Resident Evil Village este traumatizant – Trailer, gameplay și dată de lansare
Atunci când primele știri despre Resident Evil Village au răsărit pe net, mi-am adus aminte că nu am jucat foarte multe jocuri horror la viața mea. Mai un Dying Light, mai un Dead Space 2 pe care am avut boală o bună bucată de vreme. Nu foarte multe.
Cu seria produsă de Capcom, cel puțin, nu prea am stat prea mult la despicat firul în patru. Pentru mine, cele mai nightmare-inducing titluri au fost Resident Evil 4 și 5. Apoi am sărit peste RE 6, RE Revelations, remaster-urile sau care or mai fi fost, ca să dau în 2017 de RE 7, care mi-a atras atenția și care chiar m-a făcut să îmi spun: „mă, arată foarte mișto, povestea pare interesantă și are estetica aceea ce filme horror cliseice plasate pe undeva prin Louisiana, pe unde colcăie rednecks criminali în serie”. Același lucru îl simt acum și în legătură cu Resident Evil Village.
Să fie oare modul în care este expus ceea ce are de oferit? Să fie oare faptul că antagoniștii fac parte din listele acelea de monștri/drăcii/omuleți/non-omuleți pe care scriitorii (în special cei din Țara Soarelui-Răsare) se pricep să-i facă foarte dubioși, poate chiar traumatizanți? Nu știu. Dar este foarte interesant de observat și locul în care au loc toate acestea.
No rest for the dead
După evenimentele din RE7, Ethan Winters și nevastă-sa, adică Mia, își duc traiul într-o „locație nouă” care are mari șanse să fie un sat la poalele unui castel din România (după cum reiese din demo-ul Castle Dimitrescu). Toate bune și frumoase până când Chris Redfield dă buzna peste ei, fără mandat, și le ia cu japca fiica. Acum știi la ce să te aștepți atunci când intri prima oară în Resident Evil Village și jocul îți pune în mână un pistolaș și îți dă cu șutu-n fund pe uliță.
Cu mai puțin de o rotație completă a Pământului în urmă, Capcom nu numai că a anunțat data de lansare pentru Resident Evil Village, dar a publicat și un trailer nou și un showcase de 58 de minute, din care doar 20 și ceva sunt actual gameplay commentary. Dar să fim recunoscători.
Ok, am înțeles că în rândul comunității pasionaților de RE, „duamnele” acestea foarte înalte care au nevoie de foarte multă vitamina D (de la Soare, nu vă mai gândiți la prostii) încep să devină waifu material, adică le-au picat gamerilor cu tronc. Ar fi păcat să afli că fufele acestea nu ar fi niște partenere prea grozave. Mulțumesc, noule trailer Resident Evil Village!
Ca gameplay și conținut, Resident Evil Village păstrează din savoarea predecesorului său, alături de un RE Engine îmbunătățit. Inamicii sunt mai diverși, nelipsind nici puzzle-urile mai mult sau mai puțin bine-venite. În plus, avem parte de întoarcerea unui bișnițar pe care veteranii îl știu din Resident Evil 4. De data aceasta, omul nostru va avea un rol ceva mai activ în poveste.
Posesorii de PS5 vor avea ocazia să încerce demo-ul Castle Dimitrescu, iar noi ceilalți vom sta și vom sparge semințe pe bordură până când Resident Evil Village va fi lansat pe 7 mai 2021. Sunt singurul care crede că originalul biozahard sună mai bine decât Resident Evil? Hai, treacă de la mine dacă s-ar numi Resident Evil Wallachia.