Review Harman/Kardon GO and PLAY

Anii 70-80 sunt din nou la putere! Cel putin pe partea de muzica… portabila, boombox-urile revenind in forta intr-o forma noua, cu stil si multa, multa performanta! Harman/Kardon GO and PLAY este o astfel de boxa portabila care se recomanda prin design, putere si calitate a sunetului, toate la parametrii inalti, dar la un pret accesibil.
Aceasta boxa este si varful de gama al companiei pe acest segment, asadar ne asteptam sa auzim un sunet de calitate, care sa ne impresioneze. Pretul se invarte in jurul sumei de 850 lei, lucru greu de crezut la prima vedere, dar este adevarat. Boxa beneficiaza de patru difuzoare de cate 25W impartite astfel: doua tweetere de 20mm si doua woofere de 90mm. Bateria integrata are o autonomie de 8 ore, dar evident nu la volum maxim, iar daca ascultati ceva mai incet autonomia se mareste.
In spate avem mufele pentru conectare: un USB 2.0, un USB pentru service, o mufa jack auxiliara si mufa pentru incarcare. La mufa USB 2.0 puteti incarca telefonul sau tableta in timp ce ascultati muzica, boxa avand asadar si functie de powerbank. Conexiunea Bluetooth foloseste standardul 4.1 si suporta pana la 3 dispozitive conectate simltan.
Harman/Kardon GO and PLAY l suporta si dual sound, adica puteti conecta doua boxe intre ele pentru a obtine un efect de stereofonie mai amplu si de asemenea o putere mai mare. Gratie celor doua microfoane integrate, aveti posibilitatea de a folosi boxa si pe post de speaker in timpul conversatiilor telefonice, fara a avea neaparat telefonul in apropiere. Greutatea boxei este de 3.4KG, dar pentru ca are maner, poate fi transportata cu usurinta.
Calitatea sunetului este absolut impresionanta, am ascultat muzica de toate genurile si… formatele: FLAC, MP3, DSF. Muzica din genurile Hip Hop sau Trap suna bine, dar la melodiile care au deja auto-tune pe voce, Harman/Kardon GO and PLAY amplifica usor acest efect si asta o face sa sune putin ciudat.
Pe muzica clasica suna foarte bine, la fel si in cazul muzicii rock. Bass-ul este scurt si profund, desi difuzoarele sunt mici, amplificatorul este foarte bine construit, claritatea fiind pastrata chiar si la un nivel ridicat de volum. Controlul boxei poate fi realizat folosind butoanele din partea superioara, in cazul in care nu aveti telefonul aproape. Per total am ramas impresionati de aceasta boxa, ea fiind capabila sa acopere cu usurinta o incapere de aproape 30MP!