Review Gaming Desktop Lenovo Ideacentre Y900

Lenovo Ideacentre Y900 cauta sa ofere o experienta de gaming atragatoare, imbinand un design al carcasei accesibil – ce nu necesita unelte specializate pentru a accesa si modifica interiorul – cu o estetica puternica, poate intimidatanta, dar nu pretentioasa.

Este mai subtil decat design-ul unui Alienware Area 51 sau Acer Predator G3, dar acesta este in opinia noastra un punct in plus.
In 2016, batalia in piata de PC-uri este concentrata fie asupra profesionistilor – care sunt interesati fie de masinarii mici si discrete, fie mari si puternice – fie asupra jucatorilor, care rareori au vreo preocupare pentru cat de mic este un sistem, sau daca o au este in coada grijilor, dupa performanta, cost, design si preferinte personale. Dar daca profesionistii sunt atrasi pe considerente mai practice, si deseori decise de catre superiori, la jucatori problema se pune altfel.
Jocurile reprezinta pentru multi o conexiune cu copilul din noi – acea faptura vesnic fascinata, usor plictisita, a carei dorinta de a trai constant noi impresii, noi provocari si noi povesti serveste sa ne motiveze prin aspiratiile – si de ce nu, visele – fiecaruia. Unul dintre cele mai importante criterii pentru ca un joc sa fie clasificat drept bun, pentru ca sute de milioane de copii, adolescenti si adulti sa se lase captivati ore si zile in el, este imersiunea – capacitatea unui joc de a te absorbi in lumea imaginata de dezvoltator, singur sau impreuna cu prieteni, familie sau straini absoluti.
Iar acea imersiune nu e infinita – rara este situatia cand un jucator se va multumi cu acelasi joc si aceeasi experienta o perioada prea indelungata. Asta si din cauza competitiei acerbe, avansului tehnologic si – mai ales – a viselor nelimitate care se cer exprimate si traite.
Cea mai noua gaselnita a ultimilor ani, dupa care saliveaza milioane de jucatori – dar nu numai – si in spatele careia isi spun sperantele forte gigante din industrie, precum Facebook, HTC, Sony, Valve si producatorii de PC-uri de pretutindeni, este Realitatea Virtuala (VR). Aceasta tehnologie promite o experienta nemaintalnita de imersiune – daca pana acum, calatoria intr-o lume alternativa presupunea imaginatia sau transpunerea, VR promite sa te plaseze in mijlocul actiunii – dar cu un pret. Este vorba de o tehnologie ce necesita multa putere de procesare, iar cand vine vorba de jocuri video, cerintele pentru o experienta de gaming de calitate erau deja ridicate si costisitoare – acum e si mai si.
Asa se face ca mai multi producatori, printre care si Lenovo, s-au folosit de aceasta ocazie pentru a propune noi oferte de produse pentru piata de PC-uri desktop promovate ca potrivite pentru VR. Ceea ce automat inseamna si performante.
Lenovo dezvolta inca din 2008 linia Y de produse, PC-uri mobile dedicate mai intai utilizatorilor mainstream si mai apoi gamerilor, oferind inca de prin 2011 configuratii din ce in ce mai capabile si mai ales luand riscuri si facand incercari de a inova, precum in cazul laptop-ului Y510p, care oferea optiunea de a cupla doua placi video dedicate nVidia in SLI intr-un sasiu de 15″.
Anul 2014 le-a adus succes si credibilitate prin lansarea modelului Y50, iar mai ales modelul Ideapad Y700 lansat anul trecut ne-a impresionat in mod pozitiv, reprezentand o oferta foarte buna in grupa de pret in care a intrat pe piata.
Se pare ca epoca VR-ului i-a motivat pe cei de la Lenovo sa faca intrarea seriei Y si in piata de PC-uri desktop.
Sasiul este incapator si aerisit, oferind sloturi si spatiu amplu de expansiuni, pentru o a doua placa video. Cablurile sunt atent aranjate si arata profesionist. Panoul lateral al carcasei este transparent, prin care se pot admira componentele interioare, precum placa video cu a ei lumina verde sau ventilatoarele iluminate cu rosu. Vorbind de ventilatoare, cel din spate este securizat cu cauciuc, pentru a minimiza din zgomotul generat.
Specificatiile tehnice ale sistemului – cel putin in modelul de review – se aliniaza prima impresie, aceea de design. Un procesor i5-6600K, 15GB de memorie la 2133MHz, un SSD de 256GB cuplat cu un SSHD de 2TB pentru stocare, o unitate optica DVD-RW si o placa video nVidia GeForce GTX-980 reprezinta piesele de temelie ale sistemului.
Sasiul mai include si filtre pentru praf, unul in fata carcasei si unul sub sursa.
Sursa este pozitionata la baza carcasei, si ofera spatiu amplu cat si pentru o sursa de mai mare capacitate, in caz ca cea initiala de 625W nu este suficienta. Vorbim asadar despre o carcasa proiectata de un entuziast, pentru entuziasti, ce poate cu usurinta sa rivalizeze cu produse de la producatori de top.
Performanta oferita de sistem este inevitabil excelenta – componentele fiind configurate in asa fel incat sa nu existe minusuri reale. In adaos, sistemul este gata de actiune din clipa cand e pornit, venind cu Windows 10 Home, o placa wireless AC cu capacitate Bluetooth 4.0 fiind prezenta pe placa de baza si deci gata sa se conecteze la orice retea din jur.
Pentru utilizatorii care mai au colectii de CD-uri sau DVD-uri prin casa (si de ce nu, doar inca pastram carti in casa), Lenovo au inclus in Y900 si o unitate optica DVD-RW.
Lenovo Ideacentre Y900 e un sistem de gaming proiectat cu grija, pricepere si o intelegere excelenta a ce este pe placul jucatorilor – inclusiv necesitatea personalizarii sau adaugarii de componente suplimentare. Nu este un sistem pentru entuziasti, mai ales din cauza BIOS-ului restrictionat cu grija pentru ca un utilizator sa nu isi arda din greseala componentele, dar pentru orice alt utilizator, reprezinta un produs excelent.