Zilele trecute a sosit suportul pentru Radeon Image Sharpening pe plăcile video din seria Polaris. Iar în acel moment, lumea s-a întrebat: „Stai puțin, dar… unde e suportul pentru Vega?”.
Eh, răspunsul este un categoric:„Aici!”. AMD anunță că a lansat în cel mai recent driver suportul pentru Radeon Image Sharpening dedicat plăcilor video Vega. Asta include atât modelele Vega 56 și Vega 64, precum și deja acel Radeon VII deja scos din producție.
Tot ce trebuie să faceți, dacă aveți o astfel de placă video, este să instalați driver-ul cu varianta 19.9.3, iar apoi să începeți să vedeți cu ochii voștri cât de bine se mișcă/arată jocurile ce suportă această funcție. Ca standard, doar cele ce rulează DirectX 12 și Vulkan se vor putea folosi de această tehnologie. Având în vedere că cele ce funcționează pe DirectX 11 ar fi beneficiat cel mai mult de pe urma acestei funcții, tare ar fi bine dacă s-ar extinde și în această direcție într-un viitor nu foarte îndepărtat.