Review Call of Duty Vanguard – E timpul pentru o pauză

Povestea seriei Call of Duty a început în 2003, când am gustat pentru prima dată din acțiunea demnă de Hollywood oferită de primul joc. O campanie impresionantă pentru vremea sa, într-o perioadă în care fascinația pentru Al Doilea Război Mondial încă era destul de aprinsă în fanii jocurilor video. Dar după ce piața a fost supra-saturată de acest subiect, seria a trebuit să se adapteze și am văzut cum a intrat în conflictele moderne și în perioade precum Războiul Rece și Vietnam-ul anilor ’60.

Fast-forward câțiva ani, iar după lansarea de anul trecut a lui Black Ops Cold War, astăzi vorbim despre Call of Duty Vanguard. Un joc care se întoarce la origini și aduce (încă o dată) scene din Al Doilea Război Mondial în atenția publicului larg. Doar că de data asta, dintr-o perspectivă diferită și cu o poveste destul de interesantă, un multiplayer care deja devine mult prea repetitiv și un mod cu zombie care dezamăgește. Așa că selectați-vă loadout-ul și haideți să pășim pe terenul de luptă!

Povestea lui Call of Duty Vanguard este cea mai bună parte din joc

Știm cu toții că poveștile din jocurile Call of Duty sunt adesea pline de acțiune, momente care te lasă cu gura căscată și o mulțime de răsturnări de situație demne de filme blockbuster. Vanguard nu este cu nimic mai diferit și urmărește aventurile unui grup multinațional de soldați de elită care trebuie să ducă la capăt misiuni secrete prin 1940-1945… știți voi, când lumea trecea printr-un eveniment pe care l-am menționat de două ori și simt că mă repet dacă îl mai scriu odată.

Pe lângă acțiunea principala, vei urmări și poveștile individuale ale camarazilor tăi și vei retrăi momente istorice. Însă fiind un joc Call of Duty, adevărul este răstălmăcit cât să sune bine pentru protagoniștii noștri și ca de obicei, povestea este destul de încărcată cu momente WOW! Îmi place să văd asta, mai ales că ești purtat prin diverse locații: de la Stalingrad, până în deșertul din Tobruk, Libia și Egipt.

Povestea este ok, scrisă destul de bine și te ține în priză. Dar ce mi-a atras cel mai mult atenția și m-a făcut să stau lipit de ecran au fost cinematicele. Sunt foarte bine realizate și de multe ori vei uita că te joci, fiind mai de grabă fascinat de serialul care se derulează în fața ta. Tot jocul ai senzația că gameplay-ul este mai de grabă un simplu filler între actele poveștii și chiar dacă pe unii i-ar putea deranja treaba asta, pentru mine face ca povestea să fie cea mai bună parte din Vanguard.

Ca de obicei, campania single-player durează puțin. Personal, am avut nevoie de vreo șase ore ca s-o dau gata, însă dacă vrei să colecționezi toate secretele, sau joci pe cea mai grea dificultate, probabil vei aduna vreo 12 ore. Îmi place că primim o poveste ușor de înțeles, fascinantă și destul de scurtă cât s-o termini într-o duminică leneșă, dar cumva îmi pare rău că s-a terminat și nu rămân decât cu multiplayer-ul și modul zombie.

Gameplay și moduri de joc

Pe partea de gameplay încep să se vadă din nou legăturile cu seria. Call of Duty Vanguard arată diferit și spune o poveste mai bine decât multe alte titluri din franciză, dar în momentul în care începi să-l joci vei ști imediat cu ce ai de-a face. Nu știu dacă este din cauza faptului că am jucat toate jocurile din serie, ori că am petrecut mult prea mult timp în shootere în ultimii ani, dar senzația per total este plictisitoare.

M-am săturat de același gameplay cu arme oarecum realiste, oarecum SF din perspectiva comportamentului. Cei care îl joacă vor înțelege ce zic. E prea mult din același lucru și personal, aș fi preferat să văd o schimbare. Iar momentul în care faci trecerea în multiplayer, lucrurile încep să se înrăutățească.

Modul de multiplayer este… Call of Duty. Știu, sunt subiectiv în punctul ăsta, dar nu mă mai atrage. Am jucat în draci Modern Warfare din 2019, am băgat ore bune și în Cold War, dar deja al treilea joc cu mecanici identice și skin-uri noi nu mă mai fascinează absolut deloc și reușește mai de grabă să mă facă să îi ocolesc componenta multiplayer. Dar pentru cei care nu au o problemă cu asta, în Vanguard veți regăsi hărți iconice din Call of Duty: World at War (poate unul dintre cele mai subapreciate jocuri din serie) și un mix numai bun între arene de mici dimensiuni în care ai parte de acțiune non-stop si hărți puțin mai mari care însă nu reușesc să îmi ofere atmosfera de Call of Duty 2 pe care am visat-o încă de la primele informații despre joc.

Gunsmith revine și îți permite să personalizezi armele, poate puțin prea mult raportat la perioada în care se desfășoară jocul, modurile sunt cam aceleași și trebuie să recunosc că îmi este greu să mai recomand cuiva alt joc după ce am băgat nu știu câte sute de ore în Modern Warfare. Mai ales că tot ce a urmat după el, a fost slab in comparație.

Și ghici cine mai face o revenire „spectaculoasă” în 2021: modul cu zombie. Și poate că ar fi avut o șansă dacă nu era lansat la scurt timp după Back 4 Blood. Dar ce primim în Vanguard este un mod cu zombie plictisitor, neterminat, pe care se vede clar sila și/sau lipsa de interes a dezvoltatorilor. Am jucat puțin (spre deloc) și am preferat să ascult spusele unor prieteni care au mâncat Call of Duty Zombies pe pâine in trecut, iar concluzia lor ar suna cam așa: „Este cu zombie, da, dar e al naibii de plictisitor.”

Chiar dacă am văzut câteva îmbunătățiri precum adăugarea de zombie cu abilități speciale, care pentru mine face trimitere directă la Left 4 Dead, sau mai de grabă Killing Floor, nu e destul cât să fie bun. Se vede că acest mod a fost lăsat la urmă, iar de mână cu componenta multiplayer, sunt doar adiții fără valoare ale unei povești neașteptat de bune pentru seria Call of Duty.

Grafica și sunetul creează o armonie perfecta

Dacă am lăudat povestea pentru complexitate, diversitatea locațiilor și abordarea anumitor întâmplări istorice, acum trebuie să vorbesc și despre componenta care a făcut povestea atât de credibilă și interesantă. Unde vorbeam despre cinematicele lungi care te fac să crezi că te uiți la un serial, trebuie să recunosc că grafica a jucat un rol important. Nu aș fi fost la fel de atent dacă simțeam tot timpul că mă uit la un joc.

Texturile sunt curate, personajele sunt conturate frumos și chiar dacă există inconsistențe ici-colo, per total grafica arată bine. Am jucat Call of Duty Vanguard pe PC și pe PlayStation 5 și trebuie să recunosc că este pentru prima dată când diferența între cele două variante este atât de mică. Jocul a arătat și s-a mișcat bine pe ambele platforme și chiar dacă sunt fanul jocurilor pe PC, nu pot să nu apreciez un titlu care arată foarte bine și pe o consolă.

Iluminarea este on-point (cum ar zice americanu’) și unele cadre arată de-a dreptul incredibil: am rămas mut când am ajuns la moara de vânt în flăcări din prima parte a jocului. Modul în care focul luminează scena este foarte real și cred că am murit de vreo câteva ori de-a lungul campaniei doar pentru că mă opream din orice ca să mă zgâiesc la cine știe ce tâmpenie care îmi atrăgea privirea de neanderthal fascinat de luminițe.

Pe partea audio stăm la fel de bine. Voice acting-ul este realizat bine, ușor de înțeles și respectă accentele și particularitățile diferitelor naționalități. Personal, am putut să mă prind care e australianul din echipă înainte să-mi zică jocul. Armele sună bine, chiar dacă unele au un sunet prea modern. Nu știu cum să explic asta, dar parcă nu se potrivește aspectul armei cu sunetul. Parcă sună prea HD, ori mintea mea asociază Al Doilea Război Mondial cu o perioadă atât de îndepărtată încât nu mi se pare ok să se audă bine.

Prea mult și în același timp, prea puțin

Call of Duty Vanguard este un joc interesant, însă reușește să fie prea mult și prea puțin în același timp. Seria asta a spawnat anual câte un joc până în punctul de față în care simt că e prea mult. Nu am nimic cu jocurile în sine, dar an de an apare un CoD nou și oferă cam același gameplay, cam același multiplayer, o poveste puțin schimbată și bum, 60 de coco la băieții de la Activision-Blizzard.

În același timp, este mult prea puțin conținut pentru suma asta. O campanie single-player solidă, însă scurtă, alături de un multiplayer copiat de la jocurile trecute și un mod cu zombie neterminat nu mă pot motiva să cumpăr jocul asta la preț full, sau să-l recomand cuiva. Și nu, faptul că este Call of Duty nu atârnă deloc in balanța asta din cauza motivului de mai sus. Și atunci, care este poziția lui Vanguard și ce e de făcut?

Din poziția de fan al seriei, cred că e nevoie de o pauză. Unde Modern Warfare 2019 a fost poate cel mai bun joc din serie lansat vreodată, Black Ops Cold War a fost senzațional, dar nu atât de original și Vanguard este ok, dar prea mult. O absență de vreo doi-trei ani nu doar că ar oferi dezvoltatorilor o pauză bine-meritată și o grămadă de timp pentru a crea cel mai tare joc din serie, dar le-ar da și fanilor șansa să mai guste din ce au de oferit alte francize și să înceapă să îi ducă dorul lui Call of Duty. Până la urmă, fanii adevărați vor reveni.

Până atunci, Warzone produce o căruță de bani, atrage tot felul de jucători și din punctul meu de vedere, strică seria ca întreg. Cândva, numele ăsta obișnuia să însemne ceva special pentru mine. Acum înoată în aceleași ape tulburi ca FIFA, Need for Speed și Assassin’s Creed. Jocuri pe bandă rulantă, inovație puțină spre deloc și același preț de joc full anual, de parcă s-ar schimba prea multe chestii.