GAMINGRSS PaginaDeMedia

Poti construi un PC cu performante de PlayStation 5 pentru acelasi pret?

Pe scurt, da. In detaliu, nu prea.

Tot apar discutii despre PlayStation 5, iar cu o data de lansare preconizata ca fiind 20 Noiembrie 2020, ne intrebam daca am putea construi un PC de gaming care sa ofere performante asemanatoare, pentru acceasi suma ca si pretul de lansare al consolei next-gen de la Sony, 500 de euro.

Cat putem cheltui si cat de mult ne apropiem de specificatiile unui PlayStation 5?

Cand vine vorba de costuri, trebuie sa luam in considerare si faptul ca Sony are niste costuri mult mai mici pentru componentele cumparate in cantitati industriale de la AMD, astfel va fi o misiune foarte grea sa punem cap la cap un PC cu specificatii macar apropiate, in aceasta suma, dar haideti sa vedem cat de aproape putem ajunge…

De asemenea, merita mentionat ca si Microsoft va vedea lansarea noului Xbox tot in aceeasi perioada iar pretul se invarte tot in jurul sumei de 500 de dolari. Ambele console sunt construite, in mare parte, pe aceleasi baze hardware, astfel AMD domina piata consolelor si ma intreb, oare, nu merge sa fac un build full-AMD care sa se incadreze in bugetul pe care l-ai cheltui pe ambele console, dar sa poata sa ruleze tot ce apare pe piata?

amd ryzen 3000
Atat PlayStation 5 cat si Xbox Scarlett vor folosi procesoare AMD Zen 2

Astfel, am ajuns la doua subiecte pe care le voi aborda in acest articol:

  • Cata performanta obtin dintr-un PC la acelasi pret cu o consola next-gen?
  • Poate un PC care costa cat ambele console sa ofere performanta mai buna decat acestea?

Am la dispozitie cei 500 de dolari, de fapt, in conversia pentru Europa, euro, pentru a construi PC-ul. Asadar, am 2.400 de lei la dispozitie pentru primul build si 4.800 de lei pentru al doilea.

PC vs PS5: Intrebarea de 500 de euro!

Inainte de a prezenta o configuratie a PC-ului, vreau sa vorbesc putin despre performanta si specificatiile oferite de noul PlayStation 5 de la Sony. Toate aceste date sunt aproape de forma finala, astfel, probabil pana in momentul lansarii vor mai aparea doar mici revizii.

Ce are un PlayStation 5 sub capota?

Puterea de procesare a PS5 va fi asigurata de un procesor cu opt nuclee bazat pe noua arhitectura AMD Zen 2, asemanator cu ceea ce gasim pe noul Ryzen 7 3700X. Acesta va fi combinat cu un chip grafic ce foloseste arhitectura Navi, dar ma astept ca va folosi noul RDNA 2.0 deoarece se presupune ca noile console vor oferi si suport pentru ray tracing hardware. Acestea fiind spuse, ma astept sa vad undeva la 8GB de memorie GDDR6, asemanator cu PS4 Pro, doar ca folosind noua arhitectura a memoriei XTREME BANDWIDTHZ.

Nu stim inca specificatiile exacte pentru placa video, insa tinand cont ca cea din PS4 Pro genereaza 4.2TFLOPS de putere grafica bruta, nu ar fi ceva imposibil ca noul PS5 sa ofere o performanta dubla. Placa video RX 5700 de la AMD bazate pe arhitectura Navi, cu cele 36 de unitati de procesare ale sale, ofera putin sub 8TFLOPS la frecventa maxima, in timp ce RX 5700 XT, care vine cu 40 CUs, ofera 8.2TFLOPS.

radeon rx 5700 xt
PlayStation 5 va oferi performanta grafica asemanatoare cu a unei placi RX 5700 XT

De asemenea, PS5 renunta la vechiul HDD pentru partea de stocare si va folosi SSD-uri despre care compania japoneza sustine ca „va oferi latime de banda mai mare decat orice SSD pe care il gasesti intr-un PC”. Ce-i drept, este o afirmatie facuta inainte de lansarea Ryzen 3000 alaturi de PCIe 4.0, deci am putea-o considera chiar spoiler referitor la noua consola. Este putin probabil sa vedem un SSD M.2 PCIe 4.0 de 1TB in noul PS5 pentru doar 500 de euro, dar un SSD de 500GB nu este exclus din ecuatie.

Ce PC putem construi cu specificatii asemanatoare?

Dupa ce am vazut cu aproximatie ce specificatii are noua consola de la Sony, am ajuns in punctul in care trebuie sa construiesc un PC care sa se apropie cat mai mult de target-ul setat de PlayStation 5. Am folosit preturi aproximative, intrucat piata componentelor de PC este una in continua miscare si puteti gasi componentele alese la preturi mai mici, sau mai mari, in functie de perioada anului.

Faceti click pentru a mari imaginea

Cam asta este configuratia pe care am reusit sa o pun cap la cap in 2400 de lei, folosindu-ma si de niste reduceri de la PC Garage. Partea buna este ca nu sunteti obligati sa cumparati tot de la acelasi magazin, ci puteti vana reduceri si in alte parti, astfel puteti salva si mai multi bani pentru a putea investi mai departe. Sa vorbim insa despre componente si cum le-am ales:

  • AMD Ryzen 5 1600 – Nu este nici de departe cel mai nou sau cel mai performant procesor, insa ofera 12 nuclee logice cu o baza de 6 nuclee fizice. Inca potent in gaming chiar si in 2019, a fost cea mai ieftina alegere pe care o puteam face, intrucat Ryzen 3 1200 deja are dificultati in gaming, deci clar nu este potrivit pe viitor.
  • Gigabyte B450M S2H – Nu am vrut sa aleg cea mai ieftina placa de baza din oferta, astfel am optat pentru un model destul de bun cat sa ofere si un upgrade-path ok pe viitor si care are minimul de dotari necesare unui sistem de gaming, alaturi de un VRM destul de solid pentru a suporta si un Ryzen 7. De asemenea, chipset-ul B450 suporta si overclock pentru procesor, iar performanta gratis, este performanta gratis 😀
  • Excelram Black Kudos 8GB 3000Mhz CL16 – Memoria am luat-o pe cea mai ieftina cu frecvente ok, insa nu va recomand sa mergeti pe varianta single-channel pentru Ryzen. Tinand cont de buget insa, este cea mai buna alegere, mai ales ca noile console vor avea tot 8GB de memorie.
  • Sapphire Radeon RX590 Nitro+ G5 SE – RX590 de la AMD este cea mai buna varianta de placa video pe care am putut-o strecura intr-un buget atat de strict. Ofera un total de 7.1TFLOPS, ceea ce este destul de mult peste puterea oferita de PS4 Pro, deci ma apropii de performanta consolei.
  • Patriot Burst 480GB SATA-III – Un SSD ieftin de 480GB. Nu este el M.2 cu suport NVME si PCIe 4.0, insa este semnificativ mai rapid decat un HDD classic si va scurta simtitor timpii de acces si ecranele de incarcare ale jocurilor.
  • Thermaltake Litepower GEN2 550W – Un fel de caramida de alimentare, dar pentru PC. Aceasta sursa este un model ieftin, dar destul de puternic cat sa alimenteze toata configuratia, plus un mic headroom pentru viitoare upgrade-uri.
  • Segotep Polar Light – Probabil cea mai buna parte la un PC este ca poate veni sub orice forma, culoare, dimensiune posibila. Pentru acest build am ales insa o carcasa ieftina, aerisita, care arata decent si ofera suport pentru componente fara sa sara calul cand vine vorba de pret.

La ce performante sa ne asteptam de la un astfel de PC de gaming?

Clar, nu cred ca PC-ul acest va putea rula prea multe jocuri la rezolutie 4K cu 60 de FPS, dar ma indoiesc si de faptul ca noile console vor putea sa faca asta. Pentru rezolutiile 1080p si 1440p insa, nu cred ca sunt multe titluri care sa nu ruleze la 60FPS, fie ele si la detalii Medium. Per total, o configuratie destul de puternica, chiar daca constransa de pret, la care a trebuit sa fac rabat la calitatea unor componente, dar care poate fi imbunatatita usor in timp. Din punctul meu de vedere, un PlayStation 5 nu va fi cu mult mai puternic decat ce am facut aici, dar trebuie luat in considerare si faptul ca pe console, dezvoltatorii au de a face cu maxim 4 platforme diferite ca specificatii, in timp ce PC-urile pot fi atat de diferite, incat si piesele identice pot avea diferente sesizabile intre ele.

PlayStation 5 si Xbox Scarlett sau un PC de gaming puternic?

Ca sa punem in context, cunosc si eu oameni care detin si un PS4 si un Xbox One. De ce oare? Pai, datorita exclusivitatilor si afinitatea vis-a-vis de o anume platforma. Poate vrei sa joci God of War, dar esti si fan Forza. Ei bine, dar daca ai vrea sa ai un sistem puternic, fara sa tii cont de exclusivitati si in loc de doua console ai cumpara un singur sistem sanatos?

Asta schimba datele problemei si daca in prima parte a articolului am avut la dispozitie 2400 de lei pentru un PC de gaming cu performante similare cu ale unui PS5, de aceasta data am 4800 de lei, adica aproximativ o mie de euro pentru un PC de gaming care sa ofere o durata de viata asemanatoare cu a consolelor si eventual si performanta mai buna in perioada lansarii.

Faceti click pentru a mari imaginea

Cu un astfel de buget mi-am permis sa-mi fac putin de cap si sa investesc sume mai mari in componente care mi se par vitale, precum carcasa si sursa. Acestea fiind spuse, configuratia arata cam asa:

  • AMD Ryzen 5 3600 – Probabil cel mai bun procesor de gaming de pe piata din perspectiva raportului calitate / pret. Cu 6 nuclee rapide ce beneficiaza de tehnologia SMT, rezulta in 12 nuclee logice ce functioneaza fara probleme la 4Ghz oferind o baza solida pentru gaming mult timp de acum inainte.
  • ASRock B450M PRO4-F – Am mers tot pe formatul mATX si am ales placa de baza preferata de mine pe acest format. B450M PRO4 de la ASRock ofera cel mai bun ansamblu VRM din categoria sa de pret, patru sloturi de RAM, doua sloturi M.2 dintre care unul suporta PCIe 3.0 si toata conectivitatea necesara unui PC de gaming. Un BIOS prietenos iti permite sa faci overclock fara mai dificultati, astfel obtii si mai multa performanta.
  • Corsair Vengeance LPX Black 16GB 3000Mhz CL16 – Am dublat cantitatea de memorie RAM cu care vine PlayStation 5 si am pus-o in Dual-Channel. Combinand asta cu frecventa de 3000Mhz pe care o pot atinge memoriile cu profilul D.O.C.P. activat, rezulta intr-o combinatie pe care procesorul AMD o va iubi.
  • Sapphire Radeon RX 5700 XT PULSE – Placa video pe care lumea crede ca noul PlayStation 5 o va avea la bord. Am scris si un review al acestei placi, chiar daca era vorba de varianta de referinta si am putut vedea performanta pe care o ofera, chiar si la rezolutie 4K. De departe una dintre cele mai bune alegeri de buget si momentan, cea mai puternica placa video lansata de AMD.
  • Samsung 860 QVO 1TB SATA-III – Am ramas in teritoriul SATA-III si pentru acest build, dar am ales un SSD Samsung care ofera viteze foarte bune si capacitate dubla fata de cei 500GB alesi in primul build. Nu stiu cat de mare este impactul pe care il are un SSD PCIe 4.0 pentru gaming comparativ cu un SSD normal, insa stiu sigur ca acest model este cu mult mai bun decat un HDD clasic si va oferi o capacitate de stocare mare si rapida pentru jocurile tale favorite.
  • Seasonic S12II-520 Bronze 520W – Consolele nu sunt atat de insetate de putere precum un PC, insa nici componentele din acestea nu se ridica la nivelul de calitate pe care il atinge un PC custom. De aceea am ales crema; cel mai bun producator de surse de pe piata. Seasonic-ul acesta de 520W va fi destul pentru a oferi puterea necesara unui astfel de sistem, lasand chiar si spatiu de imbunatatiri pe viitor.
  • Cooler Master MasterBox NR400 – Nu in ultimul rand, structura osoasa si pielea acestei configuratii. Daca consola vine intr-o cutie de plastic lipsita de expresie si fabricata dintr-un plastic de calitate indoielnica, prefer ca PC-ul sa fie tinut in ceva mai solid, care arata si bine si cel mai important, care asigura o racire eficienta.

Ce stie sa faca un astfel de sistem?

Mai de graba hai sa va zic direct ce nu stie: nu poate rula jocuri exclusive de PlayStation. Jocurile de Xbox apar mai nou si pe PC, deci nu mai are sens sa iei consola de la Microsoft daca ai un PC destul de solid si odata cu ascensiunea tehnologiei de cross-play, cred cu tarie ca din ce in ce mai multe jocuri vor fi lansate si pe PC.

Avem parte de o configuratie foarte potenta si chiar daca avem (doar) 6 nuclee, sunt sigur ca cele din console nu sunt nici de departe la fel de rapide si eficiente ca acestea. Cantitatea si frecventa memoriei sunt de ajuns cat sa hraneasca un astfel de sistem, iar placa video poate rula jocuri in 4K la 60FPS.

Rezultatele obtinute de RX 5700 XT in gaming la rezolutie 4K

Haideti, acum aruncati in mine! NU AI PERIFERICE, NU AI WINDOWS IN PRET, MONITOR NU-TI TREBUIE?! Pai, haideti sa va povestesc cum e treaba si aici. In primul rand, cred ca toti avem acasa macar un mouse, poate chiar si o tastatura, iar pe de alta parte, daca iti permiti sa dai 4800 de lei de un PC mi-e greu sa cred ca nu mai gasesti inca 100 pentru un set mai de doamne ajuta de periferice. De asemenea, mai intervine si discutia referitoare la sistemul de operare. Ca Windows 10 e scump; da’ cine te pune sa iei Windows atunci? Mai ales cand Linux a devenit o varianta fiabila pentru gaming si daily use, mai ales de cand Steam a lansat Proton, dar despre asta vom vorbi in alt articol dedicat subiectului. Pe scurt, poti lua Linux, ca e gratis si nu te doare capul. Sau poti instala Windows 10 pe care il descarci gratis, direct de la Microsoft, dar il tii ne-activat si ai acces limitat la anumite aspecte ale sistemului.

Care este alegerea potrivita?

Daca pana acum am putut raspunde destul de argumentat la celelalte intrebari, de aceasta data trebuie sa fiu realist si sa recunosc ca nu exista un raspuns bun pentru intrebarea asta. Nu exista alegerea potrivita decat daca ma refer doar la propria persoana. Eu as alege fara sa ma gandesc de doua ori sa imi fac PC in loc de a cumpara o consola, dar asta pentru ca sunt pasionat de treaba asta si pentru ca nu ma deranjeaza sa-mi bag nasul in ele toata ziua.

Daca ceea ce cauti este insa un sistem simplu, pe care-l bagi in priza si merge si nu-ti place sa faci setari grafice, sa-ti bati capul cu update-uri si chestii de genul asta, iar 144FPS este o fantezie deoarece omul uman oricum nu vede peste 30 (glumesc, da?), consola este alegerea perfecta pentru tine. Nu zic ca o consola este rea si nu merita, mai ales ca si eu detin pe langa PC, un PlayStation 4. Ce vreau sa zic este ca o consola este mult mai potrivita pentru utilizatorul de rand, care n-are chef sa-si bata capul cu toate prostiile implicate de un PC de gaming.

Tags

Marinake

Degustator de Jocuri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close