ReviewsRSS PaginaDeMediaTECH

Huawei MatePad 11 – Mai este relevantă o tabletă non-iOS în 2021? (review)

Cred că am găsit scuza perfectă (30 de grade la umbră) pentru a sta mai toată ziua cu nasul în ecrane, fie ele de monitor gargantuan, ultraportabil, telefon, smartwatch, display de frigider inteligent, de păcănele sau de tablete, așa că m-am gândit să îmbin utilul cu plăcutul și să vorbesc puțin despre cel din urmă dispozitiv, proaspăt lansat de către Huawei.

Este o tabletă interesantă, care vine ca un upgrade pentru modelel anterioare și care, în propriul său mod, lasă să fie simțit acest ecosistem nou al producătorului. Avem, deci, asupra noastră Huawei MatePad 11, unde numărul din coadă este numele de botez al ecranului (11 inci, adică 10.95, ca să fim cât mai exacți). Ceea ce stârnește curiozitatea cu privire la acest dispozitiv nu este neapărat arsenalul de funcții, ci mai degrabă unul din „gimmick-urile” patentate de Huawei, alături de o serie de accesorii care merg mână în mână cu Huawei MatePad 11.

Avem stylus, avem un magic keyboard sub formă de husă magnetică, dar cireașa de pe tortul pixelat vine sub forma HarmonyOS, propria invenție a dezvoltatorului chinez. Cu bune și mai puțin bune, cu suișuri și coborâșuri, haideți să vedem ce anume oferă această tabletă pieței acaparate de iPad-uri în toate formele și culorile posibile. După cum spuneam și în materialul fratelui mai mic al MatePad-ului, mai este relevantă o tabletă non-iOS în 2021?

Dimensiuni (mm) 253.8 x 165.3 x 7.3
Sistem de operare HarmonyOS 2.0
Ecran IPS LCD, 120Hz, 10.95 inci, 2560 x 1600
Cameră foto 13MP + 8MP selfie
Înregistrare video 4K,1080p,720p@30FPS 16:9
Stocare+RAM 128GB+6GB
Procesor Snapdragon 865 5G 7nm

Răspunsul este „da”. Nici răspicat, dar nici cu juma’ de gură. Într-o lume dominată de iPad-uri cochete, o tabletă nu trebuie să-ți promită luna de pe cer, la fel cum nu trebuie să deții ultimul flagship ca să poți presta atât entertainment, cât și muncă. Huawei MatePad 11 s-ar situa undeva îm mijlocul acestei galaxii a tehnologiei. Are la bază niște specificații solide și un comportament exemplar, rulând pe sistemul de operare proprietar Huawei și îmi permit să cred că nu cere mai mult decât poate duce.

Un design elegant și bine gândit

La prima vedere, Huawei MatePad 11 nu pare să rupă gura târgului, dar fix ăsta este motivul pentru care pot spune că tableta excelează din punct de vedere al design-ului. Are un aspect foarte îngrijit cu un ecran simțitor mai mare față de iterațiile anterioare, despre care vom discuta imediat. Îmi place că producătorii au conștientizat adevăratul scop al unei tablete, plasând camera de selfie pe lungime, astfel încât utilizarea (firească) a tabletei în modul landscape este naturală și comodă.

Huawei MatePad 11

La asta se adaugă și faptul că rama este acompaniată de patru difuzoare Harman Kardon, câte două pe lățime. Sunetul nu este neapărat demn de a se propaga în aceeași cameră în care este prezent un inginer de sunet poate prea audiofil, dar este clar, este puternic, iar sunetele joase chiar își fac simțită prezența, lucru pe care l-am căutat cu înfrigurare și în zadar pe multe smartphone-uri și tablete. Tot pe MatePad 11 regăsim și un mic ansamblu de difuzoare, care dau ceva semne de Noise Cancellation, pentru a reduce astfel din zgomotul de fundal nedorit, precum keystroke-urile în cazul în care folosești tastatura  magnetică.

În cazul modelului care și-a găsit azil politic în brațele noastre, spatele negru mat, deși nu neapărat imbatabil când vine vorba de amprente, reușește să facă tableta să se simtă bine. Nu este o construcție premium sau o soluție ingenioasă, dar arată bine, ține într-o bucată Huawei MatePad 11 și contribuie din plin la aspectul său minimalist.

Ecran rapid și fluid

Chiar dacă un AMOLED iese din discuție în cazul lui Huawei MatePad 11, IPS-LCD-ul cu 120Hz rată de refresh este fâșneț și asigură animații rapide și tranziții fluide. Jocurile, cel puțin, arată încântător pe această rezoluție nativă de 2560 x 1600. Display-ul este foarte luminos, culorile sunt vii și corecte, videoclipurile și filmele pot fi vizionate lejer, deci puncte în plus pe partea de entertainment oferit de o tabletă aflată undeva în zona mid-range.

Huawei MatePad 11

Ceea ce apreciez cu toată inima, însă, este opțiunea de e-book reading mode, care transformă Huawei MatePad 11 într-o unealtă black and white potrivită pentru cititul cărților digitale. Nu oferă acea experiență asigurată de un Kindle, dar este un efort onorabil, menit să reducă drastic din oboseala ochilor. Personal, citesc destul de des cărți în format electronic, și chiar dacă utilizez intensiv un Kindle, nu pot să nu remarc și performanțele unui ecran „tradițional” atunci când aleg să urmăresc un text pentru o perioadă mai lungă.

Huawei MatePad 11

 

Ni se oferă, deci, un raport corp-ecran de aproape 83%, iar tehnologia LCD pare să vină mai degrabă ca un compromis pentru această tabletă decât ca un downgrade simțitor. Știu, mulți vor fi puțin descurajați de lipsa soluției OLED care definește realitatea lui 2021, dar haideți să fim realiști si să nu ne plângem de ceva care merge bine.

Specificații decente, dar arhisuficiente

Sub capotă regăsim un procesor Snapdragon 865 5G pe 7nm, alături de 6GB de RAM și, în cazul nostru, stocare de 128GB. O combinație înțeleaptă și îndestulătoare pentru cosnumatorul obișnuit de filme, seriale, jocuri, cărți și documente, dar și de munca și scoala în format online.

865-ul care servește drept inima lui Huawei MatePad 11 este exact ca un Golf 4: nu bate, nu troncăne. În Geekbench 5, acesta ne-a scos 3297 de puncte, dar relevanța se regăsește abia atunci când te pui să te joci. Acestea rulează excelent, nu agață nici măcar pe setări grafice maxime, deci ai cu ce să îți ocupi cea mai mare parte a timpului.

Huawei MatePad 11 specificatii

Bateria nu este nici ea mai prejos – 7,250mAh – dar îmi pare că Huawei a ales să ofere o viteză de încărcare ceva mai modestă. Nu este neapărat un capăt de lume, căci tableta rezistă stoic în fața potopului de notificări și sarcini, și parcă ar avea mai mult sens să o ții în priză în cazul în care chiar ți-ai găsit cheful să participi pe Zoom la o zi plină de cursuri în care pauzele însumate dau… Nu știu, maxim o oră?!

Probabil că vă așteptați la asta, dar modulul de camere nu este punctul forte al acestui model. Bump-ul (cam protuberant) de pe spate oferă o lentilă principală de 13MP, deci adio fotografia ca una din cele șapte arte, la fel cum obiectivul selfie oferă 8MP, suficienți cât să nu afișezi un zâmbet pe opt biți în timpul conferințelor. Totuși, MatePad 11 este capabil de înregistrare video 4K la 30 de cadre pe secundă, which is not bad at all dacă excludem o acuratețe mai slabă a culorilor. Deci ideea nu ar fi că vorbim despre camere slabe, ci ar trebui să fim realiști și să nu pornim de la ideea că senzori Sony sau optica Zeiss își găsesc automat loc și pe tabletele mid-range.

Să vorbim puțin despre HarmonyOS

Am ajuns, deci, la partea care le-a stârnit curiozitatea multora. Sistemul de operare vine ca un răspuns al Huawei în fața restricțiilor impuse. Asta înseamnă că ne luăm adio de la serviciile Google, inclusiv de la aplicații importante, dar vom ajunge și acolo în câteva momente.

La prima vedere, HarmonyOS 2.0 de pe Huawei MatePad 11 pare oarecum un EMUI reciclat, cu un mic touch iOS. Ce-i drept, astfel de asociere poate face din prima obiectul unei blasfemii, dar nu pot spune că este o asociere rău intenționată. Pentru că avem parte de o interfață curată, prin care navighezi relativ ușor, prin gesturi simple și rapide. Bara de notificări și shortcut-urile pentru setări sunt distincte, astfel încât spațiul de lucru poate fi și mai bine organizat. Respectivele shortcut-uri pot fi accesate printr-un simplu swipe in marginea dreapta-sus a ecranului, fiind comprimate într-o mică fereastră atotcuprinzătoare.

Huawei MatePad 11

Pe partea de eficiență. HarmonyOS promite multe. Este vorba despre acel ecosistem făcut de Huawei pe principiul „One Ring to Rule Them All”. Este acel hub unde poți gestiona toate dispozitivele Huawei compatibile, mai ales dacă vorbim despre IoT-uri. Ai avea la dispoziție Super Device, care îți permite să controlezi respectivele dispozitive, dar aș alege oricând următoarea opțiune, adică switch-ul rapid între două dispozitive care rulează pe HarmonyOS. În acest mod, vei putea, de exemplu, să treci o aplicație sau un joc de pe tabletă pe un telefon sau pe un laptop compatibil, maximizând astfel productivitatea și multitasking-ul.

Huawei MatePad 11

Și cam aici s-ar opri lucrurile interesante legate de HarmonyOS. Cel puțin din punctul meu de vedere. Trebuie să aducem în discuție și neajunsurile evidente ale acestei soluții. După cum bine știți, serviciile Google nu mai au ce căuta pe dispozitivele producătorului, iar Huawei MatePad 11 nu face excepție de la această regulă. Huawei AppGallery este cartea de căpătâi a utilizatorului atunci când vine vorba de instalarea aplicațiilor importante.

Din păcate, în unele situații, este mai ușor de zis decât de făcut. Sigur, majoritatea aplicațiilor sunt disponibile în magazinul Huawei, dar ce te faci atunci când servicii și aplicații deținute de Google sunt trecute pe lista neagră? Sau când alte aplicații „de bun simț” (ahem, WhatsApp, Netflix, Facebook? Instagram?) încalcă grosolan legile guvernamentale? Păi, ar exista opțiunea magazinelor-terțe, indicate automat de către motorul de căutare Petal. În mare parte, acest workaround își face treaba, de parcă Huawei ți-ar indica rușinos această alternativă, perfect conștient de neplăcerile iscate.

Șmecheria este însă să și nimerești APK-ul corect, deoarece ai șansa ca magazinul third-party să ofere un pachet defect sau care, în rare cazuri, să nu se muleze pe formatul aplicațiilor cu care vine AppGallery, adică App Pack (.app). Dar aceste instanțe sunt neglijabile, mai neplăcut este timpul pierdut navigând printre permisiunile de a instala aplicații din surse străine. Unele aplicații populare sunt prezente în magazinul producătorului, fapt care mai alungă din frustrarea de a nu avea la degetul mic tot ceea ce cauți.

Huawei MatePad 11

Per total, HarmonyOS nu este neapărat ceva revoluționar, din moment ce este greu să construiești un sistem de operare, implicit un ecosistem de la zero suficient de rapid și de optimizat pentru a putea supraviețui pe piața tech din 2021. Odată cu interdicția de care s-au lovit, cei de la Huawei au știut că trebuie să breveteze ceva care să păstreze din familiaritatea bunului și bătrânului Android/EMUI, au știut că trebuie să vină cu ceva suficient de intuitiv, dar care să nu încalce legea. Iar piața asiatică este unul dintre, dacă nu cel mai longeviv și mai dur titan tech, și nu o spun eu, ci potopul de dispozitive și anunțuri care ancorează pe țărmurile occidentale.

Huawei Device Share

Și poate că pentru voi, HarmonyOS este de o importanță deosebită, dar pe mine m-a lăsat oarecum indiferent, obișnuit fiind cu Google și Android care oricum au acaparat mare parte din acest tărâm al sistemelor de operare/ecosisteme. Am ținut întotdeauna să am la îndemână toate cele necesare, prin metode inteligente și ușor de gestionat care asigură o utilizare curată, eficientă.

Huawei MatePad 11

HarmonyOS este un efort admirabil, iar Huawei MatePad 11 nu are aproape deloc de suferit de pe urma acestei alegeri. Tableta oferă un spațiu de lucru avantajos, fie că te joci, te uiți la filme, lucrezi sau participi la conferințe. Este interesant să observi cum un sistem de operare aflat la granița dintre outsider și redundant pășește în ringul în care se iau la trântă nume precum Android și iOS. Tableta noastră de astăzi nu are nevoie de astfel de conflicte. La final de zi, ți se prezintă un mediu plăcut și (relativ) flexibil, propice învățării și relaxării.

Accesorii amuzante și practice

Dacă tot vorbim despre o jucărie care îți mănâncă destul de mult timp viață, n-ar strica să aducem în discuție și accesoriile aferente, niște extra-uri care oferă ceva mai multa ușurință și mai mult confort în utilizare. Eeste vorba despre sylus-ul Huawei M-Pencil și husa-tastatură Huawei Magnetic Keyboard.

Să începem cu micul pix, care extinde posiblitățile de personalizare ale tabletei. Spre deosebire de modelele anterioare, care trebuiau atașate într-un mic slot, slot care trebuia atașat prin fir în slot-ul USB-C al tabletei, ediția aceasta se atașează magnetic de latura lui Huawei MatePad11, iar ochii mei miopi nu au putut repera nici țipenie de fir. Stylus-ul este recunoscut rapid de către tabletă, încărcarea acestuia este asigurată tot de către tabletă, informațiile despre starea bateriei fiind afișate direct pe ecran în momentul cuplării.

Huawei MatePad 11

M-Pencil este foarte responsive, ba chiar ai și vârfuri extra incluse în pachet (plus un mic adaptor pentru jack de căști, hooray), și cred că ne-am distrat un pic prea mult cu abilitățile noastre artistice al căror nivel a crescut subit odată ce am luat chopstick-ul în mână.

În continuarea setup-ului de șoc, ni se prezintă și husa-tastatură Huawei Magnetic Keyboard. În esență, aceasta joacă un rol dublu. Pe de o parte, este un accesoriu care se atașează magnetic de tabletă, transformând-o într-o copie grosolană de ultraportabil. Pe de altă parte, ea joacă și rolul de husă, ecranul tabletei fiind pornit în momentul în care coperta este deschisă.

În ambele cazuri, am fost plăcut surprins de practicalitatea accesoriului. Nu este ceva fără de care nu poți trăi, la fel cum nici tastatura nu se compară cu una tradițională, dar hei, este O HUSĂ cu O TASTATURĂ FIZICĂ, cu magneței care îți țin în loc MatePad-ul. Este flexibilă și asigură o poziționare fermă, iar tastatura se activează în momentul în care latura tabletei este proptită în șanțul cu senzor, cu toate că sunt curios cu privire la durata de viață a magnetismului. Chiar și așa, oferă nițică extra-protecție, se simte plăcut și te poți bucura de aderență, fără ca tableta să-ți mai alunece din mâini.

Huawei MatePad 11 – Concluzie și preț

La momentul redactării acestui material, Huawei MatePad 11, în varianta 6GB+128GB, vine cu un preț de 1999 de lei. Iar dacă luăm asta și punem în balanță specificațiile aflate la bordul acestui model, nu prea avem cum să vorbim despre un preț exagerat, în special în condițiile în care cele două accesorii discutate mai sus sunt incluse în preț, formând un pachet atrăgător.

Este o tabletă interesantă și versatilă, care oferă multiple posibilități de personalizare. Ecranul fluid de 120Hz este rapid și fluid, oferind în același timp și culori vibrante și precise. Ascunde un procesor forțos care asigură conectivitate 5G, vine la pachet cu HarmonyOS pe care majoritatea l-ar putea găsi de interes, iar la acei 2000 de lei poți spune că ții în mână o tabletă la prețul unui smartphone de buget, dar surprinzător de puternic.

Huawei MatePad 11 tableta

Faptul că lipsa serviciilor Google atrage după sine nevoia de a ne descurca și în alte moduri i-ar putea demoraliza pe mulți. Pe mine, cel puțin, m-a lăsat indiferent și cu o mai mare apreciere pentru ecosistemul Google, dar asta nu înseamnă că Huawei MatePad 11 este un no-no. Este rezultatul eforturilor celor de la Huawei de a oferi publicului un produs flexibil și performant, dar care să se plieze pe legislațiile în vigoare.

Este o tabletă potrivită pentru cei care lucrează intensiv în mediul online, cu un cost destul de echilibrat (în momentul de față), iar dacă tot se spune că urmează valul al patrulea al pandemiei, well, acum ai un ecran mai mare și mai rapid pe care să te uiți toată ziua la Netflix…

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button