Logitech M650 este un partener excelent pentru munca la birou (review)
În ultima vreme am tot testat periferice de gaming, care mai de care mai performante și încărcate de caracteristici extra. Dar cum nu toată lumea se joacă, mai avem nevoie și de șoareci de birou, ăia buni la toate, cu strictul necesar de funcții, formă cât mai comodă și în cazul de față, cu durata de viață a bateriei foarte mare. Dacă tot ce-am enumerat până acum sună bine, înseamnă că Logitech M650 va fi o propunere interesantă.
Am primit noul mouse de la Logitech în două variații: M650 și M650 L Left. Primul model este versiunea standard, pentru cei cu palme mici spre medii, iar pentru cei mai înzestrați în ale lopeții, ca mine și Dan, există și versiunea L care se potrivește chiar bine. Cel de-al treilea model este ceva ce n-am mai văzut de mult: un mouse pentru stângaci.
Primul lucru pe care-l vei observa la acest mouse este calitatea materialelor și consistența acestuia. Logitech M650 se simte foarte bine în mână, e destul de greu și oferă un confort sporit. Lateralele mouse-ului sunt acoperite cu un cauciuc moale la atingere, în timp ce zona superioară este acoperită de un plastic gros cu un finisaj care nu prinde amprente.
Logitech a avut mereu o chestie care mie unul mi-a plăcut la nebunie: rotița de scroll. Fie că vorbim despre G502, ori MX Master, rotița care îți oferă derulare infinită este o adiție pe care am apreciat-o mereu. În cazul lui M650, avem parte de un sistem hibrid numit SmartWheel. La prima vedere funcționează ca orice alt scroll, dar odată ce ai învârtit mai tare rotița, aceasta se duce destul de mult. Asta face navigarea prin fișiere stufoase mult mai ușoară și este un sistem cu care te obișnuiești după primele câteva minute.
Dacă e un lucru pe care-l urăsc la munca într-un birou comun, este zgomotul creat de colegii mei. Logitech M650 este silențios și abia auzi click-urile. Are și două butoane laterale și chiar dacă astea nu-s la fel de silențioase, merg personalizate cu ajutorul softului Logitech Options+ pentru a decide ce vor face atunci când le apeși.
Logitech M650 este un mouse versatil și ușor de utilizat
Conexiunea la PC se poate realiza cu ajutorul receiver-ului pe USB, ori direct prin Bluetooth. Semnalul este la fel de stabil, indiferent de ce alegi și poți chiar să îl folosești ca să scrollezi printr-o prezentare la birou grație acoperirii de până la 10 metri. Logitech M650 poate fi conectat la aproape orice dispozitiv, atâta timp cât rulează Windows, macOS, Linux, iPadOS, Android sau ChromeOS.
Și să vă zic și partea cea mai bună. Mouse-ul vine din fabrică cu o baterie Duracell pe care producătorul susține că o vei schimba peste doi ani. Asta înseamnă că nu ai cabluri sau alte accesorii în pachet și te descurci doar cu bateria din dotare. Iar dacă e să mă iau după ce au făcut cei de la Logitech până acum în materie de periferice, probabil o să treacă mai bine de doi ani până o s-o schimb.
Logitech M650 nu este nici de departe un mouse super performant, cu senzor Hero și alte nebunii, dar face fix ce trebuie. Este rezistent, construit cu simț de răspundere, comod chiar și în utilizare îndelungată și odată ce l-ai conectat, o să uiți că este wireless. Bine, cel puțin doi ani când va trebui să dai 5 lei pe un Duracell, ca mai apoi să uiți iarăși de el. Iar la un preț de circa 230 de lei, este o alegere excelentă pentru un laptop sau pentru la birou.