ReviewsGamingPC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

Review Returnal – Deja-vu!

PlayStation 5 are deja câteva luni pe piață și chiar dacă nu prea au pus gamerii mâna pe el, nici nu au fost lansate cine știe ce jocuri exclusive, astfel abia anul acesta putem spune că librăria consolei de ultimă generație de la Sony prinde formă. Unul dintre jocurile pentru care va trebui să-ți cumperi consola este Returnal, iar astăzi vom vedea cum se prezintă unul dintre primele jocuri exclusive de PS5 și cum se simte experiența next-gen la jumătate de an după lansare.

Returnal are la bază o idee super interesantă: de fiecare dată când mori, o iei de la capăt. Chiar dacă d-astea am mai văzut, niciun joc nu a combinat elementele astea atât de bine cu o poveste cu atâtea substraturi. Și fie că privim povestea jocului dintr-o perspectivă psihologică, ori doar din punct de vedere științific, putem vedea niște teme puternice. În primul rând, Returnal se folosește de ideea de universuri paralele, astfel după fiecare moarte din joc, planeta pe care te afli se schimbă. Adversarii nu mai sunt în aceleași poziții, la fel cum și harta suferă schimbări. Ba o cameră ascunsă nu apare decât odată la nu știu câte replay-uri, ba anumite elemente diferă destul cât să nu te simți complet familiar niciodată. Dar asta este o caracteristică a jocurilor roguelike.

Review Returnal

Modul în care jocul îți spune povestea este și el destul de simplu: intri în pielea lui Selene, un astronaut care se prăbușește pe o planetă necunoscută într-o misiune de cercetare. Ajunsă pe suprafața noii planete, aceasta descoperă câteva cadavre care păreau extrem de familiare; după ce a realizat că toate îi aparțin, Selene înțelege că de fiecare dată când moare, va reveni la momentul prăbușirii.

Un substrat psihologic puternic

Cealaltă abordare este ceva mai deep, având un substrat psihologic enorm. Din păcate, despre aceasta nu pot vorbi fără să ofer spoilere, așa că v-am avertizat! În plus, teoria mea puțin deplasată ar putea conține elemente deranjante pentru anumite persoane, așa că mergeți mai departe pe pielea voastră. Spre finalul jocului descoperi că mama lui Selene a fost la rândul său astronaut. Selene era foarte supărată deoarece a fost ignorată de mama ei care și-a pus job-ul pe primul loc mereu. Cinematicele nu se leagă foarte bine între ele, dar pe parcursul lor afli despre un accident de mașină in care au fost implicate Selene și Theia (mama ei). Acest accident a lăsat-o pe Theia invalidă, astfel fiica ei a trebuit să renunțe la visul de o viață pentru a-și îngriji mama.

Lucrurile ajung într-o temă și mai dark atunci când afli despre Helios, copilul lui Selene, care a murit deoarece mama lui era foarte distrasă de anti-depresive și a început să-l ignore. Asta a dus-o pe Selene într-o stare și mai agravată a depresiei și a împins-o spre suicid. Deja în punctul ăsta, am combinat povestea jocului cu ce am mai înțeles și eu pe parcurs. Pare că toată acțiunea jocului se petrece într-o buclă, o retrăire a unui scenariu horror, parcă desprins dintr-un coșmar… un coșmar pe care Selene l-a dezvoltat în timp, iar o încercare de a-și lua viața se sfârșește cu ea într-o comă.

Review Returnal

Iar aici ajungem la finalul jocului: după ce crezi că ai terminat povestea, ai parte de un plot twist super neașteptat. Selene reușește să își alerteze angajatorii de la ASTRA Corporation care o aduc înapoi de Pământ și o primesc ca pe un erou. Aceasta ajunge să trăiască o viață normală și moare de bătrânețe; doar că după ce a murit, a revenit pe planeta Atropos în același punct în care a părut blocată atât de mult timp. Aici am asociat cu stările sale depresive care ne spun o poveste mult mai întunecată, despre cum și-a imaginat Selene că ar fi arătat viața ei dacă nu era obligată să renunțe la visul de a deveni astronaut. Iar aici, se ajunge într-un punct de cotitură.

Ajungi în mașina în care a avut loc accidentul care ți-a stricat viitorul. Doar că pe parcursul jocului, trebuie să găsești cheile acesteia. Dacă nu le ai, vei ajunge într-un abis în care înfrunți un monstru cu tentacule, adică întruchiparea depresiei care îi consumă mintea. Însă există și varianta în care ai cheile, ai control asupra soartei tale și îți dai seama că tot accidentul a fost vina ta, la fel cum și in lumea extraterestră Selene este cea care a cauzat prăbușirea navei, după ce a avariat-o cu o armă extraterestră. Te împaci cu ține și înoți spre ceea ce pare a fi o stare de bine care rupe ciclul, iar de aici, mintea întunecată de depresie și medicamente este liberă. În realitate, asta ar însemna că fie Selene a murit împăcată cu ceea ce s-a întâmplat, ori mai bine de atât, a avut puterea de a-și reveni. Oricum ar fi, povestea lui Returnal este mult mai mult decât ce lasă să se vadă la început, iar pentru asta, își merită nota 10 din partea mea.

Returnal pune în valoarea DualSense

Returnal este un titlu roguelike, ceea ce înseamnă că nu doar o dată te vei lupta cu adversari foarte greu de doborât și vei muri de muuuulte ori înainte de a înțelege unde greșeșți. Un astfel de joc are nevoie și de o schemă de control precisă și ușor de folosit, astfel să îți mărească șansele de a supraviețui până la final. Și fix aici intervine controller-ul DualSense, pe care jocul îl pune în valoare foarte bine. Cred că este cea mai tare experiență de la Astro’s Playroom încoace, iar ăsta din urmă este practic un demo care să-ti arate ce poate noul PlayStation 5.

Review Returnal

Mișcarea lui Selene este foarte fluidă și reușește să fie destul de ușoară cât s-o înțeleagă oricine, dar destul de complexă încât să ai nevoie de ceva experiență ca să te poți numi maestru. Același lucru este valabil și pentru shooting, mai ales că aici intervine și sistemul de tensionare al trigger-elor de pe DualSense. Odată ce ai deblocat modul de foc alternativ, controller-ul va ști acest lucru și îți va transforma trigger-ul din stânga într-un buton cu două niveluri, asemănător cu butonul de pe o cameră foto. Primul click este pentru a selecta modul principal de foc, iar o apăsare completă a trigger-ului va selecta modul alternativ.

În plus, prin intermediul controller-ului, Returnal duce imersiunea cu jocul la un nivel nemaivăzut până acum. Cred că toată lumea care a jucat treaba asta va putea spune un lucur: „Așteaptă să vezi cum se simte ploaia!” și pe bună dreptate, pentru că nu pot descrie ce senzație am avut atunci când am simțit pentru prima dată ploaia din jocul asta, direct prin controller. Și cred că aici avem cea mai bună dovadă de evoluție a jocurilor video. Uită de realitatea virtuală, aia este o tehnologie încă SF pentru mulți. Uite aici gaming next-gen!

Am murit mai des decât în Dark Souls

Cândva, aveam răbdare și nervi de consumat pe titluri precum Dark Souls, doar că odată cu vârsta, am început să mă agăț de jocuri ceva mai simple. Ba o FIFA cu băieții, ba un meci rapid de Apex Legends sau un single-player jucat mai pe Casual. După o zi de muncă parcă nu am chef să mă stresez și cu una dintre singurele activități care mă relaxează. Returnal poate fi și una și alta, în funcție de răbdarea ta. Vă avertizez (dar de data asta nu e spoiler) că veți muri de multe ori! Cred că în prima oră și ceva doar am încercat să trec de primul boss și ‘tu-i mama lui de nu a fost greu. Iar de acolo se cam așterne adevărata față a jocului. Cam aia o să fie dificultatea pe care va trebui să o stăpânești, ori să mori încercând. Și nu uitați că la fiecare cafteală încasată, te întorci la punctul zero, fără arme, doar tu și frustrarea că te-ai fi putut feri de proiectilele inamice.

Review Returnal

Treaba asta aduce cu ea încă un factor pentru care Returnal nu este chiar un joc în care poți să faci o tură rapidă. O singură tură prin povestea lui se poate întinde pe câteva ore, astfel nu există o cale ușoară prin care să spui că gata, ai trecut țaca-paca de boși, ca mai apoi să vezi cinematicul de final și să treci la următorul joc din backlog. Nu tati, aici tragi de ține, de reflexe, de răbdare și de tot ce ai mai sfânt în ține ca să duci nebunia la capăt. Dar dacă ai urmărit povestea, vei fi răsplătit cu vârf și-ndesat.

Dar ca să termini jocul, ai nevoie de armament, nu? Ei bine, Returnal n-are multe arme. De fapt, ai zece bucăți și la început deja ai două dintre ele: pistol și melee. Dar elementul interesant din joc este factorul de surpriză, când nu ai idee ce urmează să primești. Iar aici intervin abilitățile armelor care nu-s decât vreo 90 la număr, fiecare cu trei niveluri de evoluție. Iar ca să punem și cireașa pe tort, mai ai și zece moduri alternative de foc. Adică vei ajunge foarte greu să încerci toate combinațiile disponibile.

Aici nu te ajută nici faptul că odată ce-ai murit, ai pierdut armele. Dar Returnal are un sistem care te scutește de o parte din grind, iar acesta vine sub forma a ceea ce voi numi „biomi” că așa mi i-a tradus Google. Ca să explic cât pot de bine, acțiunea jocului este împărțită în șase astfel de biomi, iar pentru a termina jocul va trebui să treci de boss-ul fiecărui biom. Sună ușor, nu? Din fericire, pe măsură ce avansezi într-un biom, șansele de a găsi arme mai puternice după respawn cresc, iar asta te va ajuta atunci când o iei de la capăt.

Review Returnal

Mai există și ceva elemente RPG-ish prin intermediul cărora vei căpăta iteme permanente, care rămân echipate și la respawn. Despre astea nu voi vorbi prea mult. Dar un lucru care m-a marcat puțin și pe care nu cred că l-am mai întâlnit până acum sunt power down-urile. Unde un power up îți oferă abilități extra, in Returnal ai și un soi de anti-abilități care îți fac viața și mai grea decât este deja. Va trebui să înveți ce cutii să deschizi și pe care să le eviți pentru a ocoli situații de genul. Dar per total, elementele de customizare merg interesant, dar ai nevoie și de mult noroc întrucât RNG-ul joacă un rol FOARTE important.

PlayStation 5 are ceva putere sub carapace

Nu a fost doar DualSense un adevărat game-changer atunci când vine vorba de PlayStation 5, ci și suportul pentru Ray-Tracing. Iar Returnal nu doar că are suport pentru această tehnologie, dar reușește să arate și al naibii de bine, iar efectele de particule sunt cele care reușesc să-ți ia cel mai tare ochii. Implementarea RTX este ok, deși cam rudimentară pe alocuri, dar pentru o consolă care costă cât o placă video fără suport Ray Tracing, chiar sunt mulțumit. Și au fost momente în care am uitat că nu mă joc pe PC, deci pe mine m-a câștigat.

Review Returnal

Nu am o metodă de a măsură FPS-ul în jocurile de PS5, însă Returnal a arătat și s-a simțit de parcă rulează la 60FPS. Iar când combini grafica foarte curată și iluminarea decentă cu fluiditatea oferită de numărul magic de 60 de cadre pe secundă, obții o experiență foarte plăcută. Și toată această fluiditate se combină perfect cu gameplay-ul alert al jocului.

Bine, dezvoltatorii au folosit și trucuri, iar tonul întunecat îți asigură un cadru numai bun de a ascunde mici imperfecțiuni. Cred că dacă Returnal ar fi fost un joc ceva mai luminos, nu ar fi avut același wow factor, dar dată fiind situația nu sunt multe de reproșat. Și mai rămâne discuția despre sunet, pe care chiar dacă o ignor de multe ori, de această dată trebuie să zic că muzică mi-a atras atenția. Nu știu ce m-a atras mai exact, dar am fost plăcut surprins să aflu că întreaga coloană sonoră a fost trasă cu ajutorul unei orchestre.

Ambiții de „Jocul Anului”

Pentru unul dintre primele jocuri exclusive de PlayStation 5, trebuie să recunosc că Returnal setează niște standarde foarte mari pe care cu greu la va întrece vreun joc în curând. Dar tocmai ăsta cred că este și spiritul de care are nevoie industria pentru a evolua. Dacă un joc precum acesta, despre care nu au auzit mulți oameni și pe care-l vor juca și mai puțini, reușește să se impună drept un etalon pentru alți dezvoltatori, sunt curios ce vor face unii ca Naughty Dog sau Rockstar cu puterea noii console de la Sony.

Dar lăsând consola la o parte, Returnal a reușit să mă lase mască. De la impresia că „nu joc eu așa ceva” cauzată de dificultate, am ajuns la a intra în joc doar ca să mă uit ca fraierică la luminițe, să mai încerc să ajung la collectible-ul ăla pe care îmi amintesc că l-am văzut intr-una dintre alea nspe dăți în care am murit și doar să mai pierd nițel vremea prin el. Iar dacă a reușit atâta lucru, apoi să fie frate și Jocul Anului. Haide 2021, dă tot ce ai mai bun din tine!

Verdict!

Poveste - 10
Gameplay - 8
Grafică și Sunet - 8

8.7

Pretendent GOTY

Returnal a reușit să mă întoarcă pe dos și m-a învățat să nu mai judec un joc după trailere. Dar poate că aveam nevoie de un wake-up call din ăsta și de ceva care să îmi dea puțin realitatea peste cap, doar așa, ca să îmi reaprindă pofta de jocuri.

User Rating: 4.83 ( 3 votes)

Articole asemanatoare

Back to top button