Folosind drept justificare un accident fatal survenit în urma unei dispute pornită pe TikTok, autoritățile albaneze au anunțat interzicerea timp de un an a rețelei de socializare, acuzând proprietarul chinez că nu a luat suficiente măsuri pentru a opri răspândirea conținutului periculos pe platformă, cum ar fi instigările la acte de teribilism și violență în rândul tinerilor.
Prim ministrul Edi Rama a acuzat TikTok și platformele similare (ex. Instagram) de contribuția la o cultură a violenței în rândul tinerilor, oficialul anunțând că Albania va impune o interdicție de un an asupra TikTok, subliniind că platforma va fi complet inaccesibilă în țară în această perioadă.
Decizia a fost luată în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții mediului educațional și părinții, în timpul cărora Rama a caracterizat situația drept un eșec societal. El a criticat rețelele de socializare, în special TikTok, pentru influența lor dăunătoare asupra copiilor, descriind-o ca o forță ce a luat efectiv „ostatică” generația mai tânără.
Negând acuzațiile aduse, reprezentanții TikTok au solicitat o „clarificare urgentă” din partea guvernului albanez:
„Nu am găsit nicio dovadă că făptuitorul sau victima avea conturi TikTok, iar mai multe rapoarte au confirmat, de fapt, că videoclipurile care au condus la acest incident au fost postate pe altă platformă, nu TikTok”, a spus un purtător de cuvânt al companiei.
Merită amintit că și alte țări, precum Franța, Germania și Belgia, au impus controale stricte vizând limitarea accesului la conținut potențial dăunător pentru tineri. De asemenea, Australia a implementat recent o interdicție completă pentru copiii sub 16 ani. Dar Albania este prima țară care ia o măsură atât de drastică precum interzicerea rețelei TikTok la nivel național.
Între timp, chiar dacă viitorul TikTok rămâne incert în Statele Unite, președintele Donald Trump a semnalat recent deschiderea pentru ține deschisă platforma de video-sharing, invocând rolul acesteia în succesul campaniei sale electorale.
Dar în ciuda comentariilor lui Trump, decizia interzicerii TikTok pe teritoriul SUA a intrat deja în linie dreaptă, ultimele căi de atac folosite de proprietarul ByteDance lovindu-se de intransigența judecătorilor americani. Potrivit ordinului confirmat deja în tribunal, rețeaua TikTok urmează să fie interzisă pe teritoriul SUA la începutul anului viitor, dacă compania-mamă din China nu renunță la proprietate vânzând platforma de socializare unui cumpărător american.