PC

Prețurile europene pentru toate procesoarele AMD Ryzen R7

O nouă listare a prețului procesoarelor Ryzen a fost zărită în baza de date a unui magazin din Belgia, confirmând leak-urile de săptămâna trecută.

Magazinul cu pricina era Centralpoint.be, care oferea la precomandă toate procesoarele din seria Ryzen R7, cele cu 8 nuclee. Pagina de precomandă a dispărut, dar imagini ale conținutului persistă pe internet și relevă ceva foarte interesant, pe lângă preț. Data de lansare era trecută ca fiind 28 februarie, în primul rând.

Apoi, cele patru procesoare veneau în câte două variante cu frecvențe identice, existând între câteva din ele doar o diferență de preț de 14 euro. O speculație ar fi că varianta mai scumpă ar include o soluție de răcire superioară.

Prețul pentru un R7 1800x, care poate atinge 4GHz din cutie, este de 604 euro (cu tot cu 21% TVA) și de 628 de euro pentru varianta care poate vine cu un alt cooler. Asta se potrivește destul de bine cu zvonul de zilele trecute, care indica un preț similar pentru Europa, deși în SUA acest procesor ar ajunge chiar și la 500 de dolari,

Următorul model, R7 1700X costa 471 de euro în varianta sa cea mai ieftină. Iar ambele variante de Ryzen R7 1700 costau 386 de euro, ceea ce l-ar plasa cam exact la același nivel ca un i7 7700K, adică în jur de 1700 și ceva de lei… așa că probabil la noi va costa 2000 de lei în momentul lansării, la fel cum și plăcile Radeon noi costau cu vreo 200-300 de lei peste normă. România are o relație bizară cu produse care ar trebui să fie „soluția ieftină”.

Lansarea procesoarelor Ryzen va avea loc peste câteva săptămâni. Evenimentul este aproape, și după cum spune vestea care zburdă pe câmpii, modele de review au fost livrate presei de specialitate.

[Videocardz]

 

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button