Project CARS 1 și 2 vor fi delistate de pe Steam
Atât Project CARS 2 cât și predecesorul acestuia vor fi delistate de pe Steam în următoarele luni. Acest lucru se va întâmpla din cauza faptului că mai multe licențe folosite de către aceste jocuri au expirat. Delistările au fost anunțate prin intermediul unei postări de pe Tweeter a paginii oficiale a jocurilor, unde se menționează faptul că aceste jocuri vor fi scoase din vânzare din cauza expirării licențelor pentru mașinile și pistele folosite în joc.
Din fericire, al treilea titlu din serie (Project CARS 3) nu este afectat de această expirare a licențelor, dar pe măsură ce timpul va trece, ne putem aștepta ca și acesta să sufere aceeași soartă.
Din cauza expirării licențelor pentru mașinile și pistele folosite, atât Project CARS cât și Project CARS 2 vor fi scoase din vânzare în lunile următoare. Jocurile vor rămâne disponibile, iar cei care le dețin deja se vor putea bucura în continuare de toate feature-urile acestora, inclusiv multiplayer-ul. Project CARS va fi retras din vânzare pe 3 octombrie iar Project CARS 2 va fi retras pe 21 septembrie. Rămânem concentrați pe a crea cele mai bune simulatoare de curse, și după cum am menționat în trecut, vrem să vă arătăm mai multe informații în legătură cu următorul proiect al echipei Slightly Mad atunci când va veni timpul.
Echipa Slightly Mad
Asta este în mod evident o veste foarte tristă, atât pentru echipa din spatele jocului cât și pentru jucătorii pasionați de simulatoare auto. Din fericire, aceste delistări încă nu s-au întâmplat, deci dacă vreți să puneți mâna pe jocurile astea, acum este momentul să o faceți. În plus, primul joc din serie are o reducere de 70%.