GamingPC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

Am pornit la vânătoare de cadre pe secundă în Battlefield 2042 pe un laptop cu grafică NVIDIA

Încă de la apariție, laptopurile au reușit să atragă fascinația oamenilor grație performanței similare cu cea a unui sistem desktop și a formatului portabil care le face ușor de cărat la serviciu sau în vacanțe. În timp au evoluat, iar vechile PC-uri portabile au devenit din ce în ce mai puternice și au căpătat personalitate. Și uite cum în anul 2021, folosim aceste dispozitive la muncă silnică precum editarea video, dar și în sarcini mai relaxante pentru noi, dar cel puțin la fel de solicitante pentru ele. Aici mă refer la gaming, iar astăzi am pus la încercare un laptop pentru a vedea dacă poate ține piept unuia dintre cele mai noi jocuri de pe piață: Battlefield 2042.

Provocarea vine din partea NVIDIA, care a vrut să ne audă părerea referitor la experiența de joc pe un laptop. Așa că în acest punct avem un obiectiv și un joc. Ce mai trebuie pentru ca această ecuație să aibă un rezultat pozitiv? Păi un laptop, nu? Iar modelul ales pentru experimentul de astăzi este un Gigabyte AERO 15 OLED dotat cu NVIDIA GeForce RTX 3070 Mobile. Chip-ul grafic atinge performanțe similare cu o placa NVIDIA GeForce RTX 2080 pentru desktop, astfel avem toți caii putere necesari pentru gaming, alături de tehnologiile extra oferite de NVIDIA.

Battlefield 2042 pe scurt…

Cel mai nou joc din seria Battlefield este plasat într-un viitor nu foarte îndepărtat în care conflictele armate au evoluat și nu mai sunt purtate doar cu arme clasice, ci sunt susținute de tehnologii precum drone și roboți. Chiar dacă acțiunea este în viitor, jocul nu se aruncă în domeniul SCI-FI explorat de rivalul Call of Duty în unele dintre lansările sale, astfel baza rămâne aceeași care a atras mii de jucători la fiecare lansare.

Battlefield 2042 introduce un arsenal de ultima generație pe care îl vei folosi în lupte la scară largă, cu până la 128 de jucători pe același server. Adiția cea mai interesantă mi se pare însă sistemul de vreme care te pune în fața unor fenomene meteorologice extreme precum furtuni și tornade. Acestea schimbă dinamica jocului destul de mult și adaugă ceva nou unui mod de joc care chiar dacă bun, avea tendința să devină repetitiv.

Battlefield 2042 Beta NVIDIA Gigabyte AERO 15 OLED

În versiunea Beta am avut la dispoziție doar o mică parte a jocului și am putut măsura performanța brută, fără impactul specific Ray-Tracing sau beneficiile aduse de tehnologia DLSS. Varianta finală a jocului nici nu va avea RTX, ceea ce este păcat… mai ales când Battlefield V a fost jocul care ne-a lăsat să gustăm pentru prima oară tehnologia de la NVIDIA. În ziua lansării gamerii se vor putea bucura de includerea DLSS care va avea un impact pozitiv asupra performanței.

NVIDIA Reflex elimină latența și îți oferă un boost pe câmpul de luptă

Până atunci, Battlefield 2042 Beta ne-a pus la dispoziție NVIDIA Reflex, o tehnologie relativ nouă care este menită să scadă cât mai mult latența din timpul sesiunilor de joc. Reușește asta prin sincronizarea procesorului și a plăcii video, astfel acestea lucrează egal și nu permit datelor să se adune în coadă pentru procesare. Asta micșorează simțitor latența, mai ales pe sistemele mai slabe și aduce un boost bine-venit pentru jucătorii care nu au cele mai puternice componente de pe piață.

Am văzut-o implementată în cele mai populare shootere de pe piață, de la Valorant până la Call of Duty: Warzone și Fornite, astfel includerea sa în Battlefield 2042 era oarecum logică. Și partea cea mai tare este suportul, întrucât ai nevoie de o placă din seria GeForce 900 sau mai nouă pentru a folosi această magie software. Un mouse bun precum Logitech G Pro Superlight ajută și el, însă orice mouse de gaming cu un senzor serios ar trebui să facă față fără probleme.

Cât de bine s-a descurcat RTX 3070 Mobile în Battlefield 2042?

Înainte de a vorbi despre cum s-a descurcat o placă high-end (fie ea și de laptop) în Battlefield 2042, cred că este o idee bună să aruncăm o privire și peste cerințele de sistem ale jocului. Și chiar dacă avem de-a face cu o variantă Beta, nu cred că vom vedea schimbări prea mari în ziua lansării. Așadar cerințele minime specifică un procesor Intel Core i5-6600K, 8GB de memorie RAM și o placă video NVIDIA GeForce GTX 1050 Ti; adică nu este un joc dificil de rulat. Însă cum într-un FPS multiplayer limita este cerul și FPS-ul, cu cât mai mare, cu atât mai bun. Deci aveam nevoie de ceva mușchi ca să obținem rezultate „jucabile„.

Și ar fi fost păcat să testez jocul pe un laptop 4K fără să trec prin toate cele trei rezoluții principale. Astfel am dat setările la Ultra și am pornit la drum cu rezoluția FullHD. Aici, Battlefield 2042 a reușit să-mi ofere oriunde între 55 și 85 FPS. Am avut un start în forță, iar NVIDIA Reflex și-a făcut simțită prezența. Deși nu a avut un impact asupra valorilor maxime, m-a ajutat să mențin un framerate stabil, chiar dacă a mai fluctuat pe alocuri. Rareori am văzut scăderi până pe la 30-35 FPS, însă cu o medie de 77 de cadre pe secundă, mă declar mulțumit și cred că am avut un start in forță.

Battlefield 2042 Open Beta Gigabyte AERO 15 OLED NVIDIA GeForce RTX 3070 Mobile

Următoarea este rezoluția WQHD, ori după cum o știți cu toții 2560 x 1440. Aici lucrurile s-au schimbat puțin și cele peste 60 de cadre pe secundă au devenit acum o valoare maximă. Din păcate, rezoluția mărită este prea mult pentru RTX 3070 de laptop în combinație cu setările Ultra. Ajustarea acestora ar putea face experiența și mai bună, însă in starea actuală a jocului nu au cine știe ce impact. Și cu toate astea, minimele similare cu FullHD ne-au asigurat o experiență încă stabilă, deși mai greoaie.

Ecranul laptopului din dotare este 4K, așa că am trecut și prin această rezoluție. Să fiu sincer, mă așteptăm la rezultate mult mai slabe, însă cu preset-ul Ultra am obținut cele 30FPS pe care mulți le consideră un minim jucabil. Dar privind lucrurile obiectiv, diferența de calitate dintre 4K și FullHD pe un ecran de 15″ este aproape isesizabila și orice joc la mai mult de 1080p este risipă pe un laptop. Astfel, nu consider că performanța slabă în 4K ar trebui să fie un indicator al performanței unei plăci video de laptop, ori al nivelului de optimizare din Battlefield 2042.

NVIDIA + laptop = gaming oriunde!

Finalul acestui experiment vine cu o concluzie pe care o intuiam deja. Chiar dacă RTX 3070-ul de laptop nu este la fel de puternic precum versiunea sa pentru desktop, oferă destul oomph cât să poți juca liniștit cam tot ce vrei. Iar Battlefield 2042 Beta este doar un mic exemplu al performanței la care te poți aștepta de la un astfel de chip grafic. Însă aici nu am vrut să subliniem informația evidentă, ci am vrut să aruncăm o privire la unul dintre cele mai anticipate jocuri ale lui 2021.

Battlefield 2042 Beta NVIDIA Gigabyte AERO 15 OLED

NVIDIA Reflex a fost o altă surpriză plăcută și chiar dacă impactul asupra performanței maxime este neglijabil, această tehnologie își face simțită prezența în timpul gameplay-ului mai mult decât ai crede. Din filmări este imposibil să vă dați seama, întrucât o înregistrare este o înregistrare, dar în viața reală totul se mișcă mult mai fluid și chiar dacă vorbim de valori mici, sub 100FPS, mă pot declara mulțumit cu performanța obținută și cred că te poți juca liniștit Battlefield 2042 pe un laptop, mai ales că și versiunile de consolă ale jocului vor rula probabil tot la 60FPS.

Cred că asta a fost și scopul celor de la NVIDIA aici. Laptopurile nu sunt niște mașinării construite neapărat pentru gaming, dar pot face și asta. Din păcate, de multe ori te împiedici de latență mare, stuttering și alte sughițuri. Cu ajutorul Reflex am eliminat cea mai urâtă parte a experienței de gaming pe un laptop și cred că pe măsură ce se va populariza, această tehnologie ar putea fi inclusă la pachet cu DLSS pentru a face jocurile mai fluide ca niciodată.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button