ReviewsTelefoane

Am testat Pixel 10 Pro XL, cel mai avansat flagship Google de până acum (Review)

După ce am prezentat ultimele trei generații de telefoane Pixel de la Google și am sărbătorit împreună venirea lor pe piața de telefoane din România, anul trecut, iată că a venit timpul să vedem și noua serie Pixel 10, reprezentată în cazul de Pixel 10 Pro XL, cel mai mare și cel mai cu moț. Cel puțin la noi, pentru că Pixel Fold tot nu este disponibil nici generația asta, deci avem cel mai de seamă reprezentant al familiei ca să vedem împreună dacă Google au dat lovitura sau nu.

Pixel 10

Design și construcție

Răcorind oarecum așteptările fanilor, design-ul și construcția nu s-au schimbat față de anul trecut. Asta înseamnă că dacă nu erai fanul limbajului de design al celor de la Google, cu acest camera bar impunător pe spatele telefonului, modelul de anul acesta nu o să îți schimbe părerea. Mie îmi convine, pentru că am spus-o de fiecare dată că ador stilul ăsta, și că pentru mine Pixel-urile sunt printre cele mai arătoase și interesante telefoane de pe piață în privința aspectului în ochii mei.

Este love or hate, dar și cel mai mare hater poate recunoaște că în marea de telefoane care arată similar între ele, observi Google Pixel-ul de la o poștă. E elegant, bine finisat și construit cu simț de răspundere. Se simte ca un flagship adevărat în mână, iar colțurile rotunjite ajută la grip și confort. Materialele din care este făcut noul telefon par să fie aceleași ca anul trecut, din nou nu un lucru rău pentru mine, dar poate că cei care se așteptau la o ramă din titan sau la alte materiale exotice vor fi dezamăgiți.

Pixel 10

Asta se traduce tot în sticlă pe spate și anul acesta, noutatea este, și e una destul de mare dacă mă întrebați pe mine, suportul pentru Magsafe. Stai, cum vine asta? Magsafe parcă era doar pe iPhone-uri. Well, da, Magsafe ca și trademark este al Apple, dar conceptul de a avea magneți pe spatele telefonului nu, iar Google au introdus oficial un sistem similar pe Pixel. Este atât de similar in fact, încât până și Jimmy Fallon a fost surprins atunci când a aflat că Pixel-urile noi sunt compatibile cu accesoriile Apple.

Tot în același registru, producătorul a anunțat și o nouă aplicație de jurnal, ce să vezi, fix ca aia de la Apple! E clar că Google își ia din ce în ce mai în serios statutul de iPhone de Android, iar o astfel de mișcare reprezintă, de fapt, un efort al companiei de a elimina punctele de fricțiune pe care oamenii le întâlnesc atunci când fac trecerea de la iPhone la Android. MKBHD are un clip recent fix despre asta pe care îl voi lăsa și în descriere, așa că nu am să vă spun și eu aceleași lucruri, doar am ținut să punctez că, cu toate că am mai zis și în trecut că Pixel este alternativa reală a iPhone-ului în tabăra Android, anul acesta pare că dau complet cărțile pe față și își asumă din plin asta.

Noul Tensor via TSMC

Dar dacă la exterior situația nu a văzut cine știe ce schimbări, sub capotă lucrurile stau ceva mai diferit, și o să începem fix cu inima care bate în pieptul lui Pixel 10 Pro XL: noul chipset Tensor G5 construit la fabrica TSMC din Taiwan. Pentru cei nefamiliarizați cu Tensor, așa se numește procesorul telefoanelor Google, similar cu A-urile de la Apple pentru iPhone.

Pixel 10

Până acum, de fabricarea chipset-urilor Tensor se ocupa Samsung care, fie vorba între noi, nu au fost niște procesoare rele, dar erau mult în spatele competiției în materie nu doar de putere brută, ci și de performanță termică și eficiență energetică. Ei bine, no more, pentru că Tensor G5 e făcut la TSMC pe un proces de fabricație de doar 3nm, adică cel mai recent standard în industrie la momentul acestui material. Știu că procesoarele pe 2nm sunt pe țeavă și că probabil Apple vor fi primii în curând, dar consider upgrade-ul față de generația trecută unul consistent.

Acum, hai să vorbim numere. Dar, la fel ca anul trecut, m-am lovit de o problemă: Google au blocat pur și simplu aplicațiile de benchmarking înainte de lansarea oficială. De ce? Păi, suspectez că situația stă similar cu seria Pixel 9, atunci când un oficial Google declara pentru Financial Times că chip-urile Tensor nu sunt optimizate pentru teste sintetice, ci sunt gândite pentru a fi cât mai eficiente și rapide în task-uri de utilizare adevărată, de aici și restricția. Păi bine Google, înțeleg asta, dar chiar așa frică vă e și nu vreți să vedem cum se compară cu competiția?

Pixel 10

Și da, la fel ca la orice alt telefon Pixel pe care am pus mâna vreodată, și 10 Pro XL merge brici. Aplicațiile se deschid cred că mai rapid ca la orice alt telefon am văzut recent, nu există urmă de lag nicăieri și telefonul se comportă exact așa cum ar trebui să o facă un flagship. Cu toate astea, eram foarte curios să văd cum performează într-un test noul Tensor, așa că am apelat la magazine de aplicații terțe și am instalat Geekbench 6 de acolo, dacă Google nu m-au lăsat din Play Store.

Iar rezultatele au fost surprinzătoare. Pentru context, Pixel 9 Pro XL, cu Tensor G4 făcut de Samsung, a scos anul trecut în Geekbench puțin sub 2.000 de puncte în Single-Core și 4.756 în Multi-Core, valori ok dar nu neapărat demne de titulatura flagship. Acum, Tensor G5 produs de TSMC reușește un respectabil 2.315 în Single-Core și 6.348 în Multi-Core, scoruri care se bat de la egal la egal cu Snapdragon 8 Gen 3. Da, știu că ăla e flagship-ul precedent, dar acum se pare că telefoanele Pixel sunt doar cu o singură generație în urmă în materie de forță brută, nu cu două așa cum era în trecut.

Este un pas important în direcția cea bună, trebuie să recunosc, și sunt încrezător că switch-ul la TSMC le va oferi celor de la Google un flexibilitatea de care au nevoie pentru a produce un chip atât eficient, cât și puternic. Încă nu suntem acolo însă, cel puțin dacă vorbim de raw power, și sper ca următoarele iterații să se apropie și mai mult de vârfurile de gamă ale Qualcomm sau Apple.

Pe parte de GPU, indiferent ce am încercat nu am reușit să fac testul 3DMark să meargă, așa că nu pot să vă dau cifre și aici. Indiferent, ne putem aștepta la creșteri semnificative de putere grafică anul acesta, deci jocurile intense ar trebui să se miște mai bine ca până acum. Am testat și eu Call of Duty Mobile, un titlu demanding dar care mergea bine și pe modelul de anul trecut, deci nu am fost mirat când și pe 10 Pro XL jocul s-a mișcat și a arătat de vis. În plus, nu am remarcat situații de supraîncălzire cum mai era cazul în anii trecuți, semn că parteneriatul cu TSMC chiar se întinde în toate ariile unui chispet, nu doar la putere brută.

Display, autonomie și alte aspecte importante

Lăsăm acum în urmă discuția despre cifre și benchmark-uri ca să ne îndreptăm atenția către ceva mai palpabil, ecranul. Așa cum am spus, la teste am primit doar versiunea Pro XL, dar mă îndoiesc că situația stă foarte diferit în cazul modelului Pro simplu. Astea fiind zise, ecranul acestui telefon este senzațional, și unul dintre punctele forte ale întregii experiențe. Este un OLED LTPO baban, de 6,8 inch, cu rezoluție de 1344 x 2992, tactat la 120Hz și cu strălucire maximă de 3.300 de niți.

Pixel 10

Este… tot ce ți-ai putea dori de la un ecran de telefon și mai mult. Strălucirea mare asigură că poți vizualiza cu ușurință conținutul ecranului indiferent de scenariul în care te afli, rezoluția mare contribuie la o imagine sharp și detaliată iar senzorul de amprentă ultrasonic de dedesubt face deblocarea rapidă și precisă. Suportul pentru HDR10+ este și el prezent, astfel conținutul compatibil va arăta incredibil pe acest telefon, fie că vorbim de YouTube, Netflix sau orice alt serviciu de streaming de pe piață. Protecția este oferită de Gorilla Glass Victus 2, deci ar trebui să fie și relativ rezistent împotriva zgârieturilor și șocurilor.

Next up, vreau să vorbesc și despre autonomie, o altă arie care a văzut îmbunătățiri. Pe Pixel 10 Pro XL, capacitatea acumulatorului sare de la puțin peste 5.000mAh la 5.200mAh, o creștere nu foarte mare, dar în combinație cu chipset-ul mai eficient, noile telefoane oferă o autonomie simțitor mai bună. Dacă pe 9 Pro XL eram sigur că nu va trebui să îl încarci pe timpul zilei ci doar seara, acum sunt încrezător ca, dacă ești un utilizator mai light care nu filmează, pozează sau joacă jocuri non-stop poți obține chiar și două zile de utilizare între pit stop-urile de la priză.

Pixel 10

Situația la încărcare stă similar, cu câteva upgrade-uri minore dar care contribuie la o experiență de utilizare overall mai bună. Astfel, odată cu bateria mai mare, Google a crescut și viteza de încărcare pe Pro XL, de la cei 37W plăpânzi de anul trecut la 45W. Știu, nu este cine știe ce boost, și flaghship-ul Google tot nu se apropie de vitezele pe care le vedem de la alte telefoane chinezești, dar nu am de gând să mă plâng de o încărcare mai rapidă, fie ea și marginală.

În schimb, la încărcarea wireless lucrurile stau ceva mai bine. Mai devreme vă spuneam că noile Pixel-uri au acum magneți pe spate, ei bine asta nu e singura noutate. Pixel 10 Pro XL în particular suportă acum standardul de încărcare wireless Qi 2.2, care se traduce în viteze de 25W fără fir cu încărcătoare compatibile. Iar partea cea mai bună este că acele încărcătoare nu trebuie să fie proprietare Google, iar orice accesoriu Qi 2.2 ar trebui să încarce telefonul la viteza sa maximă… inclusiv pucul Magsafe al Apple! A înghețat iadul, să mor!

Pixel 10

Sistemul de operare folosit este un Android stock, duh, despre care am spus în trecut că este implementarea mea preferată din câte există. Interfața este aerisită, ușor de folosit și extrem de arătoasă în ochii mei, și este clar unul dintre principalele motive pentru care ți-ai lua așa ceva. Cu un Pixel poți uita de meniuri întortocheate, aplicații preinstalate de care nu ai nevoie sau cine știe ce servicii extra care rulează pe telefonul tău tot timpul dar pe care nu le-ai cerut niciodată.

În plus de asta, Google oferă și unul dintre cele mai solide perioade de suport din toată industria, iar compania jură pe roșu că noile telefoane din seria Pixel 10 vor primi nu mai puțin de șapte update-uri principale de Android. Ținând cont că avem Android 16 din cutie, asta înseamnă că în câțiva ani ne putem aștepta să vedem până la Android 23 pe telefoanele astea, lucru pe care foarte puțini producători îl pot susține.

Pixel 10

Înainte să trecem la camere, un subiect pe care sunt sigur că mulți îl așteptați dat fiind că vorbim despre Pixel, o să vă mai țin puțin în suspans cât discutăm despre conectivitate. Aici, ca orice flagship care se respectă, avem suport pentru Wi-Fi 7, cel mai recent, mai rapid și mai stabil standard de internet fără fir. În plus, este pentru prima dată când văd Bluetooth 6.0 pe un telefon, ceea ce ar trebui să asigure o latență mai mică, totul în timp ce viteza de transfer și stabilitatea cresc.

Camere și AI

Acum hai să vorbim despre fotografie, o arie unde, istoric vorbind, telefoanele Google au excelat. Mă bucur să spun că tradiția se păstrează și anul acesta, iar Pixel 10 Pro XL reușește să scoată niște imagini superbe, indiferent de condiții. Principala din dotare este un senzor de 50MP, cu f/1.7 care pare aceeași de anul trecut. Bine, toate trei lentilele par să fie aceleași ca anul trecut, ceea ce nu e neapărat un lucru rău dacă iei în considerare cât de bune erau camerele pe modelul precedent.

Diferența anul acesta vine de la procesare, și am remarcat că Pixel 10 Pro XL rezolvă mai bine imaginile în post-producție, cu mai multe detalii și cu iluminare mai naturală, într-un timp mai scurt. Gama dinamică prezentată de imaginile făcute cu lentila principală este incredibilă, culorile sunt vii dar în același timp nu suprasaturate ca pe alte telefoane iar balansul de alb este nimerit aproape perfect.

Pixel 10

Situația stă bine chiar și atunci când apune soarele, grație noilor algoritmi de procesare. Acum pozele făcute noaptea mi se par mai bine iluminate, fără să pară editate artificial. Câteodată însă, telefonul are dificultăți cu obiectele în mișcare fotografiate noaptea, dar asta era ceva de așteptat și nu cred că cineva din domeniul telefoanelor a reușit să nimerească acest scenariu. În continuare unele obiecte ies blurate, dar este o critică prea mică pentru cât de bine reușește acest telefon să facă poze per total.

Următoarea lentilă de pe spate este cea telefoto, cu 5x zoom optic și, din nou, aceleași specificații pe hârtie ca anul trecut. Numai că acum am remarcat ceva mai multe detalii în pozele de zoom, probabil grație procesării mai bune a imaginilor. O noutate anul acesta este că Google au inclus în sfârșit zoom 100X pe telefoanele lor, care funcționează ok dar care, sincer să fiu, nu m-a impresionat. Bine, nu m-a impresionat niciun telefon cu 100x de până acum, deci nu e vina Pixel-ului în particular, iar adevărul este că pozele făcute la 100x sunt soft, ușor neclare și nu foarte arătoase. Sigur, dacă ai nevoie neapărată de un asemenea nivel de zoom îți poți face treaba cu el, dar nu îl consider un selling point al telefonului.

Pixel 10

Next up, și focala ultrawide de 48MP pare că a rămas neschimbată, deci aceeași poveste ca la celelalte două se aplică și aici: detalii mai bune, culori mai naturale și iluminare mai corectă. Mi-ar fi plăcut să văd un boost al unghiului de vizualizare de la 123 de grade la 128 sau poate chiar peste, în așa fel încât să înghesui încă și mai multe lucruri într-un singur cadru dar e ok și așa.

Pozele portret mi-au plăcut mult însă, și consider că Pixel 10 Pro XL face parte din gruparea liderilor acestui segment. Ce am remarcat și mi-a plăcut este că telefonul ăsta reușește să separe foarte bine subiectul de background în pozele portret, pare-mi-se mai bine decât multe alte telefoane de top pe care le-am încercat. Mi-a plăcut și faptul că tonul pielii este redat foarte bine, și overall nu prea găsesc lucruri de care să mă plâng la subiectul pozelor portret.

Pixel 10

Situația la video stă puțin diferit, deoarece deși clipurile video sunt mai sharp iar stabilizarea lor e mai bună, tot consider că Pixel 10 Pro XL este în spatele ultimelor iPhone-uri în materie de filmări. Astea fiind zise, Apple este șeful segmentului ăsta de ani de zile, și cu toate că Google n-au reușit să fure această coroană, îmbunătățirile sunt vizibile și binevenite. Camera selfie de 42MP se descurcă și ea onorabil, și scoate niște poze chiar bune cu iluminarea potrivită.

Last but not least, trebuie să avem și discuția despre AI, că doar vorbim de un flagship Google în 2025. Și pentru că nu vreau să vă pierd timpul, nu o să mai intru în detalii despre funcțiile deja existente în ecosistemul Google, cu ar fi Add Me, Magic Eraser, Circle to Search sau Best Take ci o să mă focusez pe ce e nou. Dacă vrei să vezi un breakdown mai detaliat al capabilităților AI existente, aruncă un ochi pe review-ul meu de Pixel 9 Pro XL de anul trecut.

Pixel 10

That being said, cel mai mișto lucru din suita nouă de funcții AI, după părerea mea, este ceva numit Camera Coach. În termeni simpli, dacă ești conectat la internet și apeși un buton special nou în interfața de cameră, AI-ul Google îți va analiza încadratura pozei și îți va da indicații pas cu pas despre cum să te poziționezi în cadru, ce să îi spui subiectului să facă și în ce fel, totul în numele imaginii perfecte. Este practic un mentor care îți explică pe scurt cum să faci ca să obții cele mai bune poze, de fiecare dată.

Am testat și noi funcția asta și, sincer, o văd foarte utilă pentru cineva care nu prea știe conceptele de bază ale fotografiei dar vrea să aibă niște poze mișto din concediu. Cu toate că ai nevoie de o conexiune la internet stabilă pentru asta și procesarea încă nu se întâmplă on device, văd acest Camera Coach ca pe o funcție utilă care îți face viața mai ușoară și pozele mai frumoase dacă nu ești tocmai cel mai bun fotograf. Tot de AI se leagă și funcția de zoom 100x, dar despre ea am vorbit mai devreme și nu o să mai reiau discuția și aici.

Pixel 10

O altă funcție AI nouă este ceea ce Google numesc Magic Cue, și trebuie să recunosc că e un artificiu tare interesant și util. În termeni simpli, acest Magic Cue poate recunoaște diferite contexte din aplicațiile default Google precum cea de mesaje și îți oferă la o singură atingere distanță răspunsurile pe care sistemul le consideră de cuviință.

Imaginează-ți că cineva te întreabă prin mesaje care este numărul zborului pe care urmează să urci. Telefonul tău recunoaște asta automat, sapă în mail-urile tale ca să găsească email-ul trimis de compania de zbor cu toate detaliile iar în direct în conversație primești răspunsul de care ai nevoie, fără să mai fie nevoie să faci tu toată treaba. Este o deșteaptă care îmi place mult, cu mențiunea că, pentru moment cel puțin, Magic Cue nu e disponibil și în limba română. Dar sper că, în viitor, și limba mioritică va fi introdusă.

Concluzie Pixel 10 Pro XL

În final, vreau să vorbim și despre prețuri, o arie care a suferit modificări față de anul trecut, dar nu modificările pe care le doream noi, cei care cumpărăm telefoanele. Modelul Pixel 10 simplu, care by the way, acum vine și cu lentilă telefoto pe lângă principală și ultrawide, deci are trei la fel ca frații mai mari, costă la precomandă 4.700 de lei în versiunea cu 12GB RAM și 128GB stocare.

Pixel 10

Pixel 10 Pro, adică flagship-ul mai mic, este la precomandă 6.200 de lei în varianta cu 16GB RAM și 256GB stocare iar the big boss, adică 10 Pro XL-ul pe care l-am testat eu, costă nu mai puțin de 6.700 de lei pentru configurația de bază cu 16GB RAM și 256GB stocare. Încă de când am citit prețurile pentru prima dată mi s-au părut mai mari ca anul trecut, iar ca să mă asigur că nu sunt nebun am căutat în review-ul meu precedent și am văzut că Pixel 9 Pro XL de exemplu costa puțin sub 6.000 de lei la lansare, deci cu vreo 750 de lei mai puțin decât anul acesta.

Creșterea asta de preț de la o generație la alta nu e tocmai mică, și sincer să fiu, dacă nu ești tentat de funcțiile noi de pe seria Pixel 10 și ai un buget mai restrâns, seria precedentă rămâne o variantă foarte bună. Dar dacă vrei să faci niște poze mai bune, să ai mai multă putere sub capotă și un ecran mai frumos, nu cred că vei da greș cu seria Pixel 10. Da, sunt destul de scumpe, cel puțin în comparație cu anul trecut, dar scorurile tot în jurul altor flagship-uri se învârt iar micile touch-uri a la Pixel fac din acest telefon o variantă mai bună pentru majoritatea oamenilor dacă ce cauți este simplitate, o construcție bună și un software curat și isteț foc.

Acum vreau să vă aud și vouă părerile în comentarii: cum vi se par noile telefoane de la Google? Credeți că își merită prețul mai mare cerut sau nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button