PC

Procesoarele Threadripper chiar conțin 32 de nuclee

De când AMD a dezvăluit procesoare Threadripper, o întrebare tot a persistat. Cele două unități de procesare nefuncționale sunt doar de formă, sau chiar conțin nuclee?

Compania nu a oferit un răspuns oficial, spunând doar că sunt de formă pentru a păstra echilibrarea termică. Este destul de clar că sunt dezactivate, din moment componenta electrică din jurul lor este absentă, așa că nu aveți șanse să le vedeți reactivate pre curând.

Der8auer, un overclocker cu foarte multă experiență în domeniu, a încercat să desfacă de tot un procesor Threadripper pentru a vedea exact ce se ascunde sub capac. Procesul de îndepărtare a celor patru unități de procesare a fost permanent, în cazul în care vă bate gândul să vă băgați nasul în propriul procesor. Nu este recomandabil.

Rezultatul investigației sale a fost destul de concret. Cele două unități de formă chiar conțin nuclee Zen, la fel ca celelalte două funcționale. Simplu spus, este un procesor Epyc întreg, dar șaisprezece nuclee sunt dezactivate. Nu este clar dacă acestea aveau defecte sau dacă erau procesoare perfect funcționale. Cert este că producția sa n-a implicat un lanț de dezvoltare prea extins, din moment ce Threadripper n-a fost tocmai planificat.

[Overclock 3D]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button