ReviewsHiFi-TVRSS PaginaDeMediaTECH

Sony Bravia XR A90J este televizorul suprem pentru gaming pe PlayStation 5 (review)

Model: XR-55A90J

Țin minte și acum lansarea lui PlayStation 5, când producătorul se lăuda cu capabilitățile de gaming 4K la 120FPS ale consolei și publicul rămânea cu gura căscată în fața imaginilor foarte detaliate prezente în videourile de prezentare ale unora dintre jocurile disponibile pe noua consolă. Însă oamenii nu au dat atenție unui element secundar, însă cel puțin la fel de interesant: pe ce fel de televizor te vei putea bucura de capabilitățile noului hardware?

După ce am testat Dumnezeu știe câte televizoare doar anul acesta, cred că în sfârșit pot spune că am pus mâna pe televizorul perfect. Și nu o spun doar din perspectiva gamingului pe PlayStation 5, ci ca experiență per total. Așa că astăzi vorbim despre Sony Bravia XR A90J din seria Master a producătorului și o să vă explic de ce cred că va fi un model de referință pentru anii ce va’ să vină.

Un design minimalist și funcțional

Prima chestie pe care am remaracat-o cum am despachetat televizorul a fost grosimea acestuia, ori mai de grabă cât de subțire este. Și dacă tot am început discuția despre pachet, trebuie să apreciez modul în care Sony a împachetat televizorul. Pe lângă scârțâitoarea de rigoare, marginile subțiri sunt acoperite cu niște benzi de cauciuc care servesc ca și protecție extra pentru transport și manipulare.

Sony Bravia XR A90J Review

Cu o grosime a panoului de numai 5mm în cel mai subțire punct și maxim 41mm cu tot cu electronica de pe spate, pot spune că este unul dintre cele mai subțire televizoare pe care le-am testat până acum. Asta se traduce într-un feeling de produs fragil și recomand manipularea televizorului în două persoane pentru a evita orice fel de accident. Însă odată pus pe poziții și cu picioarele montate, Sony Bravia XR A90J este foarte solid.

Picioarele pot fi montate în două poziții: prima este o abordare stealth, în care corpul televizorului mai-mai că atinge suprafața pe care este poziționat. Cea de-a doua este gândită pentru cei care vor să-i adauge un soundbar și ridică televizorul circa 7cm de la sol. Noi l-am montat în prima poziție și trebuie să recunosc că arată foarte bine, iar dacă ignori cele două picioare destul de discrete, se simte de parcă ai un ecran integrat direct în mobilier. Ăsta da look de 2021!

Singură mențiune este că în poziția culcat, vei avea nevoie de circa 130cm de spațiu pe mobilier. Dar cred că în momentul în care iei în considerare un astfel de televizor, știi și că va ocupa ceva mai mult spațiu decât un model standard de 40 și ceva de țoli.

Sony Bravia XR A90J Review

Odată întors cu spatele la cameră, începem să vedem și conectica de pe spatele televizorului. Primele porturi care îți vor atrage atenția sunt cele patru HDMI-uri. Aici avem parte de o combinație formată din două HDMI 2.1 și încă două HDMI 2.0. Asta duce și la o mică problemă, întrucât unul dintre cele două porturi 2.1 servește și ca metodă de conectare a unui soundbar prin intermediul eARC, ceea ce înseamnă că dacă ai și un PlayStation 5 și un Xbox Series, va trebui să schimbi cablul între ele, ori să îi sacrifici din funcționalități conectându-l prin intermediul HDMI 2.0.

Sony Bravia XR A90J ReviewĂsta este un aspect de luat în considerare și la care Sony a rămas puțin în urma competiției care oferă modele cu patru HDMI-uri 2.1 în aceeași categorie de preț. Pe lângă acestea avem parte de conexiunile standard pe care le-ai aștepta de la un televizor, numai că Sony Bravia XR A90J oferă și ceva extra super interesant. În cazul in care folosești un sistem audio home-cinema, televizorul poate fi conectat ca și boxă centrală. Mai regăsim și un slot CI, trei USB-uri (dintre care unul este 3.0) și un port LAN pentru internet prin cablu.

Ultima, dar nu cea din urmă, este telecomanda. Am văzut tot felul de abordări diferite ale telecomenzilor care însoțesc televizoare high-end, iar modelul de față se ridică la standardele competiției. Știu că o să sun puțin boșorog la asta, dar îmi place că este mare și grea. O simți in mână, iar odată ce-ai ridicat-o de la sol, va porni iluminarea butoanelor. În acest fel, o poți folosi bine-mersi și pe întuneric. Iar dacă nu vrei să te mai obosești să scrii din săgeți, poți folosi comenzi vocale. Ai și taste dedicate pentru control media și scurtături către o selecție de aplicații populare: YouTube, Netflix, Disney+ și Amazon Prime Video.

O componentă software susținută de hardware pe măsură

Trebuie să recunosc că mi-am făcut temele înainte de a începe testele și cea mai comună plângere cu privire la Sony Bravia XR A90J a fost absența unor aplicații dedicate publicului din UK. Despre asta nu pot spune decât că îmi pare bine că suntem în România, iar din punctul meu de vedere selecția de aplicații disponibile este foarte bună. Ai la îndemână cam tot ce folosește un utilizator normal, precum YouTube și Netflix, ori dacă vrei doar să asculți muzică, Spotify și Deezer ar trebui să fie de ajuns.

Posibilitățile sunt foarte mari, întrucât acest televizor rulează cea mai nouă versiune de Google TV. Așa că dacă ai un server personal, poți instala Plex sau Kodi și îți legi acolo tot ce îți trebuie. Iar o aplicație care mi-a plăcut foarte mult este Bravia Core. Aceasta servește drept serviciu on-demand și îți oferă credite cu care deblochezi filme dintr-o colecție destul de mare, toate în format IMAX Enhanced, special optimizate pentru Bravia XR. În combinație cu tehnologia de sunet DST ai parte de imagini și sunet la cea mai mare calitate.

Partea cea mai bună este că nu trebuie să plăteșți nimic pentru a încerca serviciul, simpla achiziție a unui Sony Bravia XR A90J oferindu-ți 10 filme la alegere, ori 24 de luni de streaming nelimitat. Transmisia live se realizează cu viteze de până la 80MB/s la rezoluție 4K UHD, astfel este recomandată o conexiune la internet prin cablu. Singura chestie pe care o am de menționat aici este că odată ce ai pornit un film IMAX Enhanced, va trebui să comuți manual pe profilul cu același nume din meniul televizorului. Din păcate, trecerea nu se face automat și este necesară pentru a te bucura de un maxim de calitate.

Per total, Google TV aduce îmbunătățiri semnificative față de Android TV și îți oferă o gamă foarte mare de aplicații pe care le poți instala. Mai mult de atât, integrează și Google Chromecast și funcții smart precum Google Assistant și Amazon Alexa. De rularea acestora se ocupă procesorul numit Cognitive Processor XR care îi conferă televizorului o inteligență cognitivă. Asta face din Sony Bravia XR A90J primul model din lume care se bucură de această tehnologie. Dar haideți să vă explic puțin cum funcționează toată chestia.

Sony Bravia XR A90J Review

Inteligența cognitivă încearcă să emuleze comportamentul creierului uman care analizează conținutul media prin intermediul ochilor și a urechilor. În acest fel, Cognitive Processor XR analizează individual culorile, contrastul și detaliile pentru a crea o imagine cât mai reală. Aș putea să vă explic până mâine detalii tehnice complicate, însă cred că o descriere pe scurt ar suna cam așa: Bravia XR îți oferă o calitate a imaginii foarte apropiată de realitate, astfel experimentezi locațiile din filme ca și cum ai fi acolo.

Specificații generale

Tipul panoului OLED
Rezoluție 4K (3840 x 2160)
Diagonală (inch) 55
Diagonală (cm) 139
Rată de refresh 120Hz
HDR Dolby Vision, HDR10, HLG
Smart TV Da
Sistem de operare Google TV
Procesor Cognitive Processor XR

Audio

Ieșire sunet (RMS) 60W
Difuzoare 2x 20W
Subwoofer 2x 10W
Sistem de boxe 2.2
Surround DST Digital Surround
Suport sunet Dolby Dolby Atmos, Dolby Audio

Conectivitate

HDMI 2x HDMI 2.1, 2x HDMI 2.0
USB 1x USB 3.0, 2x USB 2.0
Ieșire de căști Da
LAN RJ-45 Da
Wireless Wi-Fi 802.11ac
Bluetooth Bluetooth 4.2

Caracteristici fizice

Dimensiune (cu suport) 1282 x 709 x 317mm
Dimensiune (fara suport) 1223 x 709 x 41mm
Greutate pachet 29 Kg
Greutate (fara suport) 18.6 Kg
Consum stand-by 0.5W
Consum stand-by (conectat la rețea) 2W (Wi-Fi sau LAN)
Suport VESA 300 x 300

Cea mai bună calitate video pe care am văzut-o vreodată

V-am mai spus că am testat multe televizoare? Eh, nu contează, țin să menționez asta încă o dată pentru a-mi întări și mai tare următoarea afirmație. Încă din primele minute petrecute in fața lui Sony Bravia XR A90J am înțeles că am de-a face cu ceva cu adevărat special. Și chiar dacă diagonala de 55″ a modelului testat de noi este destul de mare, nu am văzut niciodată atâta claritate într-o imagine. Iar părerea asta mi-a dat-o urmărind o filmare 8K pe YouTube.

Odată ce intri în teritoriul filmelor 4K și suport HDR riști să fii prins acolo mai mult decât ți-ai dori. Dar trebuie să recunosc că de mult nu mi-a mai venit să fac binge watch ca acum. Chiar dacă filmul nu este genial, Army of the Dead al lui Zack Snyder m-a lăsat cu gura căscată. Oferă suport Dolby Vision, iar în combinație cu panoul OLED al televizorului oferă culori foarte bine pronunțate, cu un contrast extrem de bun și luminozitate cât să poți să urmărești filmul și într-o cameră foarte luminoasă, fără să pierzi din detalii.

Sony Bravia XR A90J Review

Dacă tot am adus vorba despre luminozitate, vreau să subliniez faptul că panoul OLED de pe acest televizor este extrem de puternic. Sony susține că poate atinge 1.300 nits, ceea ce este binișor peste standardul HDR10, însă asta este posibil doar cu presetul de imagine Vivid. Sub capotă, această valoarea este obținută prin utilizarea unor pixeli RGBW. Asta înseamnă că pe lângă pixelii clasici care combină roșu, verde și albastru pentru a obține albul, acest panou mai include și un subpixel alb care sporește și mai mult luminozitatea și îi oferă o acoperire și mai mare a spectrului de culoare.

Mi-a plăcut că Sony Bravia XR A90J nu încearcă să creeze o imagine neapărat vibrantă, cum vedem în cazul altor televizoare care parcă transformă unele cadre în desene animate. În schimb, producătorul încearcă să ofere o experiență de vizionare realistă și chiar dacă unele culori sunt mai reci, nu pot spune că m-a deranjat. Până la urmă, nici realitatea noastră de toate zilele nu este redată doar în nuanțe aprinse de roșu și verde. Asta cred că îi conferă televizorului personalitate și îl face unic, întrucât redă imaginile într-un mod realist, fără să încerce neapărat să-ți câștige atenția prin imagini procesate artificial.

Sony Bravia XR A90J Review

La întreaga experiență de vizualizare contribuie și tehnologiile Motionflow și Film Mode. Acestea fluidizează simțitor imaginile și am fost foarte mulțumit să nu sesizez niciun așa numit Soap Opera Effect, ori efectul de telenovelă. În acest fel, vei putea vedea filme la un framerate mai mare decât cel original, obținut tot prin interpolare, dar fără neajunsurile aferente. Asta este de departe cea mai bună implementare a unui astfel de mod pe care am văzut-o până acum și sunt foarte curios de viitorul acestei tehnologii care pentru un utilizator ca mine, care știe și ce e ăla un joc la 100FPS sau mai mult, este extrem de interesantă.

Asta nu înseamnă că doar filmele 4K vor arăta incredibil. Sony a făcut o treabă bună pe partea de procesare și chiar și conținutul FullHD arată foarte bine, având un nivel foarte scăzut de zgomot al imaginii. Da, tot se va vedea mai rău decât la rezoluția nativă, însă pentru 55″ de televizor, pot să mă declar mulțumit de performanța de upscale. Mi s-a părut ceva mai fericită în cazul lui LG C1, dar și acesta din urmă este un televizor high-end de prin aceeași categorie de preț.

Sony Bravia XR A90J Review

Pentru cei care își fac griji că investiția într-un Sony Bravia XR A90J ar putea fi ruinată de efectul de burn-in, producătorul a inclus o tehnologie care protejează ecranul pe termen lung. Aceasta îi permite procesorului să detecteze zonele cele mai calde și reduce automat luminozitatea doar pe acestea. Iar pe partea hardware, în spatele ecranului există un substrat de aluminiu laminat care ajută la o mai bună dispersie termică, pentru a preveni supraîncălzirea.

Cu Sony Bravia XR A90J poți atinge sunetele

Nu, n-am fumat nimic ciudat astăzi. Sony Bravia XR A90J folosește un sistem audio avansat care transmite sunetul prin ecran cu ajutorul unor actuatoare care generează vibrații. Pe lângă acestea are și două subwoofere, astfel calitatea audio este foarte bună, mai ales pentru o soluție integrată. Canalele audio sunt foarte bine evidențiate și poți efectiv să mergi cu mâna întinsă spre ecran și să pui mâna pe zona din care vine sunetul. Acest efect este cel mai vizibil în scene cu mai mulți interlocutori, întrucât poți repera imediat din ce zona a ecranului se aude vocea, creând astfel un efect de camera plină de oameni care au o discuție.

Sony Bravia XR A90J Review

Sunetul care iese din ecran ajută foarte mult și la relația cu spectatorii. Sunetul se mai reflectă din obiectele din jur, ci vine direct spre tine. În acest fel te vei simți mereu în mijlocul acțiunii, iar în combinație cu imaginile realiste chiar poți spune că experiența este diferită de orice altceva ai mai experimentat până acum.

Volumul este ajustabil pe o scară de la 0 la 100, însă nu aș recomanda nimănui să treacă de 80 întrucât de acolo începe să fie puțin murdar. Și vă asigur că într-o cameră mare, precum cea in care filmăm, nici nu veți ajunge la acest nivel deoarece va deveni deranjant de gălăgios. Dacă nu ai pretenții foarte mari vis-a-vis de sunet, soluția integrată aici va fi numai bună. Dacă alegi totuși să folosești un sistem audio home-cinema, nu aș folosi televizorul ca și boxă centrală întrucât este o șansă ca diferența de specificații să-și facă simțită prezența, astfel riscând să strice experiența oferită de un sistem audio performant.

Chiar dacă televizorul îți oferă ceva setări ale sunetului, nu pot spune că am fost pe deplin mulțumit, dar este ok întrucât niciun televizor pe care am pus mâna până acum nu mi-a oferit calitatea high-end la care ajungi cu un sistem audio dedicat. Nu este nici cel mai bun sunet pe care l-am auzit de la un televizor, Samsung Neo QLED QN95A fiind campionul suprem în această categorie.

Perfect pentru PlayStation 5

Nu eu am venit cu acest subtitlu, ci l-am luat mot-a-mot de pe pagina producătorului. În cazul ăsta tind însă să le dau crezare celor de la Sony, întrucât sunt aceiași oameni care au creat și PlayStation 5. Astfel, în combinație cu consola next-gen, Sony Bravia XR A90J reușește să ofere o experiență superbă. Cele două se leagă cu ajutorul tehnologiei Bravia XR care optimizează automat setările. Și trebuie să recunosc că o face foarte bine.

Sony Bravia XR A90J Review

Aici am avut însă și o pățanie ciudată pe care trebuie să v-o povestesc, chiar dacă s-ar putea să nu fie relevantă în cazul unui televizor nou-nouț cumpărat din magazin. Am conectat consola la portul HDMI4 care este semnalizat prin următorul rând de text: 4K120Hz. Asta îmi indică faptul că asta ar fi portul potrivit pentru o consolă, nu? Ei, da și nu. În cazul meu, cred că sample-ul venit la test a suferit câteva daune în călătoria sa din redacție în redacție deoarece pe HDMI4 a refuzat să ruleze cum trebuie, modul Game oferind astfel cea mai slabă experiență de joc, în care imaginile chiar dacă fluide, sacadau des și păreau să genereze un fel de artefacte luminoase în jurul nuanțelor deschise. Este greu de descris și cu atât mai greu de filmat, dar cred că este vorba despre un defect fizic.

Am încercat în fel și chip să-i dau de cap, însă singura soluție a fost să mă conectez la portul HDMI3, singurul care oferă și eARC de altfel. Un alt lucru de care trebuie să țineți cont este faptul că dacă vrei să te joci 4K la 120FPS vei fi nevoit să renunți la Dolby Vision. În setările televizorului găsești trei moduri de conectare HDMI: Standard, Enhanced și Enhanced Dolby Vision. Chiar dacă ultimul îți oferă cea mai bună imagine, modul Enhanced este cel pe care-l vrei selectat dacă ai un PlayStation 5 sau Xbox Series.

Sony Bravia XR A90J Review

Odată ce i-am dat de cap, am intrat în Tony Hawk’s Pro Skater 1+2 și am setat jocul pe modul Performance. Ceea ce am obținut este o experiență extrem de fluidă și curată, care nu prezintă pic de motion blur și pe care am văzut-o la puține televizoare. La asta ajută și timpul scurt de răspuns, care la numai 8.5ms este senzațional pentru un TV. Unde mai pui că nici măcar nu este vândut drept un model de gaming?!

Din nefericire, avem și un minus destul de mare aici. Sony nu a dat încă drumul la suportul pentru VRR, dar din ce am înțeles acesta va fi adăugat sub forma unui update undeva în 2022. Ăsta este un minus destul de mare, mai ales pentru un televizor care se proclamă perfect pentru PlayStation 5, consolă care suportă această tehnologie.

Sony Bravia XR A90J m-a făcut să mă întreb dacă îmi trebuiesc doi rinichi

Am spus-o și la început de articol și îmi susțin și aici ideea. Sony Bravia XR A90J este cel mai tare televizor pe care am pus mâna vreodată. Da, poate că nu face upscale la fel ca LG C1 și nu se aude ca Samsung Neo QLED QN95A, dar ca și pachet complet reușește să le pună pe cele două la respect. Obișnuiam să spun că imaginea este de pe altă planetă, dar faptul că acest model oferă o calitate comparabilă cu realitatea Pământului nostru este și mai impresionant. Un nou golden-standard printre televizoare pe care puține alte modele îl vor egala sau întrece în viitorul apropiat.

Are și neajunsuri, ca orice alt produs, însă cea mai mare piedică în fața achiziției mi se pare în continuare prețul. Chiar și după perioada de teste, mi-e greu să motivez o achiziție de 2000+ euro. Dar asta este situația mea, utilizatorul ordinar care nu ar folosi niciodată un astfel de televizor la adevărata sa capacitate. Dar ca orice alt produs scump, există o piață de desfacere, iar cei care au de unde să scuture circa 9.600 RON pentru modelul de 55″ și până la 33.000 RON pentru cel de 83″ vor avea cu siguranță parte de una dintre cele mai tari experiențe de vizionare pe care le poate oferi un televizor în 2021, pășind rapid spre anul viitor.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, dar drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button