GamingPC&ConsolesTech&IT

Rayman Legends este gratuit pentru o vreme

V-am povestit vreodată despre cât de bun poate fi Rayman Legends? Nu doar că are în el tot ce era și în Rayman Origins, dar are și nivele muzicale ce te pun să țopăi în ritm cu un număr de melodii redate de diversele personaje stranii ale acestei lumi bizare.

Eh, acel Rayman Legends este gratuit (cred că este a patra oară când se întâmplă asta) pe Uplay în acest moment. Tot ce trebuie să faceți este să intrați aici înainte de 3 aprilie, ora 16, și să apăsați pe butonul ăla pe care scrie PC. Jocul va fi disponibil doar pentru PC, nu este gratuit și pentru alte platforme.

Vorbesc serios când spun că este unul dintre cele mai bune jocuri de tip platformer făcute în ultimul deceniu. Cel puțin din cele care și-au făcut apariția pe PC. Pe alte platforme ai lucruri precum Mario sau Son… mai mult Mario, dar pe PC? O grămadă de jocuri indie sau semi-indie, de buget mic, ce încercau, dar nu prea reușeau. Apoi Ubisoft a decis să facă un joc Rayman ce nu era despre iepurii ăia agasanți și, din senin, măreție!

Distracție plăcută.

[Ubisoft]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button