PC

Roccat Kone EMP – Pentru cei care se plang ca nu-si gasesc un mouse pe masura!

Roccat Kone EMP este adresat celor care pun mare accent pe forma si dimensiunea mouse-ului de gaming.

Forma mouse-ului este de cele mai multe ori un factor imperativ in achizitia unui nou soarece de razboi. Daca unele persoane au maini de marime normala, exista si gameri care aprecieze un mouse cu mai multa carne pe el. Asta pentru ca producatorii nu adreseaza anumite cerinte din piata, dar pe buna dreptate, segmentul acesta de public fiind cam mic. Pe de alta parte, Roccat se pare ca au luat aminte la mai multe obiceiuri ale gamerului contemporan, astfel aparand Roccat Kone EMP. O variatie a Kone-ului original, un mouse pe care colegul Andrei l-a folosit ani de zile, care aduce un spor de volum, dar si de greutate cu cateva grame in plus. Ofera astfel performanta, dar si confort in timpul utilizarii.

La prima vedere, cu exceptia unui EMP discret pe partea dreapta a mouse-ului, nu poti spune ca sunt multe diferente intre Kone-ul traditional si aceasta bestie. Se bucura de aceleasi materiale durabile si de forma care a consacrat aceasta serie de soareci de razboi, mai mult, vine cu o rotita 4D din titan. Ce inseamna asta? Practic iti permite butoane de actionare in stanga si in dreapta rotitei, pentru acele momente cand nu ai destule butoane pe mouse. O chestie pe care initial nici nu intentionam sa o mentionam, dar dupa utilizare, am inteles ca aceste butoane pot fi utilizate nu doar in jocuri, ci si in activitati zilnice, facand navigarea in browser sau in Premiere mult mai usoara.

Roccat s-au gandit si la gamerii care transpira, suprafata Pro-Grip, asa cum o numeste producatorul, parand sa tina transpiratia la distanta, permitand palmei sa respire. Iar pentru un gamer cu o mana medie, acest mouse va parea extrem de confortabil. Aduce aminte de un anume MX intr-o forma sau alta, introducand materiale noi si un senzor pe masura.

Compania a combinat senzorul Owl-Eye de la PixArt cu acest EMP, noul senzor oferind un Dpi variabil de la 100 la 12000, producatorul recomandand totusi intervalul 400 – 3000 ca fiind ideal. Practic senzorul ofera un tracking de unu la unu, fiind de o precizie surprinzatoare, Roccat umbland un pic si la partea software a problemei pentru a oferi un soarec cat mai competitiv. Si au reusit cu brio, EMP, atat in jocuri, cat si in testele de acuratete, fiind unul dintre cei mai ascultatori mousi pe care i-am incercat, chiar si in conditii de stres reusind sa traduca pixel cu pixel miscarile tale pe ecran. Software-ul inclus la pachet ajuta foarte mult, producatorul incurajand instalarea acestuia; Swarm ofera pe langa optiuni de editare a butoanelor mouse-ului, posibilitatea de schimba culoarea, DPI-ul, rate-urile si a seta macrouri. Asadar pe langa optimizarea mouse-ului in sine, aduce o comunicare mai buna cu PC-ul tau.

Roccat Kone EMP este raspunsul tuturor gamerilor care s-au plans de marimea soarecilor de razboi. Totusi, nu vine doar cu un volum mai mare, ci aduce si un senzor senzational, o forma extrem de ergonomica si o selectie de materiale premium. Ceea ce il face un must buy pentru multi care se plang ca nu isi gasesc un mouse pe masura. Este un soarece de razboi indicat celor cu maini medii si mari, dar este un soarece performant, indicat acestui segment de jucatori. Pentru restul, exista traditionalul Kone. Sau Roccat Pure.

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button