Primul test al Roborace s-a încheiat cu un accident
Roborace este o nouă inițiativă din partea organizatorilor competiției de curse cu mașini electrice, Formula E. Premiza sa este cea de-a pune un număr de mașini conduse de AI să se întreacă pe circuite reale de curse. Iar prima prezentare publică a conceptului nu s-a încheiat cu bine.
Ca parte a etapei din Buenos Aires a Formula E, a fost organizată o demonstrație a Roborace. Două mașini autonome au fost puse pe circuit să se întreacă, depășind pe alocuri viteze 180 de kilometri la oră. Nu tocmai viteze de Formula 1, dar tot rapid pentru mașini electrice fără șoferi.
Totul mergea bine până când una din mașini a luat o curbă prea agresiv și s-a izbit de un zid. Incidentul nu a provocat victime, tocmai asta fiind ideea. Indiferent ce vor păți mașinile în timpul curselor, nu va fi pusă în pericol viața vreunui pilot. Organizatorii au subliniat avantajele în ceea ce privește siguranța, dar până când această competiție va decola, mai este mult de muncă.
Atunci când va fi gata, Roborace va aduce la un loc echipe din toată lumea luptându-se pentru realizarea AI-ului suprem de condus. Mașinile vor fi identice în ceea ce privește capacitatea lor tehnică, elementul decisiv fiind software-ul.