ReviewsPCRSS PaginaDeMediaTECH

Review NVIDIA GeForce RTX 3060 Ti – O greseala foarte interesanta

Ma jur ca lansarea asta de la NVIDIA este din ce in ce mai dubioasa. Noile RTX 3080 si RTX 3090 au rupt gura targului in teste, dar abia au ajuns pe piata. Dupa care a urmat RTX 3070 care a livrat sub asteptari si a avut fix aceeasi problema cu stocurile. Iar peste toate, preturile practicate de vanzatori sunt cu mult peste MSRP. Dar se pare ca producatorul vrea sa-si spele pacatele, iar astazi avem in mana noua NVIDIA GeForce RTX 3060 Ti.

Cea mai noua placa video o producatorului ascunde probabil si cea mai mare surpriza de pana acum, iar asta se vede in rezultatele obtinute. Din nefericire, calculele nu au fost chiar bune de partea celor de la NVIDIA, iar noua RTX 3060 Ti cam scoate din schema RTX 3070-ul mai sus amintit. Teoretic, cele doua placi ar trebui sa inlocuiasca RTX 2080S si 2080 Ti, insa in practica, diferenta dintre ele este mult mai mica. Asta se traduce intr-o lupta cam nedreapta pentru 3070, mai ales ca are si un MSRP mai mare. Si ultima intrebare pe care mi-o pun, este de ce avem in fata varianta Ti inaintea celei standard? Ei bine, 2020 a fost un an ciudat. Refuz sa mai fiu surprins.

Doar o NVIDIA GeForce RTX 2080 Super cu alta carcasa

Pe bune acum; oare ce au avut in cap inginerii din cadrul NVIDIA cand au lansat doua placi din categorii de piata diferite, insa cu performante atat de similare? Vorbesc despre faptul ca RTX 3060 Ti si RTX 3070 sunt mult mai apropiate decat ar trebui sa fie. Dar haideti sa vedem care sunt marile diferente dintre cele doua placi video.

Specificatii RTX 3060 Ti RTX 3070
SMs 38 46
Nuclee CUDA 4864 5888
Nuclee Tensor 152 (3rd Gen) 184 (3rd Gen)
Nuclee RT 38 (2nd Gen) 46 (2nd Gen)
Unitati de Textura 152 184
ROPs 80 96
Frecventa 1665 MHz 1725 MHz
Frecventa Memoriei 7000 MHz 7000 MHz
Capacitate Memorie Video 8192 MB GDDR6 8192 MB GDDR6
Interfata Memoriei 256-bit 256-bit
Latimea de Banda a Memoriei 448 GB/s 448 GB/s
Consum 200W 220W

In practica, diferenta nu este atat de mare si vreau sa fiti atenti la frecventa. RTX 3060 Ti are 1665MHz, unde modelul cu 70 in coada are 1725MHz. O diferenta foarte mica, care se resimte si mai putin in gaming. Dar asta nu e tot, deoarece in practica, placa teoretic mai slaba, atinge frecvente mai mari. Asta in timp ce memoria este identica. Deci singurul avantaj pe care il mai are RTX 3070 ramane pe hartie si pe zona de nuclee AI si Ray-Tracing. Cat despre comparatia cu RTX 2080 Super? Ei bine, RTX 3060 Ti este fix ceva mai puternica, iar faptul ca foloseste un PCB nou combinat cu racirea de noua generatie de la NVIDIA, o face numai buna.

Cum se comporta NVIDIA GeForce RTX 3060 Ti?

Chiar daca stiu ce specificatii are, am ales sa tratez RTX 3060 Ti drept o placa mid-range. Astfel, am testat jocurile doar la 1080p si 1440p. Deci despre 4K nu vorbim astazi. Pentru testare am ales s-o imperechez cu un Ryzen 7 3800XT, 16GB RAM la 3600MHz, toate pe o placa de baza ROG Crosshair VIII Dark Hero. Am mai slabit-o cu testele sintetice, fiind mai de graba curios de performanta pe care o ofera placa in jocuri, adica in scenarii realiste de utilizare.

Rezultatele obtinute de noua NVIDIA GeForce RTX 3060 Ti sunt foarte bune. Dar in timp ce testam, am inceput sa observ cateva dubiosenii. Spre exemplu, ca rezultatul in Wolfenstein Young Blood este mai mare decat imi aminteam ca era pe RTX 3070. Asa ca am zis sa fac o comparatie intre cele doua placi. Odata puse cot la cot, deja parea clar: NVIDIA a gresit enorm cu lansarea noii placi. Cu un pret simtitor mai mic decat RTX 3070, noua placa video ofera performanta similara, daca nu chiar in marja de eroare.

Comparatiile dintre placile video le-am facut la rezolutie 1440p, fiind singura rezolutie comuna la care am testat. Dar in acelasi timp, acesta este si noul sweet spot al gaming-ului pe PC. In tabel am inclus doar rezultatele in medie, iar diferentele sunt similare si in cazul 99th Percentile. Adica, cam cat de jos ajung placile ca si numar de cadre pe secunda in timpul unei sesiuni de gameplay. Daca nu ma credeti, puteti compara pe cont propriu rezultatele din acest review, cu cele din articolul despre RTX 3070; va asigura ca este o pierdere de timp.

Iar pe partea de temperaturi si consum, RTX 3060 Ti este placa mai buna dintre cele doua. Consumul este cu 20W mai mic comparativ cu placa mai scumpa, iar temperaturile sunt afectate si ele. Racirea este aceeasi, deci este si logic. Asadar, unde RTX 3070 atingea in jur de 70 de grade Celsius, diferenta este in medie de vreo cinci grade. Adica am vazut oriunde intre 65 si 70 de grade Celsius. Cat despre zgomot? Anul asta, NVIDIA a nimerit-o la fix iar placile sunt foarte silentioase.

RTX 3060 Ti anuleaza motivul existentei RTX 3070

NVIDIA a gresit teribil crezand ca RTX 3070 va putea oferi aceeasi putere ca si RTX 2080 Ti. Ori a subestimat cat de puternica avea sa fie RTX 3060 Ti, chiar daca foloseste tehnologie mai veche. Oricum ar fi, diferenta de pret de 400 de lei nu se justifica prin alea cinci FPS-uri. Asadar, daca te joci, alegerea logica este RTX 3060 Ti. Capacitatea de memorie este aceeasi, viteza pe acolo, iar singurele avantaje palpabile se mai regasesc in departamentul de workstation unde placa mai scumpa are mai multe CUDA, ba mai multe Tensor; dar la finalul zilei, un profesionist care vrea performanta din platforma sa de lucru nu se va uita la ceva sub RTX 3080 decat daca este presat de timp ori de buget.

Asta face din NVIDIA GeForce RTX 3060 Ti una dintre cele mai interesante lansari din partea NVIDIA. Si depinde din ce perspectiva privesti lucrurile, fie este aceasta placa prea buna, fie RTX 3070 este un fail. Acum doar de-am gasi-o undeva in stoc si la un pret corect.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button