Philips prezintă un televizor OLED la IFA 2016

OLED tot amenință de vreo 10 ani să devină noul standard în materie de televizoare, iar anul acesta pare că începe în sfârșit să prindă elan. Philips a dezvăluit primul televizor al companiei care să se folosească de această tehnologie.
Modelul 901F are o diagonală de 55 de inch și se folosește de diode organice pentru a emite lumina într-un mod care generează culori și contraste mult mai naturale și mai puternice, comparativ cu tehnologia LED standard. Acest televizor suportă rezoluția de 4K și este capabil să redea imagini în format HDR, ceea ce înseamnă că sunt eliminate o mare parte din artefactele de compresie ale culorilor care duc la redarea unei imagini spălăcite, care nu reflectă realitatea.
Televizorul este echipat cu sistemul Ambilight, care permite iluminarea peretelui din spate pentru a genera un efect mai mare de imersiune și vine echipat cu un sistem audio 6.1. Fiind vorba de un televizor de nouă generație, nu poate fi doar un ecran mare și atât. Philips 901F rulează sistemul de operare Android TV și are integrat chiar un procesor quad core.
Prețul pentru acest televizor este de 3500 de euro. Data de lansare încă nu a fost dezvăluită.