Nu trebuie să te uiți prea mult la industria de gaming ca să realizezi că trăim niște vremuri foarte interesante. Jocurile AAA sunt dezvoltate acum de echipe formate din sute de oameni care au la dispoziție bugete din ce în ce mai mari, iar asta a atras de la sine și o majorare a prețului pentru astfel de titluri, de la 60 de euro la 70. Și în timp ce au fost câțiva care au făcut gura mare pe internet că bump-ul ăsta este anti-consumer și doar o tactică de a stoarce bani în plus de la gameri, mai mulți au văzut realitatea: jocurile din ziua de azi sunt pur și simplu mai scumpe de produs.
Dar ce faci dacă nu vrei sau nu poți să dai 350 de lei pe o lansare nouă? Well, aici ai trei variante mari și late: fie dai o raită pe internet și vezi ce jocuri mișto sunt la reducere, fie încerci unul din zecile (dacă nu chiar sutele) de jocuri de pe Steam pe care le ai dar pe care nu le-ai deschis niciodată, fie îți îndrepți atenția asupra unui joc free-to-play. Și ce bine sună asta.
Practic, tot ce trebuie să te faci ca să te bucuri de un joc ca ăsta este să îl descarci, fie din magazinul de aplicații, fie din surse terțe de pe internet. Toate bune până aici, nu? Problema reală este că majoritatea acestor jocuri pun în aplicare niște tactici de-a dreptul odioase pentru a stoarce și ultimul bănuț din gamerii care cad pradă acestor practici. Nimic în viață nu e gratuit, iar asta se vede cel mai bine aici. Așa că, în materialul de azi, vom arunca o privire mai atentă asupra jocurilor free-to-play și a metodelor pe care acestea le aplică pentru a te face să bagi mâna cât mai adânc în buzunar.
MMO-uri free to play
Vreau să încep cu o specie de jocuri video care îmi este foarte dragă: MMORPG-urile. Ca un avid jucător de World of Warcraft și pasionat de gaming în general, am urmărit îndeaproape evoluția acestei specii de divertisment și am observat că foarte mulți dezvoltatori aleg să își „vândă” jocurile în format free-to-play, iar motivele sunt evidente.
Gândiți-vă așa: se ia un joc online care promite o experiență vastă, plină de lucruri de făcut, peșteri de explorat și oameni noi de întâlnit, la care se adaugă o comunitate de jucători foarte dedicată, cu mult timp liber și o poftă acută pentru ceva nou. Până acum, rețeta pare una de succes, nu-i așa? Well, lucrurile se schimbă dramatic imediat ce aducem în ecuație shop-ul implementat de fiecare dintre aceste MMO-uri free-to-play.
Vreau să clarific ceva de la început. Nu sunt absurd. Înțeleg faptul că jocurile trebuie să facă bani și că nimeni nu lucrează pe gratis. Pot să închid ochii în fața unui cash shop plin de obiecte cosmetice sau mici bonusuri care nu îți conferă un avantaj în timpul gameplay-ul, dar mi se pare de porc atunci când văd cum un boost de experiență sau chiar și de damage costă 15 euro. Totuși, trebuie să recunosc că monetizarea jocurilor de genul ăsta este o adevărată artă.
Permiteți-mi să explic. Ca un astfel de joc să funcționeze, ai nevoie de un anume tip de jucător, denumit în industrie drept „balenă”. Balenele sunt playerii care vor să fie cei mai buni într-un anume joc, care au și banii necesari ca să facă asta și, cel mai important, sunt dispuși să-i cheltuie. Genul ăsta de jucător este visul umed al oricărui dezvoltator de jocuri pay-to-win, pentru că o bună parte din venitul generat de un astfel de titlu vine direct de la numărul limitat de balene pe care jocul reușește să le atragă.
Dar balenele nu se vor juca jocul tău la infinit și, ca dezvoltator, ai nevoie de niște tactici pentru a te asigura că aceștia rămân. Ca să rezolvi problema asta, tot ce trebuie să faci este să te uiți și cealaltă parte a jucătorilor, mai exact cei care nu bagă niciun leu sau care cumpără puțin. Motivul pentru care balenele aleg să cheltuiască mii de euro pe un joc free-to-play este ca să fie cei mai buni, deci trebuie să existe cineva care să fie mai slab decât ele.
Și aici intră în scenă jucătorii obișnuiți, cei care sunt demolați de balene în jocuri PvP. Dacă jucătorii ăștia normali nu ar exista, nici cei care cheltuie intens nu ar avea motiv să o facă. În același timp, un jucător normal se poate transforma oricând într-o balenă veritabilă. Pe principiul că vezi la alții și vrei și tu. E un cerc vicios fără de care niciun astfel de joc nu ar funcționa, iar dezvoltatorii au înțeles asta din plin.
Dar asta nu e tot. Dacă ai intrat recent pe un astfel de joc pay-to-win și ai deschis din întâmplare shop-ul, probabil că ai observat prețurile uneori exorbitante pe care jocurile astea le cer, iar asta e intenționat. Dacă toate chestiile din magazin ar costa puțin, toată lumea le-ar cumpăra și nu ar mai exista jucători obișnuiți. Asta înseamnă că satisfacția balenelor ar dispărea, și nici playerii normali nu mai au la ce să aspire. E o chestie psihologică foarte interesantă, și ne arată cât de ușor de manipulat e natura umană.
Acum vreau să lăsăm pentru o secundă balenele la o parte și să ne concentrăm asupra jucătorilor normali, ca mine și ca tine, care vor să se bucure de un joc gratuit fără să fie nevoiți să cheltuie o avere. Am zis mai devreme că un player casual se poate transforma oricând într-o balenă veritabilă, iar acest proces începe cu prima achiziție de pe shop. Probabil că ați observat că toate jocurile de genul ăsta oferă într-o formă sau alta un „starter pack”, care conține o grămadă de chestii utile pe care ți le dorești la un preț foarte mic, comparativ cu celelalte tarife din magazin.
Totodată, în momentul primei achiziții se declanșează ceva ce se numește „sunk cost fallacy”. Imaginează-ți că te duci la un film la cinema, dar dupa 30-40 de minute realizezi că filmul este prost și nu merită timpul tău. Ce faci? Ieși din sală și te duci acasă sau stai până la final, că doar ai plătit bilet? Pun pariu că mulți dintre voi ați alege a doua variantă, din motive evidente. Indiferent cât ai plătit pentru biletul ăla (10, 20 sau 100 de lei), nu vrei ca banii să fie irosiți.
Și exact asta exploatează jocurile pay-to-win. Dacă un player cumpără chestii din shop de 10 de euro într-o lună, să zicem, atunci sunt toate șansele să cumpere în continuare, tocmai ca să nu piardă banii investiți deja. Între jucător și joc se creează o legătură foarte toxică, care nu duce la lucruri bune niciodată.
Fără să îți dai seama, te poți trezi că ai cheltuit deja o sumă mare pe un joc în decursul a mai multor luni sau chiar ani, iar cu cât te afunzi mai mult în asta, cu atât mai greu e să ieși. Tocmai de asta multe dintre practicile aplicate de către dezvoltatorii de astfel de jocuri au fost băgate în aceeași oală cu tacticile cazinourilor, chiar atât de odioase sunt.
Până acum, m-am referit la jocurile MMORPG free-to-play de pe PC, pentru că în specia asta găsim foarte multe astfel de exemple de dezvoltatori care sunt dispuși să-și manipuleze jucătorii pentru a-i stoarce de bani. Dar mai există o anume platformă unde jocurile pay-to-win sunt în floare de ani de zile, și nu par că se vor opri vreodată. Hmm…
Mobile gaming
Frumusețea unui joc pe telefon este că îl ai după tine oriunde. Acasă, la muncă sau în drum spre muncă, e foarte simplu să deschizi ceva pe telefon și să îți pierzi câteva minute din viață într-un joculeț casual cum ar fi Candy Crush. Și aici, așa cum poate unii dintre voi ați ghicit deja, se instalează dependența. Bine, nu se instalează așa ea de una singură, ci este încurajată de cei care fac jocurile astea.
Probabil unul dintre jocurile care m-au dezamăgit cel mai mult în ultima vreme este Mighty DOOM pe mobile. Chestia asta e un joc top-down care la bază e foarte interesant, dar care devine pay-to-win repede și brusc. Primul exemplu ar fi sistemul de energie, care nu te lasă să te joci cât vrei. Vezi tu, fiecare run nou costă energie, energie pe care o poți recupera fie așteptând câteva ore bune, fie cumpărând un boost din shop.
Problema vine doar dacă ești un jucător casual, care ia o pauză după ce bara aia de energie se termină și te întorci la joc a doua zi. Dacă faci asta o lună constant, să zicem, orice zi în care nu ai jucat un nivel de Candy Crush s-ar putea simți ca o zi pierdută. Pentru dezvoltatori, metoda asta e genială.
Dacă ești nerăbdător și vrei să treci la acțiune mai repede, perfect. Asta o să te coste 5 euro. Dacă nu, și mai bine. Asta înseamnă că ești nevoit să intrii înapoi a doua zi ca să te mai joci. Și, în momentul în care te-ai întors, jocul îți poate arunca în față mai multe oferte de cine știe ce pachete speciale „la reducere”, iar șansele ca tu să le cumperi sunt mai mari.
Monede premium
Dacă ai cumpărat ceva dintr-un shop de genul ăsta în trecut, probabil ai observat faptul că orice item cosmetic sau boost de putere este achiziționat prin intermediul unei monede speciale. Dezvoltatorii fac asta pentru a nu lăsa jucătorii să atribuie o valoare din lumea reală acelor obiecte. Să luăm un exemplu și dintr-unul dintre cele mai criticate jocuri free-to-play din memoria recentă, Diablo Immortal.
Crest-urile sunt niște iteme aproape indispensabile în acest joc, tocmai de aia le găsești și pe shop. 10 crest-uri din astea costă 1.600 de orb-uri, iar 1.650 de orb-uri costă 125 de lei. Dacă pui numerele astea pe hârtie, îți dai seama cât de mult costă alea 10 crest-uri, dar faptul că nu plătești banii direct, ci printr-o monedă intermediară, îți poate schimba perspectiva despre valoarea reală a lor. Asta înseamnă că playerii sunt mai dispuși să cumpere ceva care nu are atribuită o valoare în lumea reală. Că doar vorbim despre 1.600 de orb-uri, nu despre o masă de două persoane în oraș…
Concluzie
Vreau să închei prin a clarifica ceva. Mulți încearcă să scuze jocurile pay-to-win spunând „eu mă distrez și nu am cheltuit niciun ban”. Păi, la urma urmei, asta e și ideea unui joc: să te distrezi. Dacă îți place gameplay-ul unui joc pay-to-win, foarte bine! Dar trebuie să înțelegi că tot ce încercăm să facem este să tragem de urechi corporațiile care implementează sisteme de monetizare agresive, iar asta face experiența mai bună pentru toți.
În final, sper că ați învățat ceva azi. Tot mai multe jocuri, în special pe mobile, au implementate monetizări scandaloase, și să știi de ce să te ferești e primul pas. Până una alta, dacă v-a plăcut materialul ăsta și ați vrea să vedeți și altele similare în viitor, dați-mi de știre în secțiunea de comentarii!
Astea fiind zise, aveți grijă de portofelele voastre, eu sunt Tudor și spor la joacă!
