GAMINGREVIEWSRSS PaginaDeMedia

Review Wolfenstein: Youngblood

Wolfenstein: Youngblood este unul dintre putinele jocuri pe care le-am primit in luna iulie, o luna de altfel secetoasa care nu a oferit gamerilor mai nimic interesant. Dar imi place sa spun ca acest titlu este vestitorul primaverii, bine, al toamnei, intrucat este primul dintre multitudinea de jocuri importante ce urmeaza sa apara pana la finalul anului. Multi l-au asteptat, altii poate nici nu stiau de venirea lui, asa ca haideti sa vedem ce este de capul celui mai nou Wolfenstein.

Poveste

Actiunea se invarte in jurul surorilor gemene ale lui B.J. Blazkowicz care au pornit intr-o misiune foarte importanta: sa-si caute tatal disparut in misiune. Acestea pleaca din casa lor linistita din America pentru a fi aruncate in Parisul anilor ’80. Aici se intalnesc cu un grup de militanti care locuiesc sub oras si calatoresc cu ajutorul statiilor de metrou. Odata echipate cu costumele speciale de lupta, acestea pornesc intr-o aventura presarata cu mult sange, maruntaie peste tot si multe, multe gloante si explozii. Doar na’, au cu cine semana.

Jes si Soph la inceputul jocului

Povestea este foarte frumos construita in jurul lor si chiar daca de multe ori are momente goofy pe care doar milenialii le vor gasi amuzante, modul in care cele doua surori, Jes si Soph, interactioneaza intre ele si relatia pe care o au te face sa le indragesti. Mai sunt si alte personaje interesante de-a lungul jocului, dar probabil cel mai important este chiar B.J. Blazkowicz care joaca un rol mai soft, patern. Favoritul fanilor se reintoarce in Wolfenstein: Youngblood si chiar daca nu este un caracter jucabil, simpla sa prezenta va multumi si cei mai infocati fani.

Revenind la cele doua protagoniste, actiunile pe care le executa impreuna sfarsesc intotdeauna printr-un high-five, o bataie de pumni sau laude intre ele. Sunt doua personaje interesante, care reprezinta fix stereotipul fetelor de la tara. Cateodata devin enervante, mai ales cand rad fortat si fac glume rasuflate, dar per total modul in care reactioneaza dupa ce sunt aruncate in plina lupta cu nazistii este usor de indragit si cred ca vor ajunge in memoria colectiva ca doua personaje amuzante si bad-ass in acelasi timp.

„Deci, fii atenta! Trebuie sa faci miscarea cu ambele maini, da?”

 

Gameplay

In Wolfenstein: Youngblood accentul pica pe jocul de echipa. Ai de ales intre a juca solo sau co-op si chiar daca as recomanda co-op cu un prieten, nici experienta solo (asa cum am jucat si eu) nu este deloc rea, AI-ul celeilalte surori fiind destul de destept cat sa nu devina frustrant. Desigur, mai sunt momente in care se va bloca, privind in zare, in timp ce un soldat nazist ii va baga gloante pe gat, dar acestea sunt destul de rare si comparativ cu alte personaje controlate de AI din alte titluri, pot spune ca a fost de real ajutor in lupte.

Stim cu totii insa care este focusul principal al seriei si motivul pentru care multi oameni iubesc Wolfenstein: impuscatul si aruncatul de nazisti in aer. Si God, cat de bine e facut aici. Mecanicile de shooting sunt foarte satisfacatoare si chiar daca armele au modele diferite de recoil, sunt usor de invatat. Ca tot vorbim de arme, cred ca este primul joc pe care am pus mana in ultimul timp, in care upgrade-urile pe arme chiar se simt si de la niste pusti de jucarie care par sa traga cu bile de plastic, ajungi sa ai un arsenal foarte puternic. Este intr-adevar, ceva mai mic decat in Wolfenstein II: The New Colossus spre exemplu, dar customizarea iti permite sa creezi diversitate destul de mare incat sa nu simti ca duci lipsa.

O numesc: „Casapitoarea de Nazisti”

Tot la partea de mecanici de shooting, pot sa spun ca iubesc sistemul de leaning. Tii apasat pe ALT si brusc, WASD devin in loc de tastele pe care te misti, tastele pe care te apleci. Asta deschide mai mult oportunitati de abordare a unei misiuni, avand posibilitatea de a fi mai pasiv in lupta sau de a rezista mai mult cand spatiul de lupta se aglomereaza si incep sa zboare gloante din toate directiile.

Sistemul de leaning care iti deschide mai multe oportunitati

Si progresia personajelor este implementata bine, iar momentul in care incepi sa investesti skill points castigate dupa ce faci cate un Level-Up, se simte. De la viata si armura mai mari, pana la agilitate si diferite abilitati, vei transforma una dintre surori, de la copilul speriat de la inceputul jocului, intr-o masinarie de ucis nazisti. Din cate ati putut vedea probabil, armele au skin-uri. Acelasi lucru se aplica si pentru cele doua surori, ale caror armuri pot fi schimbate din punct de vedere al aspectului, iar aceste skin-uri pot fi achizitionate cu bani castigati in urma misiunilor si gasiti prin lumea jocului.

Ce Alien vs Predator? Asta e gagica lu’ Terminator

Adversarii pe care ii intalnesti pe parcurs au si ei un nivel de progresie, astfel va trebui sa te pregatesti putin inainte de a intra cu capul inainte intr-un grup de inamici de nivel mai mare, altiminteri iti vor termina vietile numai decat. Am spus vieti, da, deoarece ai un sistem de shared lives, iar de fiecare data cand una dintre surori moare, ii ia o viata si celeilalte. Aceasta abordare te obliga sa ai grija de partenera ta si sa te asiguri ca nu o lasi in urma in mijlocul unei lupte, ori veti avea amandoua probleme. Ca veni vorba de munca de echipa, m-as fi asteptat ca implementarea aici sa fie ceva mai bogata, eventual cu niste puzzle-uri sau mai multe interactiuni, dar pentru ce este, sunt multumit ca ai nevoie de ambele personaje pentru a duce la capat o misiune si jocul nu te lasa sa sari cu capul inainte.

Matahala metalica

Sa revenim insa la adversari. Ai parte, pe langa nivelul de progresie si de o ierarhie, astfel este de preferat sa omori intai Comandantul care de obicei are HP mic si un singur pistol in dotare, dar te poate inunda cu adversari pana sa ajungi sa-i iei capul. De asemenea, fiecare adversar vine cu un anumit tip de armura asa ca va trebui sa folosesti o anumita arma pentru a-i sparge apararea, ca mai apoi sa-l poti omora in stilul tipic Wolfenstein, lasandu-l fara membre sau cap… sau ambele. Ai si adversari mai dificili, carora trebuie sa le inveti punctele slabe si sa le abuzezi cand te ataca pentru a nu fi prins la ingramadeala.

Pe partea de lupta jocul iti pune putin mintea la contributie iar combinatia de mecanici foarte bune de shooting, inamici care sunt bureti de incasat gloante si diferitele tipuri de armuri si arme necesare pentru a le face bucati fac din Wolfenstein: Youngblood experienta perfecta de joc de duminica in care vrei sa distrugi chestii si sa te relaxezi.

„Da bossule, trei am zis, dar sa fie reci.”

Grafica & Prezentare

Vizual, Youngblood sta foarte bine si chiar daca foloseste un engine deja vechi, nu pot spune ca nu arata macar decent. Cel mai mult mi-a placut modul in care lumina pica in fiecare cadru si cum interactioneaza cu mediul. Se vede ca a primit un upgrade de la Wolfenstein 2 incoace. Pe alocuri, am avut parte de texturi sterse sau care au incarcat cand m-am apropiat mai mult, iar din pacate, jocul nu se intelege foarte bine cu modificarea Filed of View-ului si chiar te atentioneaza ca poate genera artefacte.

Un lucru pe care nu l-am mentionat, este suportul pentru tehnologia Ray Tracing. De ce nu am vorbit despre el? Pentru ca lipseste cu desavarsire iar din ce am inteles, producatorii inca testeaza implementarea in acest joc, urmand sa primim un update care va introduce Ray Tracing-ul. In schimb, Wolfenstein: Youngblood este un joc aratos pentru ceea ce este si nu cred ca era cazul sa vedem ceva mai realist tinand cont ca este, totusi, un joc „la juma’ de pret”. Am rulat jocul la cele mai mari setari pe un RTX 2080 la rezolutie 2560x1440p si nu am scazut niciodata sub 120FPS. Chiar si asa, rarele momente in care am avut dips au trecut neobservate.

Pe partea de sunet, soundtrack-ul pica bine pe actiunea jocului iar vocile personajelor sunt, nu stiu, decente?! Lip sync-ul este dezirabil si personajele par sa aiba ceva boala, dar per total e ceva peste care pot trece cu vederea. Si as vorbi despre bug-uri, dar spre fericirea mea, n-am gasit. Poate sunt eu mai norocos, sau doar n-am fortat ce trebuia, cat trebuia.

Gura de metrou Piata Unirii, 2025, colorizat

Concluzie

Ce pot sa zic? Mi-a placut. Cautam un joc single-player mai chill de ceva vreme pentru ca m-am tot enervat ba in FIFA Ultimate Team, ba in Apex Legends si alte nebunii online pe care le-am tot jucat in ultima vreme. Ce mi-a oferit Wolfenstein: Youngblood a fost un joc simplu, cu destula progresie cat sa ma tina acolo si sa ma faca sa vreau sa fac niste grind pentru upgrade-ul „ala” pe arma. Adversarii stiu sa ia bataie, dar jocul te invata si pe tine sa dai iar momentul in care dai jos un boss dupa o lupta in care ai tot incercat sa-i spargi armura ca mai apoi sa-l arunci in aer este destul de satisfacator incat sa vrei mai mult.

In ce trupa canta asta oare?

Sa facem o scurta recapitulare; povestea e ok, dar atat. Grafica merge, alaturi de iluminarea foarte draguta. Sunetul exista, iar performanta per total alaturi de optimizare este foarte ok. E bun jocu’? E bun. Haideti sa va zic partea cea mai buna. Costa 30 de dolari, gen, e la juma’ de pret. Haideti sa-l si notam, ca sa am pe viitor si un sistem de referinta din perspectiva asta si sa incheiem inca un articol pe care am stat mai mult decat ar fi trebuit 😀 Intre timp, sa va explic putin cum am ales sa dau aceste note. Povestea si grafica, sunt de la sine intelese. Performanta se refera la cum se misca jocul, cat de stabil este, cat de mult fluctueaza FPS-ul. Prezentarea generala este rubrica in care notez cum a fost ca experienta de joc. Iau in considerare si gameplay-ul aici, atmosfera, problemele intalnite si alte aspecte pe care le voi discuta in functie de fiecare joc.

  • Poveste – 6/10
  • Grafica – 7/10
  • Performanta – 9/10
  • Prezentare Generala – 8/10
  • Nota Finala – 7.5
Tags
Show More

Marinake

Degustator de Jocuri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close