Redmi Buds 4 Lite – funcții multe la bani puțini (review)

Au trecut aproape 7 ani de când Apple a lansat prima pereche de AirPods. S-a făcut mișto de ele în draci, că-s urâte cu crengi, că arată ca niște periuțe de dinți și tot așa. Dar s-au vândut extrem de bine, iar tot mai mulți producători au vrut o felie din plăcinta pe care tocmai a pus-o Apple pe masă. Iar asta înseamnă că, la atâția ani de la primul model din specia asta, piața oferă câte ceva pentru toate buzunarele.
La polul high-end, căști precum AirPods Pro 2 și HUAWEI Freebuds Pro 2 oferă o grămadă de funcții, printre care și anularea activă a zgomotului de fond (ANC), se aud foarte bine și au o autonomie respectabilă. Dar vorbim despre căști care costă între 750 de lei (HUAWEI) și 1350 de lei (Apple), deci așteptările sunt mari. Și asta m-a făcut să mă întreb: ce primești dacă nu prea te interesează chestii precum ANC sau calitatea muzicii.
Nu zic să se audă teribil, dar dacă sunetul unei perechi de căști care costă 130 de lei este măcar decent cu valențe de ok în unele situații, eu sunt mulțumit. Mai pui și o formă comodă care asigură un confort bun, un sistem de conectare prin Bluetooth rapid și multe bile albe la capitolul autonomie și ajungi la… Redmi Buds 4 Lite, perechea de căști despre care vom vorbi astăzi.
Design și construcție
La prima vedere, Redmi Buds 4 lite sunt construite foarte bine. Plasticul din care sunt construite este mat și se simte bine la atingere, culoarea neagră este cam plictisitoare (sunt disponibile și pe alb) dar balamaua pare relativ solidă și dimensiunile reduse ajută mult. Au trecut cu brio testul buzunarului mic de la blugi, ceea ce le face foarte portabile. La capitolul ăsta mai contează și bateria, dar ajungem imediat și acolo.
Un alt lucru care mi-a plăcut mult a fost că Redmi Buds 4 Lite sunt incredibil de ușoare și confortabile. Forma căștilor se potrivește foarte bine în urechea mea și certificarea IP54 fac din aceste căști un companion bun dacă te duci la sală sau dacă faci multă mișcare.
Cu toate astea, trebuie să recunosc faptul că lipsa detecției în ureche și a unui indicator al bateriei este puțin dezamăgitoare. Totuși, să ne amintim că acestea sunt căști la un preț accesibil, deci trebuie făcute unele sacrificii pentru a ține prețul atât de jos.
Sunet
Dar acum, partea distractivă – sunetul! Redmi Buds 4 Lite nu sunt tocmai cele mai zgomotoase căști pe care le-am auzit vreodată și uneori le-a lipsit bass-ul la care mă așteptam. Piesele electronice au fost relativ lipsite de punch și bătaia tobelor a sunat șters.
Totuși, raportez cu plăcere că Redmi Buds 4 Lite au reușit să livreze la capitolul medii și înalte, majoritatea pieselor s-au auzit bine și clar, chiar dacă sunetul a fost o idee mai plat. Asta este o realizare pentru o pereche de căști care costă 130 de lei și de la care trebuie să ai niște așteptări realiste. Overall, deși nu m-au dat pe spate, Redmi Buds 4 Lite se aud suficient de bine încât să nu am plângeri serioase.
Conectivitate și autonomie
Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat a fost funcția Google Fast Pairing, de care m-am folosit ca să îmi conectez căștile la telefon în câteva secunde. Știu că asta nu pare mare lucru și unii veți spune ca AirPods-urile voastre au așa ceva de mult, dar pentru o pereche de căști la banii ăștia, părerea mea e că o astfel de funcție e binevenită. Suportul pentru Bluetooth 5.3 a fost, de asemenea, un plus, și nu am întâmpinat probleme legate de conexiune sau lag. Căștile au și un mod care asigură o latență scăzută, numai bun pentru gaming, un alt capitol la care Redmi Buds 4 Lite s-au descurcat bine.
Totuși, mi-a lipsit o aplicație pentru a personaliza setările și pentru a regla egalizatorul. Unele aplicații de muzică au așa ceva (Spotify e un exemplu bun), dar altele nu (Apple Music) și recunosc că mi-ar fi plăcut să am o aplicație în care să fac sunetul așa cum vreau eu, pentru că puțin ajutor ar prinde bine componentei audio. Pe lângă asta, și lipsa controalelor de volum a fost puțin dezamăgitoare.
Durata de viață a bateriei este destul de decentă, apropiindu-se de cele cinci ore de playback promise de Xiaomi. Un plus mare este carcasa căștilor Redmi Buds 4 Lite, care mai asigură încă 20 de ore de redare. Autonomia asta nu e extraordinară, dar din nou, vorbim despre căști la un preț accesibil aici. În plus, pe telefonul meu Android, nivelul bateriei este vizibil în bara de notificări.
Concluzie
Acum, să încheiem. Redmi Buds 4 Lite sunt foarte accesibile, ușoare și au un aspect plăcut. Dacă asta cauți, aceste căști sunt o variantă foarte bună de luat în calcul, în special la banii ăștia. Dar dacă ești un audiofil în căutarea unui sunet impecabil, cuplat cu o aplicație pentru ajustarea egalizatorului, ai nevoie de ANC sau de compatibilitate cu codecuri de înaltă calitate și vrei un bass puternic, îți recomand să te orientezi spre ceva mai scump dacă nu vrei să fii dezamăgit.
Pentru mine, sunt un pic prea silențioase și lipsa bass-ului se simte destul de mult. Chiar și așa, își fac bine treaba pentru care au fost gândite, se aud bine și la podcast-uri iar autonomia bună asigură că poți asculta mai multe astfel de podcast-uri la rând. Conexiunea rapidă, configurarea ușoară, designul elegant și confortul m-au convins, în ciuda minusurilor notabile pe care le au.
Având în vedere prețul căștilor Redmi Buds 4 Lite, de doar 130 de lei, lipsa unor caracteristici precum încărcarea fără fir, ANC și egalizatorul nu mă deranjează. În final, sunt o opțiune fiabilă, la un preț accesibil pentru cei care nu sunt prea preocupați de caracteristicile high-end sau de audio puternic. Și știți ce? Nu este absolut nimic în neregulă cu asta.
Design și construcție - 7
Sunet - 6.5
Conectivitate și autonomie - 8
7.2
După timpul meu petrecut cu Redmi Buds 4 Lite am ajuns la o concluzie destul de clară: cine va cumpăra căștile astea este cineva căruia îi pasă de practicalitate și autonomie dar nu și de sunet, mulțumindu-se cu ceva decent. Nu se aud rău dar nici incredibil iar prețul pentru acest pachet este greu de refuzat.