Razer a anunțat lansarea unei noi linii de controllere mobile: Razer Kishi V3, Kishi V3 Pro și Kishi V3 Pro XL. Toate sunt concepute pentru a oferi o experiență de joc mai apropiată de cea a unei console, indiferent dacă utilizatorul joacă pe telefon, tabletă sau PC.
Razer Kishi V3, trei versiuni, pentru dispozitive diferite
Modelul de bază, Razer Kishi V3, este compatibil cu telefoane Android și iPhone (inclusiv modelele recente din seriile 15 și 16), dar poate fi folosit și pe PC. Oferă o configurație standard cu thumbstick-uri similare celor de pe console, butoane tactile silențioase și conectivitate USB-C cu funcție passthrough pentru încărcare. Include și jack de 3,5 mm pentru căști. Este disponibil la un preț recomandat de 109,99 euro.
Pentru utilizatorii care caută funcții mai avansate, Razer Kishi V3 Pro adaugă câteva elemente specifice controllerelor profesionale: feedback haptic (prin sistemul Razer Sensa HD, compatibil cu Android 12 și Windows 11), butoane programabile și thumbstick-uri cu capace interschimbabile. Designul său permite folosirea cu telefoane mai mari sau mini tablete (până la 8 inchi).
Controllerul poate fi conectat direct la PC prin cablu USB-C sau folosit pe telefon pentru a controla jocuri transmise de pe PC prin servicii de streaming, precum Steam Link sau Xbox Remote Play. Aplicația Razer Nexus funcționează ca hub pentru acces rapid la aceste platforme și pentru configurarea controllerului. Prețul anunțat este de 169,99 euro.
Sistemul haptic Razer Sensa HD funcționează doar pe dispozitive cu Android 12 sau mai nou și pe Windows 11, dar nu este încă suportat pe iOS.

Razer Kishi V3 Pro XL este destinat special pentru tabletele mari, de până la 13 inchi. Este compatibil cu iPad Pro și iPad Air și păstrează specificațiile modelului Pro, dar într-un format adaptat pentru ecrane mai mari. Acest model are un preț recomandat de 229,99 euro.
La achiziția modelelor Kishi V3 și V3 Pro, utilizatorii pot beneficia de 3 luni gratuite de Apple Arcade, iar pentru Kishi V3 Pro XL, perioada de probă este extinsă la 6 luni. Oferta este valabilă pentru utilizatorii noi și pentru unii foști abonați eligibili, în funcție de criteriile Apple.
Toate cele trei modele din gama Razer Kishi V3 sunt deja disponibile pe site-ul oficial Razer și în magazinele partenerilor.

