Review: Fortnite vs PUBG iOS Mobile Face Off
Acum o săptămână, publicam un versus între două dintre cele mai jucate titluri de pe planeta: Fortnite vs PUBG – varianta mainstream. De ce doar varianta mainstream?
Ei bine, pentru că la data redactării articolului, variantele de mobile existau doar în eter și, pînă acum, așa cum ne-a obișnuit ritmul accelerat al industriei jocurilor și al tehnologiei, au ieșit într-un final și variantele de mobile. Mai sfios, mai pe iOS, mai puțin pe Android, unde este un pic mai complicat, dar, într-un final, putem să jucăm două dintre cele mai populare jocuri de pe planeta, pe mobile. Iar asta este ceea ce contează … nu?
Faptul că am primit porturi surprinzător de bune, pentru ambele jocuri, este un pas în față în direcția cea bună, iar asta reprezintă o certitudine că mobile nu mai este de mult un spațiu în care producătorii încearcă idei adiacente cu proiectul „mare”, așa cum a fost cazul lui Black Flag sau GTA. Puterea de procesare și redare a crescut vizibil, iar jocuri pe care, altminteri, nu le poți juca pe rabla de PC de acasă, sunt acum disponibile pe mobile, ceea ce crește accesabilitatea și, evident, numărul de jucători.
Indiferent că discutăm despre Fortnite sau PUBG, aceste două jocuri au un fanbase extrem de mare, iar faptul că titlul este disponibil acum și pe iOS, nu face decât să ridice și mai mult acest număr de jucători potențiali. Și… să nu uităm… faptul că ambele jocuri sunt totalmente MOCA pe mobile, chestie care face să sporească și mai mult popularitatea. Pentru că, până la urmă, ce este mai ieftin decât gratis?
Dar, înainte să declarăm un câștigător, hai să ne uităm peste diferențele reale între cele două titluri pentru a ne putea face o idee generală despre gameplay. Facem acest lucru, pentru că există diferențiatori clari între cele două jocuri – PUBG merge mai mult pe finețe și realism, în timp ce Fortnite are o abordare mai simplistă, fără să te lase să îți editezi armele în detaliu și fără hărți super complexe. Discutăm de două abordări de gameplay diferite, care se adresează unui anumit tip de jucător. Dacă Fortnite este drop and play, poate nu mori. PUBG este metodic și mai puțin transparent în mecanicile de joc pe care jucătorul urmează să le ințeleagă, fiind necesară o înțelegere adâncă a meta-game-ului pentru a te putea numi un jucător bun. Asta nu înseamnă că Fortnite nu oferă și el ceva, modificatorul în acest caz fiind faptul că poți să îți construiești forturi și să înțelegi mult mai ușor gameplay-ul. Chiar și așa, asta nu schimbă cu nimic baza: anume că ambele jocuri sunt Battle Royale în care te parașutezi dintr-un vehicul zburător și încerci să îți rupi pe genunchi competiția.
Acestea fiind spuse, diferențele între cele două jocuri sunt cît se poate de vizibile – PUBG mizează încă pe flexibilitate, iar Fornite păstrează filozofia de gameplay și oferă un joc la fel de accesibil, dar cu un meta neiertător. Spre exemplu, Fornite Battle Royale este disponibil pe iOS în acest moment, pe o serie de dispozitive, începând cu iPhone 6S, iPhone SE, iPad Mini 4, iPad Pro și iPad Air 2, în timp ce PUBG propune iOS și Android, atât timp cât ai Android 5.1.1 și un minim de 2 GB RAM. Noi ne-am limitat la varianta de iOS, asta pentru a păstra o singură platformă de test și am încercat ambele titluri.
După un scurt download de 2GB de informație, pentru a putea juca Fornite și 900 de MB pentru PUGB, am instlat jocurile și ne-am apucat de treabă.
Zis și făcut. Ne-am înscris pentru început într-un meci de Fortnite, pentru că era accesibil și pentru că varianta de mobile este mult mai apropiată de cea de PC și Console. Aici, cel mai probabil se vede flexibilitatea motorului Unreal, pentru că Fornite oferă, practic, o versiune a ceea ce joci pe PC, doar că acum o poți rula pe un ecran mai mic. În PUBG lucrurile stau altfel – cu toate că ai opțiunea de a customiza butoanele și de a seta rezoluții, varianta de mobile este o clonă a jocului ce rulează pe mobile și nu prea are legatură cu jocul mainstream. Comparativ cu Fortnite, unde poți să te loghezi cu al tău cont Epic și să continui să zbori scufițe, ba mai mult, îți mai și ridici rank-ul în metrou, PUBG primește câteva puncte în minus. Unul, pentru faptul că este o reinterpretare a jocului, și unul pentru integrarea comunității.
Pe de altă parte, trebuie luat în considerare și faptul că dezvoltarea lui PUBG mobile a avut parte de ceva hopuri majore, jocul fiind plimbat pe ici pe colo, iar asta a afectat cel mai probabil forma finală a acestuia. Probabil din acest motiv s-a ales o reinventare într-un motor nou a variantei de mobile. De altfel, Fornite are o direcție artistică care se pretează mult mai bine la un joc de mobile, grafica simplistă și meta-ul accesibil fiind, în umila noastră părere, ideale pentru ecranul unui mobil.
În ceea ce privește PUBG, cu toate că este greoi în unele ipostaze pe mobil, oferă customizare, iar nivelul de complexitate poate să te scoată uneori din sărite, managementul inventarului fiind una dintre cele mai mari probleme actuale ale jocului. Totuși, dacă este să delimităm un câștigător clar, lucrurile nu sunt atât de simple, asta pentru că un jucător cu state vechi în PUBG se va acomoda destul de repede cu ecranul unui telefon, dar un nou venit s-ar putea să fie pierdut, motiv pentru care grafica și meta-ul sunt lucruri care țin de preferințele utilizatorului. Noi preferăm Fortnite din punct de vedere grafic, în comparație cu nivelul de complexitate pe care PUBG îl afișează. Mai simplu, discutăm despre o abordare realistă vs una arcade. În funcție de ce te atrage mai mult. Noi suntem fani TF2, poate voi CS… ?!
Bun, vizualul și meta-ul sunt după preferințe. Dar gameplay-ul? Aici lucrurile stau dubios, am putea spune. Asta pentru că discutăm de două porturi relativ tinere, care încă nu și-au făcut rundele și și-au câștigat gradele printre gameri, iar probleme la lansare sunt destule. Dacă în Fortnite poți să stai câteva minute până prinzi un meci, în PUBG situația este diferită, deoarece poți intra oricând într-un meci. Asta pentru că PUBG introduce, pe lângă jucători, și boți, acesta fiind și motivul pentru care poți să scoți asemenea victorii pe mobile…. boții. Un element mai puțin știut de comunitate, de altfel, prezența boților simplifică foarte mult gameplay-ul lui PUBG mobile, comparativ cu Fortnite, unde fiecare jucător pe care îl întâlnești este un gamer real. Sigur, asta te lasă să te acomodezi cu nivelul de complexitate pe care PUBG îl are, dar pe de altă parte, dacă faci trecerea de la Mobile la PC, o sa înveți instant că nu ai nici cea mai vagă idee cum să țintești sau cum funcționează jocul cu adevarat.
În altă ordine de idei, hardware-ul este și el o problemă. Noi am ales un iPhoneX, un telefon de top, cu dotări impresionante, pe care ambele jocuri rulează absolut superb. Din păcate, pe generații mai vechi, creația celor de la EPIC se pare că rulează ca un… în fine, existând deconectări, supraîncălziri și probleme generale de compatibilitate cu terminale mai vechi. În contrast, PUBG rulează suprinzător de bine pe mai orice terminal, oferind opțiuni grafice, customizare a butoanelor pe ecran și mult mai multă flexibilitate. În funcție de acest aspect, cel puțin în momentul actual, PUBG pare să fie un joc mult mai stabil, general vorbind, și mult mai înțelegător cu hardware-ul telefonului tău, în timp ce Fortnite se cam îneacă pe terminale mai vechi. Cel mai probabil, aceste probleme de compatibilitate și fluiditate în gameplay se vor rezolva pe parcurs, dar acum, la lansare, PUBG câștigă lupta la capitolul flexibilitate și compatibilitate.
În ceea ce privește mecanica de joc, există câțiva diferențiatori între cele două variante și contrapartea lor de PC – pentru că există tweek-uri de gameplay pentru a face jocul mai accesibil. Am menționat customizarea butonelor pe ecran în PUBG dar, pe lângă asta, se remarcă și alte câteva elemente precum free look, care îți oferă o cameră independentă de crosshair ce îți permite să te uiți în jurul tău – astfel, îți poți repera inamicii mai rapid. Este o mecanică de joc care și-ar găsi un loc și în Fortnite dar, din păcate, nu a fost implementată. Nu are neapărat nevoie, dar era o opțiune care ne-ar fi ajutat în momente critice. Pe de altă parte, o astfel de caracteristică te-ar ajuta să te descurci mai bine cu loot-ul, pentru a nu pierde un chest sau niște iteme într-o casă, din pricina ecranului mic.
Și pentru că tot am vorbit despre loot, atât în Fortnite mobile, cât și în PUBG mobile există două abordări diferite în ceea ce privește felul în care îți gestionezi loot-ul acumulat. Mai ales că, discutăm despre un ecran mititel pe care trebuie să manageriezi fiecare muzzle break și shotgun. Dacă în Fortnite trebuie doar să treci peste obiecte pentru a le putea ridica automat, în PUBG Mobile jocul îți pune și cele mai bune atașamente pe tine, lucru care ajută mult în flow-ul jocului și destresează jucătorul, iar pop-up-urile acompaniate de mesaje vizibile pe ecran sunt foarte utile atât în luptă, cât și în căutarea de loot. Așa cum am menționat, sunt două abordări diferite dar, până la urmă, ține foarte mult de jucător ce preferă. Dacă stai să bibilești arma, riști să pierzi o confruntare în PUBG; Fortnite oferă arme colorate, fără atașamente, reușind astfel să simplifice jocul în tot acest proces. Nu ai scope-uri care să îți dea dureri de cap, ci doar arme care vin în diverse rarități, de la normal la epic, fiecare oferind ceva boost de damage.
Din punct de vedere al design-ului, câștigător clar este Fortnite, cel puțin în acest moment. Jocul este mult mai cursiv, mult mai bine închegat, potrivit pentru toată lumea, am putea spune. Dar, ambele porturi au probleme pe terminale mai vechi și se mai îneacă din când în când cu câte un cadru sau două. Depinde de preferințele fiecăruia – sunt persoane care aleg PUBG pe PC și Fortnite pe mobile, tocmai pentru că este mult mai ușor de jucat și se poate termina un meci în timpul călătoriei cu metroul, în comparatie cu PUBG, unde un meci s-ar putea întinde o idee mai mult.
Așadar, alegerea ține de preferințele fiecărui jucător, dar trebuie să punem în balanță elementele pro și contra pentru cele două platforme. Având în vedere că noi am testat jocurile doar pe un iPhoneX, plaja noastră este ușor limitată. În același timp, producătorii au lansat jocul soft, ceea ce înseamnă că nu beneficiază încă de un număr atât de mare de jucători încât să ne permită să oferim un verdict teapăn. Chiar și așa, pe barba noastră și bazându-ne pe experiența frustrantă din ultimele câteva zile în care am jucat ambele jocuri, putem spune că: dacă ai un telefon Apple mai vechi, s-ar putea să te uiți la PUBG, care pare să meargă și pe o coajă de telefon cu 2 GB de RAM. În plus, are nevoie și de mai puțin spațiu. Pe de altă parte, experiența în Fortnite este recreată 1 la 1 în varianta de mobile, fiind practic un scale down a întregului joc.
Există motive pro și contra pentru ambele platforme, iar cele mai multe sunt strict legate de gameplay. Totuși, dacă este să ne întrebați pe noi, Fortnite promite mult mai multe pe mobile în comparație cu PUBG. Integrarea contului și faptul că îți poți trece progresul pe ce platformă îți convine să te joci, este un plus enorm. Pe langă asta, există și problema boților din PUBG, care scad curba de dificultate și mai mult.
Cel mai probabil, în viitor, multe dintre probleme se vor rezolva, dar în aceste momente triste în gaming, în care două jocuri Battle Royale fac ocolul planetei pe mobile, Fortnite câștigă detașat. Asta nu înseamnă că nu o să revenim asupra acestei comparații, în momentul în care cele două jocuri vor primi și un port de Android țeapăn și ceva mai multe update-uri. Cel mai probabil, în circa o lună, vom reveni cu un PUBG vs Fornite Mobile Redux, pentru a vedea dacă aceste două jocuri au evoluat, au stagnat sau chiar au involuat. Dar, până atunci, Fortnite și EPIC games, ține-ți bine de titlul de câștigător! Pentru ca PUBG promite o evoluție interesantă pe mobile.