GamingPC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

A murit River, cățelul cunoscut drept Dogmeat în Fallout 4

Unul dintre motivele pentru care Fallout 4 a fost atât de îndrăgit de către fanii seriei a fost Dogmeat, companionul patruped care îți este alături de-a lungul poveștii. Iar astăzi este o zi tristă, deoarece River, câinele care i-a împrumutat aspectul și caracterul lui Dogmeat pe care îl cunoaștem mulți dintre noi, s-a stins din viață. Vestea a venit de la stăpânul ei, membru al echipei de dezvoltare.

River a fost parte din echipa care a creat Fallout 4

Când ești câinele unui dezvoltator de jocuri, în acest caz al lui Joel Burgess, trebuie să pui osul la treabă (pun intended), iar River a fost un pion important al procesului de dezvoltare. Astfel întreaga echipă din spatele lui Fallout 4 a petrecut timp cu patrupedul pentru a-i observa comportamentul; a fost filmat, înregistrat și i-a împrumutat lui Dogmeat personalitatea sa loială, ceea ce a făcut din acesta unul dintre cei mai buni parteneri pe care i-am văzut într-un joc video.

Fallout 4 Dogmeat

Comportamentul și loialitatea lui River sunt elemente specifice ale rasei: ciobănesc german. Asta s-a transpus și în joc, iar Dogmeat are tendința să meargă în fața protagonistului și se oprește din când în când să verifice dacă este în regulă. Această trăsătură vine de la versiunea sa în carne și oase și a fost implementată în joc după ce unul dintre animatorii lui Fallout 4 a scos-o la o plimbare.

River va trăi mereu prin intermediul lui Dogmeat, iar dacă vrei o experiență de joc post-apocaliptică în care faci echipă cu un câine pentru a supraviețui creaturilor care au apărut în urma exploziilor nucleare, poți să-i dai o șansă lui Fallout 4, mai ales că acum este disponibil la reducere în cadrul Steam Summer Sale.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button