ReviewsTECHTelefoane

Pixel 9 și 9 Pro XL – mai aproape ca niciodată de perfecțiune, dar încă mai e de lucrat (review)

VICTORIE! Este oficial! Seria de telefoane Pixel a ajuns pe căi directe și în România, o veste grozavă pentru pasionații de telefoane cu Android. Și, ca să marcăm această ocazie, astăzi vom avea la review nu unul, ci două modele din serie: mezinul Pixel 9 și „the big boy” Pixel 9 Pro XL. Dar înainte de toate, voiam să vă povestesc motivele pentru care sunt foarte încântat să fac clipul ăsta.

Dacă ne uităm puțin în urmă, când părul din capul meu semăna cu un animal mort și când încă mă fâstâceam în fața camerei, unul dintre principalele minusuri pe care le-am expus în review-ul meu pentru Pixel 7 Pro a fost faptul că erai limitat la conexiune 4G, în mare parte din cauza faptului că Google nu voiau sub nici o formă să aducă oficial telefoanele astea la noi, sau măcar să activeze suportul pentru 5G și VoLTE în România. Răspunsul la rugăciunile mele a venit câteva luni mai târziu, când operatorii mari de la noi anunțau în mod oficial intrarea dispozitivelor Google în ecosistemul 5G din România.

Google Pixel 7 Pro

După am testat Pixel 8, și deși ăla venea cu 5G din cutie, tot nu puteai să-l cumperi direct de la Google sau de la magazine serioase, ci trebuia să te bazezi tot pe așa numitul „grey market” dacă voiai să îți procuri așa ceva. Dar încă de pe atunci se auzeau zvonuri cum că Google sunt gata să lase prostiile la o parte și să aducă ei în mod direct telefoanele în România. Eram sceptic, pe modul „nu cred până nu văd”, dar să vezi și să nu crezi, noile Pixel 9, 9 Pro și 9 Pro XL sunt chiar aici, în carne și oase, pe canale oficiale.

Hallelujah and Amen to that! Asta înseamnă că brusc nu mai trebuie să îți riști banii cumpărând de pe site-uri îndoielnice telefoane aduse din alte țări pentru a fi revândute pe sub mână, ci îți poți lua un Pixel nou direct de la eMAG sau Vodafone, chiar și pe abonament, deci telefoanele Google tocmai au devenit un jucător adevărat pe piața de smartphone-uri de la noi, nu doar ceva de nișă pentru entuziaști sau pasionați. Astfel, întrebarea „merită sau nu să îți iei un Pixel?” este mai relevantă ca niciodată.

Pixel 9

Și sunt motive reale pentru care să ciulești urechea și să iei în considerare un telefon Pixel. În general au printre cele mai bune camere din industrie, vin cu un design cu totul diferit în mare parte și sunt formula perfectă implementată de Apple, dar transpusă în sistemul Android. Ce vreau să spun cu asta? Păi așa cum Apple are control complet asupra software-ului iOS pentru că ei îl dezvoltă, și asupra hardware-ului pentru că ei se ocupă de tot, de la design-ul exterior la chip-ul din interior, situația la Google este foarte similară.

Odată cu lansarea Pixel 6, compania americană a anunțat că renunță la colaborarea cu Qualcomm pentru a furniza chip-urile din telefoanele lor în favoarea dezvoltării propriului procesor, o mișcare foarte deșteaptă dar care, așa cum s-a dovedit în timp, și foarte greu de maximizat, dar despre asta ceva mai la vale. Pe lângă chip-ul propriu, Google sunt și cei care, așa cum bine știm, dețin Android, deci este cam singurul brand care poate implementa optimizările și integrările strânse între hardware și software pe care le vedem la Apple, și pentru care compania cu mărul mușcat are atât de mulți fani și cumpărători loiali.

Google Pixel 6

Dar, până acum cel puțin, lucrurile nu au mers întocmai conform planului. Primul chip Tensor de pe Pixel 6 nu a fost ceva strălucit dar își făcea ok treaba în task-uri uzuale. Tensor G2 de pe Pixel 7 a mai îmbunătățit performanța, dar tot era mult în urma rivalilor Snapdragon sau Dimensity de pe vremea aia. Nu s-au schimbat prea multe nici cu Tensor G3, chip-ul lui Pixel 8 fiind mai mult orientat către eficiența care lipsea de pe G2, fără boost-uri de performanță enorme.

Trebuie zis aici că telefoanele Pixel care mi-au trecut prin mâini în ultimii doi ani nu au fost nici pe departe încete, pline de lag sau mai știu eu ce aberații din astea pe care le propagă unii care se uită doar la scorurile din Geekbench și atât. Sigur, și scorurile alea contează într-o oarecare măsură și sunt importante dacă vrei să compari performanța brută a două modele, dar în lumea reală lucrurile stau de multe ori diferit, și generațiile anterioare de Pixel sunt dovada vie că nu ai nevoie de toată puterea brută din lume ca să faci un telefon să se miște rapid și fluid.

Pixel 9

Frumos de pică

Vom vedea imediat dacă Tensor G4 reușește sau nu să aducă Google mai aproape de competiție, dar până atunci vreau să trecem în carnea review-ului propriu zis și să discutăm despre primul aspect care diferențiază seria Pixel de restul telefoanelor cu Android: design-ul.

De ceva ani încoace, telefoanele Google au adoptat un look foarte specific și unic, cu un soi de element al carcasei care taie spatele telefonului și care adăpostește camerele, de aici și denumirea de „camera bar”.  A început ca un fel de afterthought pe Pixel 6, cu o bucată de sticlă lipită pe spate într-un mod care dădea peste cap uniformitatea estetică, apoi design-ul a fost rafinat cu seriile 7 și 8, iar acum, camera bar-ul a evoluat într-un camera island odată cu forma pătrățoasă a noilor modele.

Pentru că da, noile telefoane sunt acum pătrate a la iPhone, nu rotunjite. Ăsta e un trend pe care tot mai mulți producători de smartphone-uri îl urmează, de la Apple la Samsung cu S24 Ultra, și mă bucur să îl văd și aici. Cu toate că un telefon cu rama bombată e o idee mai comod de ținut în mână, apreciez mult mai mult design-ul ăsta plat. Dar la fel ca în cazul lui iPhone 15, muchiile nu sunt ascuțite, ci mai fine și mai rafinate. Nu te zgârie și nu sunt tăioase, fiind o cale de mijloc între comoditatea unei rame rotunde și aspectul uneia pătrate.

Pixel 9

Asta înseamnă că acel camera bar nu mai putea fi o parte integrală a șasiului, dat fiind faptul că șasiul nu mai este curbat, iar acum a devenit un element de sine stătător și foarte impunător. Este făcut din aluminiu, cu o singură bucată de sticlă pentru toate lentilele din dotare, un blitz și, pe Pro, inclusiv un senzor de temperatură cu care poți măsura cât de fierbinți sau reci sunt diferite obiecte. Când intri prima oară în aplicația de Thermometer ești instructat să nu folosești funcția asta pentru a măsura precis temperatura pielii umane, dar ar trebui să ai rezultate bunicele pentru mai toate celelalte suprafețe, de la lemn la metal și așa mai departe.

Trebuie să recunosc că mi-ar fi plăcut să văd o altă poziționare a butoanelor de power și volum. As it stands, în special pe Pixel 9 Pro XL, este destul de greu să ajungi cu degetul mare la butonul de power, el fiind amplasat deasupra celor două de volum. Cred că era mai bine invers, cu butonul pe care îl vei folosi cel mai des montat mai jos și mai ușor de acționat, dar e ceva cu care te vei obișnui după o bucată de vreme de folosire.

Pixel 9

Cât despre aspect în sine, trebuie să recunosc că ador cum arată noile telefoane. Mereu am fost fanul acestui design, și Pixel 7 Pro rămâne în inima mea drept unul dintre cele mai frumoase telefoane construite vreodată, acolo sus cu iPhone 5s, deci design-ul primește un mare thumbs up de la mine. Dar ce e pentru mine s-ar putea să nu fie potrivit pentru tine, și recunosc că e o chestie de love or hate aici. Ca de fiecare dată, am pasat telefoanele în stânga și în dreapta pe la amici și familie și i-am întrebat cum li se pare aspectul, iar feedback-ul a fost în general foarte pozitiv.

Am vorbit și cu oameni care nu suferă camera bar-ul și reprezintă un dealbreaker pentru ei, dar majoritatea subiecților de test au fost impresionați de cum arată Pixel-urile. Asta se trage și de la faptul că, hai să nu ne ascundem după deget, Google s-a inspirat de la iPhone în ce privește forma pătrată, deci cumva mă așteptam ca percepția în legătură cu estetica să se schimbe doar din prisma faptului că suntem obișnuiți cu forma asta. Cât despre construcție, rama ambelor telefoane e făcută din aluminiu, iar bucățile de sticlă de pe față și de pe spate sunt Gorilla Glass Victus 2 la ambele modele, deci crème de la crème în materie de protecție la zgârieturi și șocuri.

Pixel 9

Display de zile mari

Sub sticla de pe față se ascund display-urile, care sunt pur și simplu superbe. Pe Pixel 9 simplu avem un panou OLED de 6,3 inch, deci o idee mai mic decât norma din industrie, cu rată de refresh la 120Hz, suport pentru HDR10+ și o strălucire de 1.800 nits în High Brightness Mode și 2.700 în peak.

În contrast, Pixel 9 Pro XL are un ecran mai mare, de 6,8 inch, tot cu refresh de 120Hz și HDR10+, dar cu o strălucire de 2.000 niți HBM și 3.000 niți în peak. Nu e o diferență imensă și e extrem de greu de sesizat chiar și dacă ai telefoanele unul lângă altul, dar pe hârtie cel puțin, display-ul fratelui mai mare este mai bun.

Și rezoluțiile sunt ușor diferite, dar avantajul merge tot în favoarea lui XL cu un PPI (adică pixels per inch) marginal mai mare. Oricum ar arăta lucrurile pe pagina de specificații însă, pot să vă spun că ambele telefoane au display-uri excelente care îi vor satisface până și pe cei mai exigenți în materie de calitatea a imaginii. Culorile sunt calde și plăcute, iar în combinațiile cu difuzoarele care se aud tare, plin și cu surprinzător de mult bass, noile Pixel-uri sunt perfecte pentru consum multimedia, de orice fel ar fi el.

Pixel 9

O noutate pe ambele modele în generația asta este senzorul de amprentă de sub ecran, care a primit un upgrade major. Până acum, senzorul cu care deblocai telefonul era unul optic, care facea o poză degetului tău și compara cu modelul amprentei stocate local. Acum însă, senzorul este unul ultrasonic, care trimite niște unde pe suprafața display-ului iar telefonul citește amprenta în funcție de cât de repede se întorc acele unde la sursă. Este o implementare mai fiabilă și, cel mai important, mai rapidă decât vechiul senzor optic, și este un plus binevenit pe care îl vei simți de fiecare dată când interacționezi cu telefonul, deci e destul de important zic eu.

Tensor G4 nu impresionează

Am vorbit mai devreme despre chip-urile Tensor și despre cum ele nu au fost despre performanță brută, ci despre optimizare și eficiență, dar v-am promis că vom săpa mai adânc să vedem dacă noul Tensor G4 aduce boost-urile de putere pe care mulți le așteaptă. Și la fel ca un plasture, am să vă dau vestea cea proastă de la început ca să nu vă amăgesc: noul procesor este în continuare cu mult în spatele competiției.

Dar ca să aflu asta am fost nevoit să descarc niște aplicații cu care să testez performanțele în teste sintetice, gen Geekbench 6, 3DMark și PCMark, suita noastră obișnuită de aplicații. Și spre șocul meu, nu am putut să downloadez nici măcar una dintre aceste aplicații din Play Store, pur și simplu primeam un mesaj că ele nu sunt disponibile. Dar nu aveam de gând să las ca asta să mă oprească, și am instalat tot ce aveam nevoie din surse terțe, deoarece eram foarte curios să văd cum se prezintă noul chip.

Totodată am și săpat puțin pe net, ca să văd dacă lipsa aplicațiilor e o chestie voită sau doar un bug care se va rezolva, și am dat peste un articol foarte interesant de pe Financial Express.

Acolo, un membru cheie al echipei Pixel a declarat că chip-urile Tensor nu sunt optimizate pentru a bate recorduri in benchmark-uri sau pentru a seta noi recorduri de performanță brută, ci sunt mai mult gândite pentru a optimiza experiența de zi cu zi, de la viteza cu care se deschid aplicațiile până la cât de repede se încarcă paginile web grele și tot așa.Pixel 9Și, într-adevăr, aplicațiile se deschid extrem de repede, și telefoanele se simt cât se poate de fluid și de responsive. Nu este urmă de lag în sistem, implementarea 100% stock de Android este curată și merge brici, iar la capitolul ăsta nu am ce cusur să le găsesc noilor Pixel-uri.

Dar chiar și așa, tot mi se pare ciudat că nu am putut instala aplicațiile de benchmark de care aveam nevoie direct. Am să întreb la Google de ce a fost așa, și de îndată ce voi primi un răspuns voi actualiza situația, eventual într-un pinned comment dedesubtul acestui video.

Dar, așa cum spuneam, am reușit să instalez ce aveam nevoie și le-am dat telefoanelor să ruleze Geekbench 6, iar rezultatele au fost următoarele: Pixle 9 Pro XL a scos 1.965 de puncte în Single-Core și puțin sub 4.756 în Multi-Core. Față de Pixel 8 vedem un boost imens în performanța Single-Core, de la 1.600 la sub 2.000, o diferență de vreo 20%, și în Multi-Core vedem ceva îmbunătățiri, mai mici de această dată, dar tot vorbim despre un plus de 12-13 procente. Asta nu sună rău dacă compari doar cele două generații de telefoane, dar dacă privești și în curtea competiției, lucrurile nu mai sunt chiar atât de roz.

Pixel 9

Un Honor Magic6 Pro motorizat de Snapdragon 8 Gen 3 reușește 2.200 în Single-Core și aproape 7.000 în Multi-Core, valori care fac de rușine Tensor G4 de pe Pixel 9 Pro XL. Astfel, din păcate Google nu au reușit să ajungă la nivelul de performanță al competitorilor, deci dacă tot ce cauți de la un telefon este să poți să te lauzi în fața prietenilor cu scorul din Geekbench, modelele astea nu sunt pentru tine.

Situația nu stă cu mult mai bine în 3DMark, acolo unde vedem un scor modest de doar 2.510 puncte, în timp ce un S24 Ultra cu 8 Gen 3 scoate… vă țineți bine? 5.000 de puncte, aproape dublu! Asta înseamnă că astea două nu sunt cele mai potrivite telefoane pentru gaming, dar nu știu câți oameni își cumpără un Pixel ca să se joace pe el. E ca și cum ai lua un La Ferrari pentru naveta zilnică.

Pixel 9

Sigur, merge și ajungi din punctul A în B, dar pentru scenariul ăsta specific ai putea obține rezultate mult mai bune cu alte mașini. Așa e și în cazul lui Pixel 9, și dacă vrei telefon care să fie mai potent pe gaming te poți orienta către alte modele, cum ar fi OnePlus 12, S24 sau, de ce nu, un ROG Phone dacă ești foarte serios în privința asta. Am pus și câteva jocuri pe telefoane ca să văd cum merg și sincer nu am întâmpinat probleme prea mari de performanță pe setările default, dar dacă dai totul pe maxim ai putea da de mici sughițuri în unele jocuri deosebit de demanding.

Și încă un lucru aici. Am văzut pe net diferiți indivizi cum se plâng de faptul că seria Pixel 9 se supraîncălzește și își pierde jumătate din performanțe. Din ce am testat eu cel puțin, în varianta de stress test a lui Wild Life Extreme, am observat o scădere de performanță mai apropiată de 25%, la jumate față de cât pretind unii pe net. Da, telefonul a devenit destul de fierbinte, dar niciun flagship nu se menține rece în fața unui test greu continuu, deci cumva Pixel-urile cad în limitele categoriei.

Pixel 9

Totuși, vreau să rețineți că scorurile timide din testele sintetice nu sunt tocmai ceea ce par la suprafață. Am zis mai devreme că telefoanele se mișcă incredibil, și că nu am întâlnit scenariu de utilizare normală în care să văd vreo urmă de lag sau de încetinire, și sunt convins că Pixel-urile se pot duela de la egal la egal cu alte flagship-uri cu Snapdragon sau Exynos în fluiditate și rapiditate, în ciuda performanțelor slăbuțe în teste.

Ca o mică paranteză aici, sunt din ce în ce mai multe zvonuri care indică faptul că Google ar putea apela la TSMC pentru a fabrica următoarea generație de Tensor pentru Pixel 10, față de Samsung care s-a ocupat până acum de producția efectivă a siliconului. Trecerea pe TSMC le-ar putea permite inginerilor să dezvolte un chip mult mai rapid și mai eficient, și ținând cont că fiecare Snapdragon din telefoanele noastre este construit de TSMC, puterea de producție este acolo.

În plus de asta, dacă Google reușește să facă un telefon să fie atât de rapid dar cu performanțe brute semnificativ mai mici decât competiția, abia aștept să văd ce vor putea face cu un chip la același nivel de putere cu alternativele Snapdragon. Dar asta e o discuție pentru la anul.

TSMC A16

Revenind acum la oile noastre, înainte să vorbim despre camere și AI, cu siguranță motivele pentru care mulți sunteți aici, mai avem câteva lucruri importante de punctat. În primul rând, bateria. În ciuda performanțelor în testele sintetice nu tocmai strălucite, Google au făcut mare tam-tam că noul Tensor G4 este substanțial mai eficient decât predecesorul său, atât în task-urile uzuale cât și în cele care țin de AI.

Din testele mele, Pixel 9 Pro XL nu e deloc rău la capitolul autonomie, și nici cu mezinul Pixel 9 nu-mi e rușine. Nu va trebui să încarci pe niciunul în timpul zilei, și dacă ești mai conservator cu folositul telefonului, două zile nu sunt ieșite din discuție. Asta e posibil și grație acumulatorilor generoși, de 5.060mAh pe XL și 4.700mAh pe Pixel 9.

Pixel 9

Ce nu mai e așa grozav e încărcarea, un aspect care încă se simte last-gen și depășit. În timp ce brand-uri chinezești au depășit de mult bariera de 100W, S24 Ultra se încarcă la 45W și până și motorola cu al lor razr 50 ultra au reușit să aducă viteza tot la 45W pe un telefon pliabil, Pixel 9 se încarcă la doar 27W.

Varianta XL se descurcă ceva mai bine la 37W, dar tot mi-ar plăcea să văd îmbunătățiri mai serioase aici, până măcar la 50W în așa fel încât să aduci timpul de încărcare de la 0 la 100 sub o oră. Pentru că as it stands, un ciclu complet de încărcare durează între 70 și 80 de minute pe ambele, o performanță nu tocmai grozavă.

Bineînțeles că amândouă suportă încărcare wireless, la 23W pe Pixel Stand și la 15W pe un charger obișnuit pentru XL și 15W pe Pixel Stand și 12W respectiv pentru Pixel 9 simplu. Nu am reușit să găsesc Pixel Stand în stoc la noi pe undeva, dar ținând cont că pe site-ul oficial Google pentru Statele Unite costă 80 de dolari, nu m-ar mira să îl vedem la 500 sau mai mult de lei în magazine. Avem și reverse wireless charging dacă vrei să îți încarci o pereche de căști wireless sau telefonul unui prieten rămas fără baterie.

Pixel 9

Suportul software este, fără îndoială, un alt punct forte al seriei. Pe lângă faptul că Google este părintele Android, și deci toate update-urile de software și funcțiile noi ajung mai întâi pe Pixel, compania pune la bătaie nu mai puțin de 7 ani de update-uri majore ale sistemului de operare, un scor care rivalizează cu ce oferă Samsung pe S24 Ultra și este chiar mai mare decât cei 6 ani de pe iPhone. Un telefon mai longeviv e un lucru foarte bun, pentru că indiferent dacă rămâne în mâinile unui singur utilizator în tot acest timp sau este folosit de mai mulți oameni, asta înseamnă mai puține deșeuri electronice și, în teorie, mai puțină poluare.

AI și camere

Bine, hai că nu vă mai țin în suspans, e vremea să vorbim despre AI și camere, principalele două atuuri pe care trebuie să le iei în vedere dacă îți surâde ideea unui Pixel. Și începem cu cel mai fierbinte buzzword din tech, inteligența artificială, un capitol la care Google au excelat de-a lungul timpului. Seria Pixel a fost prima care a introdus Magic Eraser, o funcție cu care puteai scoate din poze cam orice detalii voiai tu, de la stâlpi de curent inestetici până la mașini și trecători în fundal. La fel a fost și cu Photo Unblur, un alt artificiu marca Pixel cu care puteai salva poze mișcate cu un grad surprinzător de mare de succes.

Pixel 9

Noutatea anul ăsta e că Google au integrat foarte strâns AI-ul Gemini în noile Pixel-uri, și astfel se marchează oficial pensionarea Google Assistant de pe telefoanele noastre. Odată ce a făcut Google pasul ăsta, nu cred că vor mai fi mulți producători încăpățânați să rămână cu Assistant, ținând cont că Gemeni poate face aceleași lucruri și mai mult, mai bine. Pe lângă prompt-urile text sau vorbite, Gemeni poate înțelege poze, și se folosește de informațiile prezente în aplicațiile Google pentru a reacționa și a răspunde cât mai bine cerințelor tale.

De exemplu, dacă îi ceri mai multe detalii despre un concert din oraș, pe lângă informații obișnuite cum ar fi locația și data, Gemeni poate verifica în Google Calendar dacă ai sau nu ceva planificat atunci și îți poate sugera să setezi cu o singură atingere un nou event. Sau îl poți ruga să genereze un reply la un e-mail pe care l-ai primit deja, sau îți poate da informații despre clipul de pe YouTube la care te uiți, cum ar fi produsele prezente în imagine sau detalii despre canal și content în sine.

Pixel 9

Chestia asta din urmă este posibilă și cu Circle to Search, una dintre cele mai utile și mai folositoare funcții AI. Așa cum îi spune și numele, cu Circle to Search poți selecta o parte a ecranului tău pentru a căuta mai multe despre acel lucru, un fel de Google Lens pe steroizi. Este ușor de folosit și se activează apăsând lung pe bara de navigare de jos, și este o binecuvântare pentru o fire mai curioasă ca a mea, care trebuie să afle detalii aproape inutile despre orice.

Next up, și Magic Eraser-ul amintit anterior a primit niște atenție sub forma noii funcții Reimagine, cu care poți face niște chestii chiar interesante în pozele pe care deja le-ai făcut. Poți schimba cerul, modifica poziția obiectelor sau persoanelor din cadru și poți inclusiv înlocui de-a dreptul elemente de decor din fundal cu ceva complet diferit. Spre exemplu i-am dat să înlocuiască o mașină cu un stand de limonadă, iar rezultatele au fost surprinzător de bune. Sigur, dacă dai zoom mai mult și stai să analizezi în detaliu situația atunci vei găsi mici probleme și artefacte, dar își îndeplinește bine scopul.

Pixel 9

Task-urile mai ușoare gen schimbatul cerului din zi în noapte sau ștergerea efectivă a obiectelor din cadru este și ea foarte bună, și reprezintă un plus foarte bun pentru cine vrea să aibă poze perfecte de fiecare dată. E o unealtă puternică care merge bine și suficient de rapid încât să nu te enerveze, și dacă vrei cea mai mare flexibilitate când vine vorba de editatul pozelor direct pe telefon, nu cred că există o variantă mai bună acum pe piață decât Pixel.

Noile telefoane știu și să refacă încadratura unei fotografii dacă nu ești prea priceput la pozat. Merge deosebit de bine la pozele portret, și de cele mai multe ori rezultatele generate de telefon erau mai bune decât ce am reușit eu să imortalizez, deci încă o bilă albă.

Pixel 9

Dar fără îndoială, funcția AI cu care ne-am distrat cel mai mult a fost Add Me. Imaginează-ți asta: ești în oraș cu alți doi prieteni și vreți să vă faceți o poză de grup. O variantă ar fi să rogi un străin de pe stradă să facă poza, dar asta e riscant și poți rămâne ori cu o poză teribilă făcută de cineva care nu are nici cea mai mică idee cum se ține o cameră în mână, ori poți rămâne fără telefon cu totul în cele mai rele cazuri.

Dar cum ar fi dacă ați putea să faceți poza de grup cu toată lumea în cadru, fără să fiți în cadru în același timp. Fix asta face Add Me, și ca prin magie îi și reușește. O persoană face prima poză, apoi pasează telefonul alteia care a apărut în prima imagine și se duce în cadru. Se face o a doua poză iar cu ajutorul algoritmilor inteligenți, Pixel 9 combină cele două imagini și creează un moment care, practic, nu a existat niciodată. Trebuie menționat aici că sistemul mai dă mici rateuri câteodată și mai e ceva de lucru, dar pentru o primă versiune este destul de fiabilă și rezultatele, de cele mai multe ori, sunt foarte servisabile.

Pixel 9

Desigur că poți și acum să îți generezi wallpapere cu AI, dar în continuare rămâne implementată formula pe care am văzut-o anul trecut pe Pixel 8, cea în care doar anumite cuvinte cheie din prompt pot fi modificate dintr-o listă prestabilită. Am văzut cum alte telefoane pot genera imagini de la o frază scrisă în întregime de tine, și chiar dacă produsul finit pe care îl generează Google Pixel este mai bun, tot mi-ar plăcea să văd ceva mai multă libertate când vine vorba de exprimare și input. Poate la anul.

Și, în final, mergând pe urmele Windows, Google au împrumutat ideea Recall, funcția pentru care Microsoft și-a luat extrem de mult hate acum câteva luni. Cum funcționează e destul de simplu: telefonul stochează screenshot-urile pe care le faci, iar AI-ul le sortează, le scrie o descriere și se pregătește să ți le prezinte atunci când cauți diferite informații care s-ar putea ascunde acolo. Dar spre deosebire de implementarea Microsoft, Pixel Screenshots (pentru că așa se numește aplicația) nu face singur capturi de ecran, ci doar le procesează pe cele făcute de tine manual. În plus de asta, toate operațiunile se întâmplă local prin Gemeni Nano care rulează 100% local pe dispozitiv.

Pixel 9

Last but certainly not least, vorbim acum despre camere, unul dintre principalii piloni pe care moștenirea seriei Pixel a fost construită. Și, la fel ca în fiecare an, Google ne arată că știu să facă un telefon senzațional pe foto. Pixel 9 Pro XL vine cu o principală de 50MP de 25mm, cu f/1.7 și stabilizare optică, un telefoto 5x de 48MP de 113mm, cu f/2.8 și stabilizare, iar arsenalul de pe spate este completat de un ultrawide sănătos, tot de 48MP și cu un unghi de vizualizare de 123 de grade, una dintre cele mai largi lentile din industrie.

Nici Pixel 9 simplu nu stă rău, și primește more or less aceeași principală de 50MP și același ultrawide de 48MP, fără obiectivul tele, ceea ce era de așteptat. Dat fiind faptul că hardware-ul și procesarea sunt identice, este aproape imposibil să îți dai seama care e care, un plus mare pentru telefonul mai ieftin. Dar cum sunt mai exact pozele?

pixel poze (3)

Ei bine, rar mi-a fost dat să văd cum un telefon poate avea o gamă dinamică atât de largă. Luați poza asta de la apus drept exemplu, și priviți cum zona unde apune soarele nu este deloc arsă în timp ce se văd clar copacii și obiectele din jurul lor, în locurile întunecate. Am comparat și cu un S24 simplu și un razr 50 ultra, iar telefonul Google pur și simplu le-a dat clasă, fără drept de apel. Știu că astea două nu sunt camera phones, de S24 și de 50 ultra vorbesc, dar tot flagship-uri sunt, și diferența este de la cer la pământ în favoarea Pixel.

Unde mai încape în discuție nivelul de detaliu imens, culorile extrem de naturale și apropiate de realitate și balansul de alb nimerit perfect? Principala de pe aceste telefoane este o bijuterie, și cu tot cu procesarea avansată aplicată peste, Pixel 9 și 9 Pro XL pot concura de la egal la egal cu orice flagship de pe piață.

Am fost impresionat și de obiectivul tele de pe XL, cu care am obținut niște imagini detaliate și curate. Singurul loc unde s-a împotmolit puțin a fost la poza asta cu luna, unde putem vedea cu ochiul liber niște zgomot destul de pronunțat, dar asta e în mare parte din cauza norilor de pe cerul nopții care i-au dat puțin peste cap algoritmul de procesare. În rest, pe timp de zi, pozele cu zoom nu dezamăgesc, și am remarcat faptul că tonul culorilor este foarte apropiat de cel al lentilei principale, un aspect important dacă vrei ca pozele tale din concediu să arate uniform, indiferent de focala folosită.

pixel poze (3)pixel poze (3)

Asta se aplică și în cazul ultrawide-ului de pe ambele modele, care păstrează culorile în linie cu restul. Rezoluția mare, de 48MP, asigură că detaliile nu lipsesc din cadru, un păcat major al focalelor largi din ultimii ani, care trebuiau în general să se mulțumească cu 12 sau 13MP. Aici nu e cazul, și la fel ca anul trecut, senzorul ultrawide este robust și folositor atunci când vrei să înghesui cât mai multe lucruri într-un singur cadru fără să trebuiască să te dai câțiva pași mai în spate.

pixel poze (3)

 

Calitatea video este și ea respectabilă, chiar dacă nu la nivel de iPhone. Dar până la urmă, nici un telefon cu Android nu e încă acolo, iar dacă iei asta în considerare, Pixel 9 Pro XL cu a sa înregistrare în 8K la 30fps este unul dintre cele mai potente telefoane pentru filmat. Imaginea arată clar și curat și stabilizarea își face treaba cu brio, iar dacă nu ții neapărat să tragi clipuri în 8K, dacă scazi rezoluția la 4K vei debloca și opțiunea de a filma în 60fps, unde sacrifici puțin din calitatea vizuală pentru o fluiditate mult mai bună.

Ca să încheiem capitolul dedicat camerelor mai trebuiesc menționate și camerele selfie, diferite în funcție de modelul ales. 9 Pro XL vine cu un senzor de 42MP care scoate niște poze clare și corecte, cu un ton al culorilor natural și fără prea mult zgomot. Pixel 9 simplu trebuie să se mulțumească cu un senzor mai mic, de 10,5MP, pesemne portat direct de pe modelul de anul trecut. Nu e o cameră rea și poți obține niște poze ok, dar dacă vrei cele mai mișto selfie-uri mergi pe XL sau pe Pro-ul normal, care are aceleași caracteristici ca XL-ul doar că într-un șasiu de dimensiunile lui Pixel 9 normal, pentru cei care nu vor un telefon mare în buzunar.

Pixel 9

Gânduri finale și preț

Iar asta ne aduce perfect în concluzie. Overall, cred că Google au o formulă câștigătoare aici, cu un hardware sublim în ochii mei, un ecran de vis și poate cel mai bun set de camere din industrie. Performanța brută și în jocurile foarte complexe este un dezavantaj, dar merge brici în utilizare normală, adică în 95% din timpul pe care îl petreci pe telefon, 100% dacă nu te și joci ceva.

În plus, astea sunt printre puținele telefoane care chiar au implementări de AI utile și robuste, celălalt nume care îmi vine în cap fiind Samsung. Îndrăznesc să spun că Pixel 9 este cel mai deștept telefon de pe piață când vine vorba de editat poze, creat momente și ușurat activitățile banale de zi cu zi. Chiar îți poate face viața mai ușoară în multe moduri, și până nu văd cu ochii mei ce știe să facă Apple Intelligence când sau dacă se va lansa și în Europa, așez coroana AI-ului pe capul celor de la Google.

Pixel 9

Cât despre preț, evident că el diferă în funcție de modelul și de configurația aleasă. Pixel 9, în varianta cu 12GB RAM și 128GB stocare costă puțin sub 4.600 de lei, în timp ce modelul Pro fără XL este 5.500, tot cu 12GB RAM și 128GB stocare. Fratele cel mare e și cel mai scump, iar configurația cu 12 RAM și 128 stocare este 5.950 de lei.

În cazul lui Pixel 9, stocarea ajunge până la un maxim de 256GB, în timp ce modelele Pro urcă din aproape în aproape până la 1TB, dacă ai nevoie de atât de mult spațiu local pe telefon. Dacă vrei să îți protejezi investiția, Google au lansat și niște huse first-party de foarte bună calitate și drăguțe.

Dar acum a venit rândul vostru să îmi spuneți în comentarii: ce părere aveți despre noile telefoane Google Pixel? Acum că pot fi cumpărate pe căi oficiale fără compromisuri, vă tentează mai mult așa ceva în detrimentul altor jucători consacrați? Și care este, după părerea voastră, cel mai mare minus al telefoanelor? Dacă ar fi să aleg ceva eu aș merge pe performanța chipset-ului, dar cu puțin noroc vom vedea îmbunătățiri imense la anul, când task-ul fabricării va ajunge (probabil) în mâinile TSMC.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button