ReviewsTelefoane

realme vine cu soluția dacă te-ai săturat de telefoane negre și plictisitoare (review)

În ultimii ani, design-ul telefoanelor a cam stagnat. An de an vedem mai mult sau mai puțin aceleași module de camere pe spate, aceleași culori în mare parte plictisitoare (negru, alb, albastru) iar producătorii nu mai sunt la fel de înclinați să inoveze la capitolul design, ceea ce este trist. Sunt de acord că există alte criterii mai importante decât aspectul atunci când vorbim de telefoane, cum ar fi performanța, ecranul sau autonomia, dar cred cu tărie că, pe lângă toate astea, putem să avem și design-uri îndrăznețe pe dispozitivele pe care le folosim cel mai des în viețile noastre.

Producătorii pur și simplu aleg să nu se folosească de canvas-ul imens care este spatele telefonului, ceea ce mă dezamăgește. Bine, zic „producătorii” ca și cum i-aș pune în aceeași oală pe toți, dar nu este cazul. realme este o companie căreia nu îi e frică să scoată pe piață ediții limitate foarte frumoase, în colaborare cu tot felul de alte francize sau brand-uri. Am avut și noi la teste trei dintre aceste ediții speciale, iar în continuare am să vă iau cu mine în timp ce mă bucur ca un copil mic la vederea acestor telefoane.

realme+anime=LOVE

Probabil cea mai spectaculoasă ediție specială cu care am avut ocazia să ne jucăm zilele astea este realme GT Neo 3 Naruto Edition. Acest model are pe spate un design inspirat din seria de manga și anime japoneză cu același nume și, pentru un fan, este o plăcere vizuală. Dar ajungem imediat și acolo, iar mai întâi vreau să vorbesc despre cutia în care acest telefon vine.

realme editii speciale (6)

Bine, cutie e mult spus ținând cont că avem de-a face cu un soi de pergament inspirat din cele care apar în serial, și este foarte tare. Fanii Naruto vor recunoaște imediat despre ce e vorba, iar pentru cineva ca mine, a fost o adevărată plăcere să îl deschid și să descopăr ce se află în el. Materialele din care este construit pergamentul sunt de bună calitate și întreg pachetul este greu și solid.

realme editii speciale (6)

Apoi trecem la telefonul în sine, care are pe spate schema de culori deja legendară din Naruto, alături de câteva simboluri care reprezintă orașul de baștină al protagonistului, chestie care mi-a gâdilat retina. Tot la capitolul ăsta avem și câteva schimbări pe parte de software. Primul lucru pe care l-am remarcat este sumedenia de imagini de fundal din serial, dar și animația specială de încărcare. În plus, majoritatea iconițelor de pe ecranul principal au primit o atenție sporită și sunt și ele inspirate din Naruto.

Despre realme GT Neo 3 în sine nu am să mai vorbesc, ținând cont că avem deja o recenzie amănunțită pe site, dar tot ce trebuie să știi este că avem de-a face cu un telefon cinstit, cu o încărcare foarte rapidă la 150W. Și că tot am menționat de asta, până și încărcătorul măricel inclus în pachet a primit tratamentul Naruto, iar o bună parte din suprafața acestuia este portocalie, la fel ca spatele telefonului.

realme editii speciale (6)

Dar am și o veste foarte proastă. Dacă îți place mult ce ai văzut aici și te gândești să-ți cumperi și tu un astfel de telefon, el nu este disponibil în Europa. În plus, aceasta este și o versiune limitată din care s-au produs puține bucăți (mai exact 5.000), deci nu se mai găsește pe nicăieri și îți poți lua gândul de la el. Cu toate astea, nu pot decât să sper că o eventuală versiune viitoare va veni și la noi. One can only hope.

Taste the feeling

O altă ediție specială care se încadrează în același tipar și care nu este disponibilă în România este realme 10 Pro Coca-Cola Edition care, așa cum îi spune și numele, este o colaborare între compania care face telefoane și producătorul celei mai bine vândute băuturi răcoritoare din lume. Și ce mai colaborare, pentru că pe lângă aspectul special al telefonului am mai găsit câteva chestii foarte interesante în cutie.

realme editii speciale (6)

În primul rând, trebuie să vorbesc despre statuie. Realmeow, așa cum o numește compania, este mascota aleasă de chinezi și în cutie am găsit-o în toată splendoarea ei. Făcută din sticlă roșie transparentă și cu niște dimensiuni măricele, statueta are desenată pe ea celebrul logo Coca-Cola iar în interiorul ei există niște bule de aer asemănătoare cu cele pe care le vezi atunci când îți torni un pahar sănătos de suc.

În interiorul cutiei ăsteia imense mai găsim și cutia telefonului în sine, și ea branduită cu Coca-Cola. În interior am dat și peste niște stickere foarte simpatice și, dacă nu dădeam cutia înapoi, îmi puneam câteva pe laptop. Până și cheița pentru scos SIM-ul are forma unui capac de sticlă Coca-Cola și vreau să spun că m-a impresionat atenția la detalii pe care cei de la realme au acordat-o ambalajului.

Ca să ateste că avem în față o ediție limitată, am găsit în cutie și un cartonaș cu formă de doză de Cola pe care scrie numărul unității pe care o avem. Din cele 10.000 de bucăți făcute, aceasta este numărul 8.100, iar asta mi-a adus aminte de plăcuțele pe care le găsești în mașinile exotice care sunt fabricate în puține exemplare.

Acum vreau să îmi îndrept atenția asupra telefonului însuși, care este arătos din cale afară. Separarea 70-30 a culorilor de pe spate arată extraordinar iar accentele roșii din jurul camerelor complimentează bine design-ul îndrăzneț. Mi-a atras atenția finish-ul metalic pe care spatele telefonului îl are și, per total, mi se pare o ediție foarte reușită. În plus, pe rama din plastic a telefonului am găsit ascuns un alt logo Coca-Cola.

 

La fel ca și în cazul ediției Naruto, și aceasta a primit un tratament special atunci când vine vorba de componenta software. Am dat peste o animație mișto atunci când telefonul se încarcă și wallpaper-urile tematice și-au făcut simțită prezența încă de când am pornit telefonul. Și iconițele aplicațiilor au fost modificate semnificativ iar toate au legătură cu Coca-Cola. Cea mai tare parte este un sunet special care seamănă cu deschisul unei sticle de Cola atunci când apeși să faci o poză.

La capitolul asemănări cu ediția Naruto se poate număra și exclusivitatea, pentru că această variantă nu este disponibilă în România și mai este și o ediție limitată fabricată în câteva mii de bucăți, așa cum ziceam. Dar ca să mai îndulcesc situația, hai să discutăm despre o ediție specială pe care poți să o cumperi.

Kamehameha!

Dragon Ball Z este un anime care are o comunitate mare și loială de fani, inclusiv în România. Din acest motiv, realme a considerat că e o idee bună să iasă pe piață cu o versiune inspirată din celebrul desen, și așa s-a născut GT Neo 3T Dragon Ball Z. Cutia este relativ obișnuită, în special dacă o pui lângă celelalte două despre care am vorbit deja, dar asta nu înseamnă că este și plictisitoare. Atât pe exteriorul ei cât și pe interior găsim tot felul de desene și ilustrații cu personajele principale din serial.

În interior se află telefonul despre care vom vorbi imediat, împreună cu încărcătorul de 88W, un cablu de alimentare și o cheiță specială pentru SIM pe care este inscripționat logo-ul serialului. Pe lângă asta, tot în cutie am mai dat și peste o husă clasică din silicon negru pe care, sincer, nu știu de ce ai vrea să o pui pe telefon. Dacă ai face asta, ai ascunde probabil cea mai interesantă parte a acestui dispozitiv: design-ul.

Și dacă tot am menționat de asta, hai să vorbim punctual despre aspect, piesa de rezistență a acestui realme GT Neo 3T. Din față arată ca un telefon normal, dar lucrurile se schimbă imediat ce îl întorci pe spate. Am remarcat imediat că schema de culori portocaliu-albastru este inspirată din costumul personajului principal iar logo-ul serialului ocupă un loc de cinste lângă modulul de camere.

realme editii speciale (6)

Tema se păstrează și pe margini, unde rama de plastic de culoare albastră este întreruptă doar de butonul texturat de power, care este portocaliu. La fel ca în cazul celorlalte telefoane, micile detalii se văd din plin și când deschizi telefonul. Wallpaper-uri din serial și pictograme speciale pentru aplicații sunt în prim-plan, spre deliciul fanilor anime-ului.

Deși ăsta e singurul telefon pe care poți să îl cumperi cu ușurință în România, nu am să arunc în voi cu numere, specificații, teste și mai știu eu ce, pentru că telefonul de sub capotă este unul deja lansat de ceva timp, iar dacă vrei să afli mai multe detalii o poți face foarte simplu cu un search pe Google. Tot ce voi spune este acest model costă 2.000 de lei și garantez că nu te vei lovi de probleme de performanță dacă alegi să îți cumperi așa ceva.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button