ReviewsAudioPeriferice

ROG Kithara – căști de audiofili, acum și pentru gameri (review)

Căștile de gaming sunt un subiect destul de sensibil pentru mine, din mai multe motive. În primul rând pentru că personal am considerat întotdeauna superioară experiența pe care ți-o oferă căștile open back, iar cam toate gaming headsets sunt închise, dar în principal pentru că majoritatea modelelor de pe piață sunt de fapt un compromis.

Așadar rareori sunt mulțumit de calitatea sunetului reprodus de aceste modele, inclusiv căști care se plasează în zona de high end. OK, sigur, auzi pașii clar în CS2 și te ajută să poziționezi mai bine inamicii, dar în rest fac o treabă în general mediocră la orice altceva. Nu suntem doar gameri, mai băgăm și noi un serial, un film, o muzică sau un concert live ceva și-mi plâng timpanele de multe ori când văd cât de limitate sunt multe modele de pe piață.

Și nici nu vreau să intru în discuția aia de 7.1 fake surround simulat care mai mult rău face. Nu poți bate fizica, dacă nu ai 7 difuzoare nici o magie software nu te va păcăli.

Prima dată am văzut ROG Kithara în cadrul standului Asus de la CES 2026. Acolo din păcate erau doar puse orientativ, le puteai pipăi și cam atât. Dar am fost intrigat de o construcție ușor atipică și te termenul de planar magnetic asociat unei căști de gaming. Tot ce am putut face la CES, pe lângă să admir Kithara a fost să le probez pe cap și să constat că par foarte comode.

Ei bine, azi e ziua în care vă împărtășesc experiența mea alături de Kithara, pentru că au ajuns în sfârșit și în redacția Zona. Pe scurt… mă gândesc serios să-mi înlocuiesc Sennheiserele de acasă cu ele. Hai să vă explic și de ce:

Cum se simte pe cap ROG Kithara

Kithara are o mică problemă pe care tu ca și purtător nu o vei observa neapărat. Breteaua principală, acest headband metalic elastic care asigură gripul și prinderea pe cap are o curbură foarte înaltă și pronunțată. Atât de înaltă și pronunțată încât privit third person pare de-a dreptul comic. Efectiv ai o gaură de 6-8 cm deasupra capului până ajungi la headbandul metalic. Arată puțin aiurea. Înțeleg că este parte a designului acesta cu headband care se bazează și pe un strap elastic care intră în contact direct cu capul tău iar partea metalică este acolo pentru a ține forma căștii și ca să nu-ți cadă de pe cap, am mai avut astfel de căști începând cu Siberia V2 a celor de la SteelSeries, dacă mai țineți minte, dar niciodată nu am avut atât de mult spațiu deasupra capului.

Pentru mine nu este o plângere masivă, puțin mă interesează cum arată din exterior, dar sunt sigur că vor fi destui utilizatori deranjați de asta pentru că pun preț prea mare pe aspect. Da, poți ajusta înălțimea și prinderea pe cap cu ajutorul a 2 scripeți din plastic care urcă pe lateralul brațelor, dar trebuie să fii atent și la poziția urechilor.

Kithara pe cap
Kithara pe cap

Trecând peste, odată probate, greutatea de 420 de grame, ușor mare ținând cont că sunt căști pe fir deci nu avem nevoie de baterie, chipset wireless și altele, se simte mult mai puțin decât mă așteptam. Acest lucru se datorează atât distribuirii acesteia foarte eficient prin headbandul elastic care se lipește uniform de cap dar și prin cupele imense care crează o suprafață de contact mare cu lateralul capului.

Deci apăsare chiar mică = confort mare în sesiuni îndelungate de gaming. Iar senzația asta s-a menținut pe toată durata testării. Și aș merge și mai departe cât să recomand acest model inclusiv pentru gaming intens vara, nu numai pentru cât de comode sunt. Open back-urile sunt în general mult mai breathable versus closed backs, deci nu ți se vor încinge la maxim urechile pentru că respiră.

Dacă te deranjează pernițele foarte moi care au pe margine piele sintetică ei bine ai în pachet încă un set de pernițe dintr-un fel de catifea care pare că izolează mai bine sunetul dar, mai important, se simte ceva mai bine pe urechi. Recomand. Schimbarea pernițelor însă este dificilă prima dată până prinzi mișcarea, după totul devine mai ușor.

În rest Kithara arată ca o pereche de căști normală, chiar și cu breteaua centrală ieșită din comun, cu o mică excepție. Are niște cupe înguste și foarte drepte, neobișnuit de drepte iar cauza este fără îndoială tehnologia Planar Magnetic despre care vom vorbi imediat.

Ce înseamnă Planar Magnetic Drivers?

Bun, hai să deschidem manualele la pagina 17 ca să încerc să explic cât pot eu cam care e diferența asta și de ce sunt atât de interesante difuzoarele Planar Magnetic sau planar-magnetice cum se zice în limba dacică.

Difuzoarele dinamice tradiționale funcționează printr-o bobină cilindrică atașată de o membrană în formă de cupolă, care este împinsă dintr-un singur punct central la trecerea curentului electric. În schimb, difuzoarele planar-magnetice folosesc o diafragmă plată și extrem de subțire, pe suprafața căreia sunt imprimate circuite conductoare fine, suspendată între două matrice de magneți permanenți. Atunci când semnalul audio trece prin aceste circuite, întreaga suprafață a membranei este mișcată uniform pe toată întinderea ei, eliminând mișcarea neuniformă specifică difuzoarelor clasice.

Această diferență de construcție influențează direct modul în care cele două tehnologii redau sunetul și gestionează distorsiunile. Deoarece membrana planar-magnetică se mișcă ca un tot unitar, ea evită efectul de deformare a conului (cone breakup) întâlnit la căștile dinamice la volum ridicat sau la frecvențe extreme. Rezultatul constă într-o viteză de răspuns mult mai rapidă la tranzienți (atacul scurt și precis al instrumentelor), o claritate superioară a detaliilor fine și distorsiuni armonice semnificativ mai scăzute pe întreaga plajă de frecvențe. Deci ai putea spune că un planar magnetic este un difuzor ceva mai agil, un fel de OLED al televizoarelor care a venit cu frecvența de răspuns de 0,03 milisecunde când toate celelalte tehnologii se chinuiau să atingă 1ms.

Pe zona frecvențelor joase, difuzoarele planar-magnetice oferă un bas în general foarte liniar, bine controlat și care coboară adânc în sub-bas fără să acopere frecvențele medii, în timp ce driverele dinamice pun accent pe un bas mai cald, cu mai mult impact fizic, acel umf, sau punch, dar uneori mai puțin detaliat tocmai pentru că se reverberează mai mult decât trebuie. De asemenea, suprafața mai mare a diafragmei planare, în cazul lui Kithara de 100mm diametru, generează unde sonore plate, similare cu cele naturale, oferind un soundstage mai aerisit și o separare mai precisă a instrumentelor comparativ cu undele sferice produse de driverele dinamice convenționale.

În mod evident că nu am cum să stau să separ straturile acestor căști, așa că va trebui să vă mulțumiți cu o poză de pe site-ul oficial de prezentare a lui Kithara.

La capitolul avantaje, tehnologia planar-magnetică oferă clar o fidelitatea acustică superioară, are un răspuns rapid la tranzienți și un bass curat fără distorsiuni chiar și la volume mari. De cealaltă parte, principalele avantaje ale difuzoarelor dinamice sunt eficiența energetică ridicată (funcționează excelent direct din telefon sau laptop, fără DAC, fără amplificare), greutatea redusă, prețul mult mai accesibil și livrarea acelui impact dinamic energetic apreciat în muzica pop, rock sau hip-hop.

Privind dezavantajele, căștile planar-magnetice sunt semnificativ mai grele și mai voluminoase din cauza rețelei de magneți puternici, au un preț de achiziție mai mare și necesită aproape întotdeauna un amplificator dedicat pentru a fi alimentate corespunzător. În oglindă, dezavantajele difuzoarelor dinamice constau în limitările acustice la volume ridicate, viteza mai redusă a membranei și o capacitate mai scăzută de a reda micro-detaliile din piese complexe.

Acum trebuie menționat și faptul că Kithara nu este o pereche de căști pură ASUS sau Republic of Gamers. Este o colaborare cu producătorii renumiți HIFIMAN peste care a venit ROG și a piperat niște sare și piper. Expertiza în difuzoare planar magnetice acumulată de compania americană a avut un impact direct asupra calității acestor căști, lucru care trebuie ținut minte. O astfel de colaborare eu zic că este mai mult decât binevenită, pentru că sunt 2 branduri care lucrează împreună pentru a scoate un produs cât mai bun pentru noi, consumatorii.

Ai nevoie de un DAC extern sau nu?

Un dezavantaj al acestei implementări, a difuzoarelor planare, este că necesită ceva mai multă amplificare ca să funcționeze la potențialul maxim. Astfel în majoritatea cazurilor vei avea nevoie de un extra echipament, fie el sub forma unei plăci audio externe fie un DAC pentru ca ROG Kithara să strălucească. Desigur, sunt unele plăci de bază care au ceva putere livrată prin porturile de 3.5mm dar acelea sunt de obicei cele mai high-end modele, mai rar întâlnite în majoritatea PC-urilor.

Aici pot da exemplu clar pe x870e AORUS Master-ul meu de pe test bench-ul de la muncă, placă de bază care livrează suficient atât pe cele 2 jack-uri din spate dar și prin convertorul către USB-C. Sincer, mi se pare că ai chiar sunet mai bun livrat direct prin jacks și configurat prin Realtek Audio Console decât prin USB-C, dar asta este senzația mea, trebuie să vedeți pe pielea voastră, experiența poate varia de la placă la placă.

Cert este că am făcut rost și de un Focusrite Scarlett solo Generația 4, pentru că nu puteam să testez aceste căști fără să stau să mă întreb în permanență cât de bine s-ar auzi conectate la echipament mai serios. Și răspunsul este WOW. Față de placa mea de bază nu a fost o diferență masivă în materie de volum, problema cea mai uzuală, dar complexitatea sunetului redat pare că a fost dusă la un alt nivel.

Deci da, un DAC ajută în majoritatea cazurilor, dar poți trăi și fără. Și nu trebuie să ai neapărat fix acest DAC, există soluții și mai ieftine, dar îmi vei mulțumi dacă apelezi la oricare.

Compromisul pe care îl faci în secunda în care alegi să te legi la un DAC prin cablul secundar și cu mufele din pachet este că renunți la microfon. Dar nu ai nevoie de el când asculți muzică, te uiți la un film șamd.

Eterna problemă, cu sau fără fir?

În ultimii 10 ani au devenit din ce în ce mai populare perifericele Wireless, iar dacă în cazul moușilor și a tastaturilor diferențele sunt insesizabile, ei bine căștile audio pe fir rămân în continuare un mare punct de interes. Pentru că adesea un model wireless care chiar are o calitate a sunetului bună este considerabil mai scump dacă îl compari cu modele similare ca performanță, dar pe fir.

Ok, poți umbla prin casă între meciurile tensionate de multiplayer, să mai iei un suc din frigider, fără să pierzi contextul conversației cu prietenii de pe Discord, acesta este un mare avantaj al căștilor wireless și nu va fi un cablu care să te tragă de cap în cazul în care te învârți aiurea cu scaunul. Sau poți asculta muzică de pe canapea și tot așa, exemple sunt destule.

DAR dacă vrei calitatea maxim posibilă a sunetului livrat, conexiunea pe fir este incontestabil superioară. Aici ASUS a optat pentru fir, lucru care a ținut și prețul căștilor mult mai jos, ceea ce e bine.

De asemenea, va trebui să schimbi firul dacă optezi pentru un DAC, sau să te chinui cu extensii dacă nu ai foarte la-ndemână unitatea cât să legi Jack-urile în panoul I/O din spate care asigură o calitate a conexiunii net superioară celor din front panel-ul carcasei. Sunt mici praguri peste care trebuie să treci în numele calității.

DAR Sunetul, cum este sunetul?

Știu, am tras de timp cam mult până aici, dar simt că trebuia să ai tot contextul. Mai întâi trebuie să știi ce le face speciale pe Kithara, de ce tehnologia asta de difuzoare este interesantă, cum sunt construite și de ce sunt pe fir. Iar la final, adică acum, să adunăm tot și să vedem ce are de oferit pachetul rezultat.

Nu știu cum aș putea să spun altfel decât … Holy Shit! Kithara este surprinzătoare.

Am probat căștile în toate modurile posibile, pe Jack, pe adaptorul USB-C, printr-un DAC de la Focusrite și încă nu îmi pot reveni după experiența audio pe care o oferă această pereche de căști. Le-am folosit inclusiv pe telefon, prin adaptorul jack to USB-C desigur, pentru că na, numai avem jack pe telefoane și chiar și acolo sună excelent. Da, telefoanele nu vor avea amplificarea necesară să ducă Kithara la un volum foarte ridicat, dar este suficient pentru majoritatea scenariilor de utilizare.

Dar revenind la PC, wow, pui o melodie și poți distinge toate instrumentele din ea, separate fiecare și niciunul nu se urcă peste alt instrument. Bass-ul este rapid, nu tremură, nu face reverb și mai ales, clar. Difuzorul revine rapid la poziția inițială, nu perturbă notele care urmează după un bass puternic, nu sângerează joase peste medii și medii peste înalte.

Kithara îți va oferi de asemenea și un soundstage excelent, sunetul pare deep, pare că este pretutindeni și incinta imensă. Iar aici contribuie foarte mult și construcția open-back, desigur.

Pe cablul care are și microfon incorporat avem control al volumului printr-o mică rotiță dar și un toggle pt Mic ON/OFF.

Utilizarea DAC-ului nu mi-a dat impresia că face o diferență imensă la nivel de volum, dar calitatea sunetului a fost dusă ușor mai sus. Complexitatea sunetului redat este mai mare. Poate nu vei observa asta neapărat în jocuri, mai ales că unele jocuri au niște limite în materie de câte sunete pot reda în același timp sau calitatea audio în sine, dar cu siguranță vei observa asta în melodii complexe tehnic sau în scene din filme/seriale unde se întâmplă multe lucruri deodată.

Am vorbit mult de calitatea sunetului, de muzică și consum multimedia, dar ROG Kithara la urma urmei sunt marketate ca niște căști de gaming.

În gaming am fost plăcut surprins să descopăr o poziționare bună a sunetului în spațiu, și știu că mă repet IAR, dar și aici eu zic că a ajutat foarte mult construcția open-back. De asemenea, exploziile sunt un adevărat deliciu, pentru că nu e un mare boom care acoperă tot, poți distinge inclusiv shrapnelul propulsat de respectiva explozie care ricoșează din mediul înconjurător. Asta desigur dacă jocul știe să redea asta. E atât de bună experiența.

Tot la capitolul gaming, deși pot fi folosite și pentru meetingurile interminabile de pe Teams de la muncă, trebuie să menționăm și microfonul. Acest full-band MEMS boom microphone a fost folosit în nenumărate discuții în principal pe Discord iar feedback-ul celorlalți participanți la respectivele discuții a fost în general bun. Vocea nu primește acel ton sombru și întunecat cu care suntem obișnuiți de la majoritatea căștilor de gaming. Ba chiar mi se pare că-ți dă un aer mai deschis, sper că are sens ce zic. Fidelitatea este bună dar se va simți aproape imediat sunetul de fundal. Dacă ai o tastatură loud atunci trebuie să te bazezi pe noise cancellingul Discordului pentru a nu-ți înnebuni prietenii.

Mi-ar plăcea ca microfonul să nu fie parte a cablului dedicat pentru PC, să fie parte din căști, poate la Kithara 2 fac asta, pentru că de fiecare dată când apelam la DAC trebuia să schimb cablul, cablu care este modular by the way și poate avea la final jack de 3.5, 4,4 sau 6.3mm, în funcție de nevoi. Poziționarea lui așa garantează aproape întotdeauna că îndată ce lași căștile jos și le ridici înapoi să le pui pe cap, cablul se va încovriga în jurul curburii microfonului, te vei agăța singur gen, lucru care va trage microfonul în jos.

Din fericire pare că este suficient de plastic cât să-și păstreze orice poziție îi dai dar în același timp elastic cât să nu se îndoaie permanent când tragi inevitabil de el prin cablul său.

Concluzii

ROG Kithara dovedește că nișa căștilor de gaming poate fi salvată atunci când un gigant din tech se aliază cu un specialist în acustică precum HiFiMAN și livrează o experiență audio care depășește cu mult banalitatea modelelor comerciale closed back. Trecerea de la difuzoarele dinamice la tehnologia planar-magnetică open-back transformă radical modul în care percepem sunetul: scena sonoră devine incredibil de aerisită, iar separarea instrumentelor și a efectelor de mediu este foarte precisă. Este un produs care elimină compromisurile acustice tradiționale și oferă un sunet rapid, curat și fără distorsiuni, la mile distanță de artificiile software de tip „7.1 virtual surround”.

ROG Kithara este un adevărat punct de cotitură pentru segmentul căștilor de gaming de top. Apreciez în mod deosebit aportul ingineriei HiFiMAN în calibrarea driverelor planare de 100mm, dar mi-e foarte clar că Kithara nu este pentru oricine. Pentru a te bucura de performanța maximă a căștilor, trebuie să accepți compromisurile inerente tehnologiei: o construcție mai masivă, un profil vizual atipic al benzii metalice, conexiunea exclusiv pe fir și posibila necesitate a unui DAC sau a unei plăci audio capabile să livreze amplificarea necesară în cazul în care placa ta de bază nu ține pasul.

În final, ROG Kithara reprezintă puntea perfectă între lumea audiofilă și cea a gamingului entuziast, deoarece este creată pentru cei care refuză să sacrifice calitatea muzicii sau a filmelor de dragul câtorva funcții de marketing. Dacă ești genul de utilizator pentru care contează la fel de mult fidelitatea unui concert live precum identificarea pașilor într-un meci competitiv, Kithara este o investiție complet justificată. ASUS și HiFiMAN au reușit să livreze nu doar o pereche de căști extrem de confortabile în sesiuni lungi, ci un nou standard de referință pentru ceea ce ar trebui să însemne sunetul de înaltă fidelitate pe PC în general, nu doar în gaming.

Autor

  • Alex Constantinescu

    Mare fan tehnologie, sunt ca un copil într-un proverbial candy store de fiecare dată când vine o cutie cu ceva tech nou cu care să mă joc. Scriu de vreo' 10 ani pe Internet despre laptopuri, periferice, telefoane inteligente și diferite alte gadgeturi interesante. Pe lângă tech mai sunt obsedat de Jordani, un ocazional Lego pe ici pe colo și masochist cu jocuri multiplayer, în ciuda faptului că vârsta începe să-și spună cuvântul și ținta/viteza numai e ce a fost. Aia e...

Back to top button