GamingPC&Consoles

Jocuri gândite pentru DLSS și FSR, sau ce scuze de rahat mai au dezvoltatorii leneși?

Tehnologiile de upscaling fac subiectul celui mai tare trend din domeniul tech din ultimii 10 ani, fără doar și poate. De când NVIDIA a arătat lumii puterea lui DLSS, pare că fiecare producător a găsit o astfel de soluție: AMD cu FSR și Intel cu XeSS. Dar cum orice invenție bună poate fi folosită în scopuri mai puțin bune, am ajuns să vedem primul joc atât de prost optimizat, încât singura scuză pe care au putut-o născoci dezvoltatorii sună cam așa: „am construit jocul ținând cont de tehnologiile de upscale„.

Și dacă vă întrebați, nu, nu este vorba despre vreun studio indie fără resurse, ori de cineva la început de drum. Situația se petrece în jocul numit Remnant 2 care va fi lansat zilele astea, iar de dezvoltare și (ne)optimizare s-a ocupat echipa de la Gunfire Games. Și tot lor trebuie să le mulțumim pentru unul dintre cele mai penibile momente din istoria recentă a gamingului. Auzi la ei, cică au lansat jocul gândindu-se la DLSS și FSR… și eu sunt Marinake, președintele Americii.

Asta mă face să mă întreb, ce mai urmează? Jocuri neterminate am mai primit, dar oare tehnologiile astea atât de șmechere, DLSS și FSR, cumva influențează negativ industria? Adică, ce fel de dezvoltator ești tu atunci când scoți alt souls-like cu grafică mediocră, care nici măcar nu merge bine fără upscaling? Dar am auzit că sunt prea rău cu unele companii în ultima vreme, așa că aplauzele mele pentru cei de la Gunfire Games care au avut măcar bunul simț să includă XeSS pe lista de upscalere suportate de joc… pardon, de upscalere recomandate pentru o funcționare optimă. Fâs!

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button