GamingPC&Consoles

Prețul abonamentului PlayStation Plus crește începând cu 6 septembrie!

Sony a anunțat majorarea prețului pentru abonamentul PlayStation Plus începând cu data de 6 septembrie 2023. În acest fel, prețul pentru abonamentul Essential urcă de la 60$/an la 80$/an, planul Extra trece de la 100$ la 135$, iar opțiunea Premium face cel mai mare salt, de la 120$ la 160$/an. Asta înseamnă că mai aveți doar câteva zile rămase pentru a vă reînnoi abonamentul la prețul cu care suntem obișnuiți.

Cei care sunt deja abonați, vor simți schimbările începând cu data de 6 noiembrie 2023, ori după ce le expiră abonamentul. Fiți însă cu băgare de seamă pentru că există și un catch: prețul rămâne același dacă nu faci nicio schimbare. Dacă treci, spre exemplu, de la PlayStation Plus Essential la Premium, va trebui să plătești noul tarif, indiferent că ești abonat sau nu.

Scumpirile vin la un an după lansarea noului sistem PlayStation Plus. Producătorul susține că această mișcare era necesară pentru a putea oferi în continuare jocuri gratuite de cea mai înaltă calitate și beneficii care să motiveze prețul. Conform celor de la Sony, abonamentele pe un an vor fi în continuare disponibile la reduceri. Asta înseamnă că deși se scumpesc, într-o campanie de reduceri vei putea cumpăra un abonament la prețul full de dinainte. Nu este ideal, dar tot este ceva.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button