deci o experiență ceva mai plăcută în joacă.

Deci valorile obținute dacă ignorăm comparația cu Scar sunt: La rezoluție 2880 x 1800, cu presetul Ray Tracing: Ultra, am scos cam 30 FPS în regim normal, 47 cu ajutorul DLSS-ului setat întotdeauna pe Quality și 90 cu Frame Gen 2x sau 155FPS cu MFG 4X, mai mult decât jucabil. Ce e și mai mișto însă este că poți face asta în timp ce pe al doilea ecran te uiți la un tutorial cum să treci un anumit quest sau poți, de ce nu, citi cel mai noi review Zona, atât în varianta scris dar și video.

Și piperat peste și niște F1 2024, ca să vedem ecranul de 120 de Herzi din dotare cum este la el acasă în cursele rapide de Formula 1. La rezoluție maximă, cu absolut toate detaliile date la maxim (preset Very High) am obținut 78FPS în regim normal, 107 cu tot cu DLSS activat pe Quality și cam 150 dacă bifăm și Frame Generation.

Tastatura magnetică detașabilă permite atât utilizarea direct lipită pe corpul lui Zephyrus DUO, deasupra ecranului secundar, cât și wireless. Tastatura chiclet dispune de iluminare RGB pe o singură zonă, o tastă dedicată Copilot, desigur, și taste cu o cursă generoasă de 1,7 mm, ale căror suprafețe sunt cu 112% mai mari comparativ cu generațiile anterioare. Sub tastatură se află un touchpad generos, a cărui suprafață a fost mărită cu 267%, foarte lin, precis și care suportă toate gesturile multi-touch pe care le știu eu. Tastatura detașabilă poate fi și oprită complet pentru a nu te încurca atunci când vrei să stai complet touch, pe ambele ecrane sau când ai deja niște periferice legate la laptop. Plus că faci și economie la baterie. În poziția lipită de monitor are și pini pentru încărcare și conexiune fizică, instantă.

Experiența multimedia este susținută de un sistem audio sofisticat compus din 4 difuzoare, configurat cu două tweetere și woofere dual-force asistate de Smart Amp. Sistemul beneficiază de decodare Dolby Atmos și de tehnologie AI de anulare a zgomotului de fond pentru microfoane. Pentru securitate și videoconferințe, Zephyrus DUO are în dotare și o cameră web 1080p Full HD IR ce permite autentificarea prin recunoaștere facială Windows Hello. Iarăși mă simt nevoit să întreb bă nene… la cât costă bijuteria asta și ce hardware potent are sub capotă, nu puteam mai mult de un webcam 1080p?

ROG Intelligent Cooling, adică numele pompos dat sistemului de răcire intern, a fost complet reproiectat pentru a gestiona cât mai eficient posibil căldura generată de combinația asta de RTX 5090 cu Core Ultra 9 386H. Soluția a fost integrarea unui Vapor Chamber de mari dimensiuni, o folie izolatoare din nano-grafit și un sistem cu două ventilatoare cu pale optimizate ce elimină aerul cald prin trei fante de evacuare dedicate. Bineînțeles, dacă nu soliciți respectivele componente și nu generezi căldură prea mare, atunci sistemul poate funcționa și în ceea ce Asus numește 0dB Ambient Cooling, pentru că se opresc complet ventilatoarele.

Știu că am tot lăudat acest dispozitiv și poate părea excesiv, dar sincer, în 2.8 kile și 2.5cm grosime în punctul cel mai gros, au reusit să îndese powerhouse-ul RTX 5090, chiar dacă nu la potențial maxim pentru că nu-i oferă maximul de curent, un Core Ultra 386H, două ecrane de rezoluție mare OLED, carcasă metalică, balama solidă și rotativă, un stand care să susțină laptopul în cele mai creative poziții și un sistem de răcire care se asigură că toate aceste componente rulează cât mai aproape de maxim. Ce poți să vrei mai mult?

Bateria Li-ion cu 4 celule din dotare are capacitate de 90 Wh (90WHrs, 4S1P). Acum știm cu toții că nu va ține prea mult dacă folosești atât placa video cât și procesorul cât mai aproape de maxim, nimeni nu se aștepta la asta și cu toții știm că nu poți pune baterii imense pe un laptop pentru că există limite impuse de firmele de transport aerian și terestru. Deci nu vă așteptați de la all day battery life dacă vreți să și folosiți laptopul la altceva decât light browsing și muncă de contabilitate.

Concluzii

Pentru a trage o linie finală, ROG Zephyrus DUO 2026 nu este doar un simplu laptop de gaming, ci o veritabilă stație de lucru portabilă care rafinează la extrem conceptul de ecrane duale. Combinația dintre arhitectura NVIDIA Blackwell, prin acel formidabil GeForce RTX 5090 Laptop Edition, și procesorul Intel Core Ultra 9 386H, transformă acest dispozitiv într-un vis absolut pentru creatorii de conținut, dezvoltatorii de jocuri și pasionații de inteligență artificială. Să poți randa 8K nativ, să jonglezi cu zeci de noduri în DaVinci Resolve sau să antrenezi modele LLM locale având la dispoziție un spațiu de lucru imens, întins pe două panouri OLED 3K absolut superbe, totul într-un șasiu de aproximativ 2,8 kg, este o realizare inginerească impresionantă. Este clar că ASUS a înțeles nevoile profesioniștilor, livrând o conectivitate excelentă (inclusiv acel cititor de carduri SD vital) și un sistem de răcire capabil să țină în frâu componente de top într-un format surprinzător de versatil.

Totuși, această inovație absolută vine cu compromisurile ei inerente, pe care trebuie să ți le asumi dacă vrei portabilitate extremă combinată cu performanță brută. Autonomia bateriei va fi prima care va ceda sub greutatea multitasking-ului intens sau a jocurilor AAA, iar prezența unui webcam 1080p pe un dispozitiv premium, la un preț pe măsură, rămâne o decizie greu de înțeles. Cu toate acestea, dacă ignorăm aceste mici neajunsuri și ne raportăm exclusiv la productivitatea masivă pe care o deblochează, Zephyrus DUO își justifică pe deplin statutul de navă amiral. Este un produs de nișă spectaculos, o gură de aer proaspăt într-o piață adesea monotonă, destinat clar celor care nu fac compromisuri și au nevoie de un întreg studio de producție pe care să-l poată arunca direct în rucsac.

Autor

  • Alex Constantinescu

    Mare fan tehnologie, sunt ca un copil într-un proverbial candy store de fiecare dată când vine o cutie cu ceva tech nou cu care să mă joc. Scriu de vreo' 10 ani pe Internet despre laptopuri, periferice, telefoane inteligente și diferite alte gadgeturi interesante. Pe lângă tech mai sunt obsedat de Jordani, un ocazional Lego pe ici pe colo și masochist cu jocuri multiplayer, în ciuda faptului că vârsta începe să-și spună cuvântul și ținta/viteza numai e ce a fost. Aia e...

Back to top button