PC

QNAP lansează serverul TVS-882ST3 cu Thunderbolt 3 și opt sertare de 2,5″

QNAP a lansat noul server NAS TVS-882ST3 cu opt sertare pentru unități de stocare de 2,5″. Echipat cu procesor Intel Core i7 sau i5 pe 14nm și criptare AES-NI, TVS-882ST3 oferă conectivitate duală Thunderbolt 3, porturi duale de rețea 10GBASE-T 10GbE, porturi USB 3.1 10Gbps Type-C/Type-A și ieșire video 4K via HDMI, fiind o soluție triplă Thunderbolt/NAS/iSCSI SAN.

TVS-882ST3 este un NAS compact, care poate îmbunătăți fluxurile de lucru între utilizatorii de Mac cu Thunderbolt 3 și cei din mediul Windows. În mod ideal, acesta poate fi configurat exclusiv cu unități SSD, furnizând astfel performanțe cât mai ridicate.

TVS-882ST3 combină interfețele versatile de viteză înaltă, incluzând Thunderbolt 3, 10GbE și USB 3.1 (Type-C Gen2 10Gbps și Type-A) într-o soluție NAS puternică, pentru a realiza un transfer optim de date, în diferite aplicații,” a spus Jason Hsu, manager de produs în cadrul QNAP. “ Având o carcasă compactă și opt sertare de 2,5 inci, ideale pentru SSD-uri, TVS-882ST3 este perfect pentru birourile mici și echipele ce doresc un NAS cu funcționalități rezervate în mod normal serverelor high-end,” a adăugat acesta.

Rulând sistemul de operare QTS 4.3 pe 64 biți, TVS-882ST3 suportă convertorul Thunderbolt-to-Ethernet (T2E), care oferă acces la rețeaua 10GbE prin intermediul unei conexiuni Thunderbolt la NAS. Convertorul reprezintă o metodă flexibilă și eficientă din punct de vedere al costurilor pentru conectarea la rețeaua de date a dispozitivelor non-Ethernet. TVS-882ST3 se potrivește perfect cu MacBook Pro cu Thunderbolt 3, înlesnind colaborarea între utilizatorii de Final Cut Pro X 10.3 și cei de Windows și partajarea fișierelor între platforme, facilitând editarea video și lucrul în echipă.

Fiind mai mult decât o simplă soluție de stocare ce îmbunătățește fluxul de lucru între producători și organizații, TVS-882ST3 poate revitaliza diverse aplicații multimedia prin funcțiile sale bogate. Acesta este un centru sigur de stocare, cu un control cuprinzător al privilegiilor pentru partajarea între platforme, backup/restaurare și sincronizare. Tehnologia QvPC îi permite modelului TVS-882ST3 să fie utilizat întocmai ca un PC, având conectată o tastatură, un mouse și un monitor cu intrare HDMI.

Linux Station permite utilizarea directă a desktopului Ubuntu; Virtualization Station poate găzdui pe NAS multiple mașini virtuale bazate pe Windows, Linux, UNIX și Android; Container Station oferă aplicații containerizate LXC și Docker în număr aproape nelimitat și posibilități de dezvoltare IoT. Qfiling și Qsirch optimizează operațiunile de stocare a datelor prin organizarea automată a fișierelor și căutarea rapidă a acestora.

TVS-882ST3 permite extinderea ulterioară a spațiului de stocare. Utilizatorii pot conecta până la șase unități de extensie Thunderbolt 2 (TX-800P cu opt sertare sau TX-500P cu cinci sertare) sau două unități de extensie USB 3.0 (UX-800P cu opt sertare sau UX-500P cu cinci sertare) pentru creșterea la cerere a capacității. De asemenea, prin utilizarea VJBOD (Virtual JBOD), spațiul rămas neutilizat pe alte servere NAS poate fi adăugat la serverul curent.

Principalele specificații
TVS-882ST3-i7-16G: Intel Core i7-6700HQ quad-core 2.6 GHz (până la 3.5 GHz), RAM 16GB DDR4 (extensibilă la 32GB)
TVS-882ST3-i7-8G: Intel Core i7-6700HQ quad-core 2.6 GHz (până la 3.5 GHz), RAM 8GB DDR4 (extensibilă la 32GB)
TVS-882ST3-i5-8G: Intel Core i5-6442EQ quad-core 1.9 GHz (până la 2.7 GHz), RAM 8GB DDR4 (extensibilă la 32GB)
Turn NAS; 8 x sloturi hot-swappable SATA 6Gb/s SSD/HDD 2.5”; 2 x porturi Thunderbolt 3; 2 x porturi LAN 10GBase-T, 2 x LAN Gigabit RJ45; 1 x ieșire HDMI (4K @30Hz); 2 x porturi USB 3.1 (USB-C și USB-A, până la 10Gb/s); 2 x porturi USB 3.0; 1 x ieșire audio 3.5mm; 1 x microfon 3.5 mm (numai microfon dinamic); Ecran LCD; Telecomandă.

Disponibilitate
Noul server NAS TVS-882ST3 Thunderbolt 3 este disponibil la comandă. Pentru mai multe informații privind întreaga linie de produse QNAP, vă rugăm să vizitați www.qnap.com.

Tags
Show More

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also

Close
Back to top button
Close