PC

Review Proiector BenQ TH670s

Se apropie Campionatul Mondial de Fotbal, iar fanii acestui sport sunt extrem de multi, si cel mai probabil acestia doresc sa urmareasca meciurile asa cum se cuvine. Proiectorul BenQ TH670s este fratele mai mic al modelului W1100S, testat recent de noi.

Dar ce legatura are cu fotbalul? Ei bine pe langa faptul ca acesta poate proiecta o imagine cu o diagonala de peste 3 metri, mai exact pana la 7.6 metri, TH670s beneficieaza de un mod de imagine dedicat fotbalului.

Acest mod amplifica claritatea imaginii si sporeste contrastul, astfel gazonul va fi foarte bine definit si separat de jucatori, iar jucatorii vor avea o culoare a pielii naturala.

Meci de fotbal pe proiector BenQ TH670s

Prin ce se remarca BenQ TH670s?

Proiectorul are o lampa cu o putere de 3000 de lumeni si un contrast declarat de 10000:1, rezolutia este Full HD, cu posibilitatea de a reda 1.07 miliarde de culori.

Asta inseamna ca, intai de toate, luminozitatea este chiar intensa. Ne-am delectat cu egalul dintre Manchester si Real Madrid, l-am admirat pe Zidane cum si-a rupt iar turul pantalonilor, si am facut asta intr-o camera luminata intens in plina zi, neavand nici o problema in a viziona cu claritate meciul. Mai tarziu am dat-o si cu o reluare a filmului The Dark Knight, care a pus foarte bine in valoare acuratetea de culoare a acestui proiector.

In interior se regaseste un difuzor de 10W care ofera un sunet destul de bun, desi al carui volum e mai mic decat am fi sperat. In orice caz, acesta este pentru ocazionalele prezentari – oricine doreste sunet de calitate impreuna cu proiectorul este sfatuit sa aiba un sistem de sunet – partea buna e ca TH670s vine echipat cu o asemenea iesire pe spate.  

Pe spate se mai regaseste si un port USB care ofera o putere a curentului de maxim 1.5A, aceasta mufa permitandu-va sa incarcati telefonul sau tableta in timpul unei prezentari.

Spatele proiectorului BenQ TH670s

In setari regasim modul de reglare automata pentru Keystone – acesta este binevenit, proiectoarele din trecut avand doar setari manuale, care erau complexe. 

Astfel BenQ TH670s nu necesita cunostinte tehnice avansate. Proiectorul este de tip DLP, si suporta redarea clipurilor 3D, acesta oferind o experienta cinematica. Ca si conectivitate acesta mai beneficieaza de o mufa VGA, o mufa RCA, un HDMI 1.4a, doua mufe RCA audio IN si o intrare jack pentru microfon.

In pachet se regaseste si o telecomanda care faciliteaza controlul de la distanta.

Telecomanda proiectorului BenQ TH670s

Un alt plus este timpul de raspuns excelent pentru un proiector, in jurul a 33 milisecunde (deci aproximativ doua cadre din 60), care face din acest proiector o optiune reala pentru gaming (iar gaming-ul 3D pe un ecran de 3 metri si jumatate este extraordinar) atata timp cat nu va jucati shootere competitive de mare viteza.

Ceva minusuri?

Depinde cat de carcotasi suntem. Imaginile alb-negru nu sunt intotdeauna alb-negru, mai strecurand din cand in cand cate un pic de culoare. Contrastul real nu e nici pe de parte atat de impresionant pe cat zice marketing-ul, dar pe de alta parte, nici un proiector nu se remarca prin contrast.

In concluzie:

Proiectorul poate fi achizitionat la un pret in jurul a 3149 lei, ceea ce se afla in aceeasi grupa de pret cu televizoarele 3D mai anemice de peste 1m. Ramane pentru voi sa decideti daca preferati un televizor cu diagonala de 1m, timpi de raspuns oribili si culori varza, sau un proiector ce poate produce lejer peste 3m de ecran, cu timpi de raspuns rezonabili su culori bune. Noi l-am cam pastra.

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button