Prima incarnare a jocului Witcher era o clona de Diablo!
CD Projekt Red au dat lovitura cu seria Witcher, dezvoltandu-se intr-o franciza falnica de-a lungul timpului, din ea iesind patru jocuri, ultimul, The Wild Hunt, fiind chiar un candidat la jocul anului. Cel putin in ochii nostri. Dar daca v-am spune ca prima incarnare a jocului Witcher era o clona de Diablo ? Ba mai mult, v-am spune ca Geralt era doar un NPC? Nebunesc, nu? Dar adevarat.
Ei bine se pare ca The Witcher, cel putin in primul sau dev demo, era o clona de Diablo, ba mai mult, inca exista clipuri ale acestui dev demo pe Youtube! Pentru cine se intreaba mirat ce este ala un Dev Demo, acesta este un termen folosit de producatorii de jocuri pentru a prezenta un concept sau un proiect alfa catre un distribuitor sau finantator.
Fostul Lead Project Ryszard Chojnowski a publicat clipul, adaugand ca discul in cauza este o raritate, in acest moment existand doar 20 in lume de acest fel. Si este si de inteles, avand in vedere ca in general dev demo-urile sunt distruse dupa ce jocul intra in forma sa finala, tocmai pentru ca publicul sa nu vada primele forme ale acestuia. Nu este neaparat o practica ortodoxa, dar extrem de utila, impiedicand astfel orice fel de critica pe baza unui produs considerat brut.
Jocul, cel putin la vremea respectiva, adica in 1999, rula pe o versiune modificata a motorului grafic pe care rula si Mortyr, un shooter, vazandu-se clar influenta Diablo. Problema este ca piata nu este prea deschisa la clone, acestea fiind rareori succese rasunatoare, iar in 2003 versiunea prezentata de Ryszard Chojnowski a fost abandonata, eforturile de dezvoltare fiind canalizate spre ceea ce urma sa fie primul Witcher.