Reddit se transformă în afacere de publicitate, și vrea să fie mare cât Facebook
Pe 4 august, Reddit va oferi un nou serviciu intitulat „Promoted User Posts” ce va oferi responsabililor de marketing de pretutindeni abilitatea de a sponsoriza discuțiile generate de utilizatorii de pe platforma Reddit, conform unui interviu acordat AdAge.
Așadar, dacă un utilizator crează, spre exemplu, o replică gigantă a unui pachețel de sos Taco Bell și o distribuie pe Reddit, franciza poate intra pe platformă și sponsoriza acea postare, astfel evitând situații tragicomice precum cel din link-ul următor, în care președintele Taco Bell, întrebând cu nonșalanță cum poate cumpăra respectiva replică, a fost ignorat cu desăvârșire.
Sistemul de incentivizare folosit se pare că nu va fi unul monetar – cel puțin nu pentru utilizatori. În schimbul unei sponsorizări, pentru care utilizatorul ce a publicat discuția va fi contactat pentru obținerea permisiunii acestuia, Reddit va acorda o un abonament pe viață la serviciu Reddit Gold. În schimbul sponsorizării, Reddit va promova discuția în diferite porțiuni ale site-ului și o va concentra asupra unor utilizatori specifici cărora brandul respectiv dorește să se adreseze.
În ce ne privește, ne așteptăm ca totul să nu decurgă chiar atât de roz – comunitatea Reddit, de 250 de milioane de utilizatori înregistrați, este una extrem de variată și vocală. Până și directorul executiv al Reddit, Steve Huffman, recunoaște asta:
Utilizatorilor Reddit nu le place să fie tratați de rahat. Reddit este o platformă unde poți trage la răspundere pe cei care fac asta, iar o mare parte din industria reclamelor de astăzi pare să profite de noi și nimănui nu îi place asta. Dar când agențiile de publicitate vin cu intenții sincere vedem un nivel mult mai mare de interacțiune cu brandul respectiv. Nu vedem ostilitate și obținem conexiuni valoroase.
Aici nu este vorba de publicitate tradițională. Este diferit și mult mai personal. Trebuie să-ți aduci cel mai bun efort dar dacă o faci, funcționează uimitor.
Compania va avea o echipă strategică ce va lucra cu branduri precum Coca-Cola și eBay, printre alții, pentru a îi informa despre discuțiile care au potențialul de a deveni promovate.
Cu toate că există potențialul ca utilizatorii să privească această mișcare nefavorabil, compania o vede ca o oportunitate de a introduce mai multe branduri în atenția comunității și să lărgească popularitatea platformei.
Există entuziaști de mașini pe Reddit. De machiaj, fani de filme, cărți și jocuri video, în care aceste relații comerciale sunt deja în dezvoltare între utilizatorii noștri. Nu e un mare salt pentru ca agenția de publicitate să vină între noi și să interacționeze cu audiența.
Cu toate că fondatorii Reddit doresc să ajungă la fel de mari ca Facebook, aceștia sunt conștienți că drumul este lungi. Cei 250 de milioane de utilizatori a trecut de 1.6 miliarde, dintre care „doar” 200 de milioane în Statele Unite, unde Reddit are o prezență pe ecranele a 52 de milioane de utilizatori în luna iunie. Chiar și așa, este o creștere semnificativă față de anul precedent, când compania înregistra doar 28 de milioane de utilizatori pe teritoriul respectiv.
Așadar, în termenii unei afaceri de publicitate, fondatorii recunosc că se află momentan în „anii adolescenței”.
Să ne comparăm cu adolescenți este complet precis. Suntem o companie în dezvoltare și luăm foarte serios acest fapt. Învățăm să fim adulți aici.
Bineînțeles, Facebook și Reddit servesc nevoi diferite pentru oameni. Nu va fi niciodată o suprapunere totală a bazei de utilizatori, așa că nu cred că trebuie aleasă o platformă sau alta. Pe Facebook îți porți identitatea reală împreună cu prietenii, iar asta este important pentru oameni. Dar pe Reddit ai acces și la alte fațete ale personalității tale și poți discuta lucruri pe care nu le poți discuta cu prietenii sau familia.
Aplicația de mobile a Reddit, lansată în luna Aprilie, împreună cu restul aplicațiilor dezvoltate independent pentru platformă, sunt o mare parte din planul companiei de a își crește baza de utilizatori și veniturile. În mare, a primit recenzii favorabile pentru design și funcționalitate, și poate servi ca un pas anticipat al unui redesign al site-ului de desktop, ce a primit puține update-uri din 2005 încoace și este deseori privit ca o barieră în atragerea de noi utilizatori. În această privință, Vicepreședintele de Vânzări, Zubair Jandali, a declarat:
Ceea ce a fost atât de fain pe mobile este faptul că ne-a permis să reimaginăm ce ar putea fi Reddit din punct de vedere vizual. Ce vom face probabil, este să integrăm abordări din experiența de mobile în platforma de desktop și să încercăm să mimăm acele porțiuni ale experienței care au sens. Cu alte cuvinte, dacă vrei să vezi cum arată viitorul Reddit pe desktop, uită-te la mobile.