ReviewsRSS PaginaDeMediaTECH

Review Synology DS1520 Plus – Numerele pare sunt de domeniul trecutului

Aici la Zona testăm tot felul de nebunii. Am avut tot felul de NAS-uri de-a lungul timpului, cu două HDD-uri, cu patru și chiar și modele cu opt. Dar mereu a existat un numitor comun: numărul par de medii de stocare. De această dată, avem în față un Synology DS1520 Plus, un NAS care nu are nici două, nici patru, ci cinci locașuri pentru HDD. Haideți să vedem cum se compară cu celelalte modele din line-up-ul producătorului și dacă aduce ceva noutăți.

Ce ascunde Synology DS1520 Plus sub carcasă?

Noul model de NAS al producătorului păstrează aspectul specific, cu o carcasă pătrățoasă fabricată dintr-un plastic dur de culoare neagră. Accesul HDD-urilor se face prin zona frontală, acolo unde regăsim și butonul de power și un USB 3.0, alături de LED-urile de stare. Platforma pe care rulează Synology DS1520 Plus are la bază un procesor quad-core cu frecvența de 2GHz, care poate ajunge în Boost până la 2.7GHz. Dar haideți să aruncăm o privire la specificațiile complete:

  • Procesor: Intel Core J4125
  • Memorie RAM: 8GB DDR4 non-ECC
  • Stocare: 5x 3.5″ sau 2.5″ SATA, 2x M.2 2280 NVMe
  • LAN: 4x Gigabit (RJ-45)
  • I/O: 2x USB 3.0, 2x eSATA
  • Greutate: 2.62kg (fără stocare)
  • Dimensiuni: 166 x 230 x 223 mm

Review Synology DS1520 Plus

Față de predecesorul său, Synology DS1520 Plus pare că a suferit un downgrade pe partea de memorie RAM. Chiar dacă noul Intel Core J4125 este mai puternic decât Atom-ul din modelul vechi, acesta are o capacitate maximă de 8GB de memorie RAM care nu poate fi mărită în timp, ceea ce ar putea reprezenta un minus pentru anumiți utilizatori care folosesc multe aplicații pe NAS.

Altă diferență pe care noul Synology DS1520 Plus o are față de modelul precedent este alimentarea. Unde DS1517 Plus are sursa de alimentare integrată în construcția sa, modelul nou are o cărămidă de alimentare separată, asemănătoare cu cea întâlnită la un laptop.

Sistem de operare și instalare

Ca de obicei, sistemul de operare ales este DSM (DiskStation Manager) care s-a dovedit extrem de fiabil pe fiecare NAS pe care a fost integrat și este apreciat de comunitatea pasionaților de unități de stocare legate în rețea. Acesta face din Synology DS1520 Plus mai mult decât un simplu NAS, oferindu-i mai multe funcții: Multimedia, Hyper Backup, Desktop Backup, Snapshot Replication, Surveillance Station și Virtual Machine Manager.

Review Synology DS420+

Asta înseamnă că poți combina mediile de stocare de pe Synology DS1520 Plus pentru a stoca date și copii de rezervă, dar și pentru a administra una sau mai multe camere de luat vederi. Ori dacă folosești mașini virtuale, le poți seta direct pe NAS.

Procesul de instalare este la fel de simplu la fel ca și pe alte modele de la Synology. Sistemul de operare îți oferă un ghid pas-cu-pas care îți permite încă de la început să modifici toți parametrii necesari pentru a pune în funcțiune noul tău Synology DS1520 Plus. Nici magazinul de aplicații nu lipsește din ecuație, astfel îți poți descărca toate programele de care ai nevoie imediat după inițializare.

Review Synology DS1520 Plus

Concluzie

Chiar dacă nu pare mult, pentru unii utilizatori un locaș de HDD/SSD în plus este numai bun, oferind un upgrade bine-venit de la un NAS cu patru sloturi. Iar dacă ești în căutarea unui astfel de dispozitiv, dar cu cinci locașuri pentru stocare, Synology DS1520 Plus este o alegere foarte bună; singura chestie pe care trebuie s-o iei în considerare este capacitatea de memorie destul de mică și imposibil de îmbunătățit. Dar și această mică problemă poate fi rezolvată prin intermediul SSD Caching-ului cu ajutorul celor două porturi pentru SSD-uri NVMe.

Mai sus am atașat și link-uri către alte recenzii și scenarii de utilizare ale NAS-urilor Synology care mi-au mai trecut prin mâini. De-a lungul timpului acestea s-au dovedit extrem de fiabile, oferind o combinație bună de hardware și software. Și chiar dacă prețul este puțin cam piperat, sistemul de operare își merită pe cont propriu investiția, fiind mai avansat decât cel oferit de alți producători sau față de soluțiile open-source pe care le poți procura gratuit de pe internet.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button