Prețul pentru DDR4 va crește

O veste neplăcută circulă pe internet pentru cei care vor să facă un upgrade serios la RAM, DDR4 se scumpește și va continua să se scumpească pe parcursul acestui an.
Conform DRAMeXchange, un serviciu care se ocupă cu monitorizarea pieței de memorie, în prim sfert din acest an este așteptată o creștere de 12.5% a modulelor de memorie DDR4 de 4GB. Nu este tocmai o creștere masivă, fiind vorba de aproximativ 3 dolari, dar tot se va simți la buzunar, iar creșterea va continua pe parcursul acestui an.
De ce? Fiindcă Samsung și Micron, doi dintre cei mai mari producători de chip-uri de memorie de pe piață, nu au reușit să mențină un nivel suficient de ridicat al producției. Samsung a avut probleme cu randamentul memoriei, ducând chiar la probleme de compatibilitate cu unele platforme, iar Micron n-a făcut încă tranziția completă către procesul de 17 nanometri pentru memorie.
Cererea este mai mare decât poate acoperi producția, așa că diversele companii care construiesc memorie RAM se luptă provizia care există în acest moment pe piață, iar prețurile cresc.
Se cam repetă problema întâlnită și la memoria Flash pentru SSD-uri. Cel puțin prețurile nu vor ajunge la fel de mari pe cât le avea DDR4 atunci când a apărut pentru prima dată.