ȘtiriTech&IT

OnePlus 13 vine cu îmbunătățiri majore la partea de hardware, dar și o creștere de preț

OnePlus 13 este pregătit pentru lansare în China, dar probabil că va ajunge și în magazinele europene spre finalul acestui an, la timp pentru sezonul cumpărăturilor de iarnă.

Începând cu veștile mai puțin bune, noul flagship OnePlus va fi probabil mai scump decât modelul pe care îl înlocuiește, prețul indicat pentru lansarea din China fiind cu 10,4% mai mare decât la modelul actual. Raportată la prețul de 842 EUR  cerut pentru versiunea OnePlus 12 destinată piețelor globale, scumpirea preconizată s-ar traduce într-un preț de 929 EUR pentru echiparea de bază OnePlus 13.

Scumpirea ar fi parțial justificată de prețul Snapdragon 8 Gen 4, despre care am aflat deja că va fi cel mai costisitor chipset pentru telefoane cu Android lansat vreodată, cu 50% mai scump decât predecesorul Gen 3 și de până la 4 ori mai scump decât cip-ul găsit în echiparea telefoanelor iPhone 16 Pro. Iar dacă tot a intrat în această horă, OnePlus și-a propus să justifice creșterea de preț elevând nivelul dotărilor la nivelul unui flagship din gama de top. Cum ar fi, schimbând senzorul de amprentă cu tehnologie optică în favoarea unei soluții bazate pe ultrasunete, la fel de rapidă și performantă ca soluția oferită pe Galaxy S24 Ultra. Iar îmbunătățirile nu se opresc aici, OnePlus 13 susținând noul chipset cu un acumulator de 6000 mAh bazat pe tehnologie silicon-carbon. Telefonul va suporta încărcare rapidă de 100W și încărcare reverse-wireless charging de 50W.

Potrivit randărilor circulate de ceva timp pe rețelele sociale din China, OnePlus 13 face trecerea la un design mult mai convențional și axat pe minimalism, afișând o insulă foto poziționată central, abordarea fiind asemănătoare celei întâlnită la rivalul Vivo X200. Vestea bună ar fi că acum avem certificare IP68/69, indicând protecție completă împotriva prafului și scufundării în apă. Spre comparație, OnePlus 12 a primit doar certificare IP65, pentru protecție împotriva prafului și stropirii cu apă.

Alte dotări, precum ecranul OLED de 6.82 inch și opțiunea de 24GB RAM/1TB stocare în echiparea de top rămân neschimbate.

Aranjamentul de foto va include o cameră principală de 50MP (senzor Sony LYT-808), cameră ultra-wide de 50MP (senzor Samsung JN5), și o cameră periscope tot de 50MP, bazată pe senzorul Sony LYT-600 și capabilă să ofere zoom optic 3x (până la 5x „calitate optică”).

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Back to top button