Philips OLED806 Ambilight este gigantul care te duce în lumi noi și pline de viață
Cred ca a sosit momentul sa facem cunostinta cu Philips OLED806 Ambilight. Din nou, producatorul incearca sa pastreze si un echilibru cat mai bun intre performantele produsului si pretul acestuia. Aici as putea spune ca Philips OLED806 nu este un magnum opus la o anumita categorie specificatii, precum imagine sau procesare sau soft, ci faptul ca incearca sa ofere ce-i mai bun din toate si un extra pe deasupra este cel care a reusit sa ma impresioneze. Alaturi de acesta vine, desigur, si caracterul sau Ambilight, un artificiu cu adevarat interesant.
Inca din start, imaginea afisata este excelenta, tabelul de capabilitati si specificatii este vast si sunetul este bun. Dar exista si niste parti mai putin bune, doar ca astea s-ar putea sa fie mai degraba supuse subiectivitatii fiecarui utilizator. De exemplu, Philips OLED806 nu este prea subtirel, iar asta il faca sa para un pic defazat de trendul actual, iar interfata aia Android TV nu este cea mai simpatica… Sau poate pur si simplu nu sunt eu suficient de familiarizat cu ea. Oricum ai da-o, trebuie sa stiti din start ca Philips OLED806 stie ca face, mai ales pentru ca indeplineste toate standardele HDR dezirabile.
Iar asta este un lucru semnificativ. TV-ul este potrivit sa ruleze in felul asta cam orice tip de continut HDR de pe orice platforma, fiind completat si de o mana de porturi HDMI 2.1, aproape inexistente pe modelele anterioare, iar imaginea buna, naturala si echilibrata, este completata, amplificata si pusa in valoare de acest imersiv sistem ambilight. Si toate astea la un pret adesea sub oferta comparabila a competitiei.
Un design cu mici compromisuri
La noi a sosit varianta de 55 de inci, dar exista si o diagonala mai mica, de 48 de inci, si doua mai mari: 65, respectiv 77 inci. Deci ai de unde alege. Personal, Philips OLED806 in oferta de 55 inci este optiunea cea mai echilibrata, asa ca haideti sa-l analizam.
Ca aspect, este compus dintr-o combinatie interesanta de elemente: vazut din fata, adica din pozitia din care banuiesc ca te vei uita la el in cea mai mare parte a timpului, arata excelent. Este minimalist, cu margini subtiri-subtiri, este foarte, foarte discret si elegant, pana si brandingul este stantat discret pe unul dintre cele doua picioruse subtiri si orizontale care tin televizorul erect. Si aici se petrece ceva ce merita discutat.
Cele doua tije orizontale folosite pe post de picioare sunt jumate argintii, jumate gri, deci poti sa alegi care este jumatatea lor vizibila in functie de decorul tau. E o abordare misto, dar vine cu un „tradeoff”. Philips OLED806 poate fi montat pe picioare intr-o singura pozitie, adica flat, jos, ceea ce inseamna ca ulterior nu mai ai cum adauga sub el un soundbar intr-o pozitie fireasca si predefinita.
Dar in general imi place cumva senzatia aceasta ca iese direct din mobila sau din comoda pe care sta asezat. Dar daca vrei de exemplu sa-l prinzi pe perete? Sigur, poti s-o faci, dar aici intervine celalalt unghi estetic: din lateral. Si din lateral nu mai este bijuteria minimalista pe care o vezi din fata. Vazut dintr-o parte, OLED806 este o combinatie bizara de ecran ultra-subtire si carcasa groasa din plastic, sub care se gasesc electronica, partea de procesare, partea de sunet si conectica. Iar grosimea acestui spate atinge 7cm, in contrast sesizabil cu ecranul foarte subtire.
Ambilight-ul este vedeta din intregul setup
Dar tot aceasta grosime de pe spate gazduieste in jurul sau si sistemul ambilight, pe langa toate cele enumerate mai devreme, adica avem in fata un exemplu de compromis. Deci nu este cel mai „atarnabil” pe perete televizor, fix din cauza acestor 7 cm, 6.8 cm mai exact. Dar ce nu au alte televizoare si are Philips OLED806 este exceptionalul Ambilight, care acum, fata de precedentul lor model OLED805, are 4 laturi, adica 4 benzi si nu 3.
Upgrade-ul in cauza ofera cu adevarat ceva in plus extrem de immersive care face ecranul sa para mai mare decat este si creeaza o ambianta superba, indiferent ca te uiti la un film, te joci sau asculti muzica, si asta pentru ca se si sincronizeaza cu continutul rulat, dar si cu restul eventalelor dispozitive Hue pe care le-ai mai putea avea prin caza, benzi LED sau becuri.
Cum stăm pe partea de conectivitate?
Si mai e ceva destul de deosebit, adica suportul pentru toate standardele HDR relevante de pe piata, inclusiv Dolby Vision sau HDR10+ Adaptive. Philips au adaugat in sfarsit si HDMI 2.1 pe doua dintre cele 4 porturi disponibile pe spate. Sunt doua porturi full speed la 48Gbps care suporta 4K 120Hz, VRR, adica refresh rate variabil, avem pe OLED806 si ALLM (Auto Low Latency Mode, acea setare pentru miscorarea latentei in jocuri) un input lag in jur de 14ms si HGiG (un tone mapping HDR ideal in jocuri). Avem si e-arc pentru sunet via HDMI, dar aici avem si o mica problema
Portul purtator de eArc este unul dintre cele doua HDMI 2.1, asa ca daca ai mai multe surse, cum ar fi o consola si un PC, sau un Xbox si un PS5, nu vei putea sa le acomodezi pe toate, caci va trebui sa scoti cand una, cand alta. Si mai avem 3 porturi USB, WiFi dual band si Bluetooth 5, adica toate specificatiile pe care le-am putea dori pe un TV in 2022.
Philips OLED806 – Performanțe
Sub capota acestui Philips OLED806, un procesor P5 asistat de AI este responsabil de partea de control si procesare a imaginii, dar si de artificii ca Film Detection, pentru a comuta automat intre modurile de afisare atunci cand detecteaza un astfel de continut.
Film Detection face trecerea automat pe Filmmaker mode sau pe modul proprietar numit Philips Home Cinema. Cu alte cuvinte, procesorul se concentreaza pe identificarea inteligenta a continutului rulat, dar si pe masurarea luminii ambientale, in ideea de a-ti oferi cea mai buna versiune a ceea ce urmaresti, fara ca tu sa trebuiasca sa faci vreun fel de ajustari. Este responsabil si de tehnologia Philips anti-burn-in, care miscoreaza de pilda intensitatea luminoasa o obiectelor fixe din imagine (sigle si logo-uri), pentru a preveni degradarea LED-urilor organice din respectivele zone ale panoului.
Si acum sa ne mutam la un alt capitol important: la interactiunea efectiva cu TV-ul, adica la sistemul de operare, care este Android TV. Si de la inceput trebuie sa spun ca nu e nici pe departe cel mai rau layout de Android TV cu care am interactionat pana acum. Sunt zvonuri ca la un moment dat inclusiv cei de la Philips vor face pasul catre Google TV at a later date, dar, oricum, serviciile gen Netflix sau Prime Video sunt disponibile si perfect rulabile pe TV-ul asta, in 4K, Dolby Vision si Dolby Atmos, Plex si VLC vor fi numai bune pentru a viziona continutul tau personal. Controlul tuturor acestor functii se intampla cu ajutorul unei telecomenzi maricele, dar bine organizata si dotata cu tot ce-ti trebuie, inclusiv microfon pentru Google Assistant.
În cele din urmă…
Si acum a venit momentul-cheie: cum este imaginea? Pentru ca, pana la urma asta este scopu,l ultim al unui TV, nu? Are niste mici ciudatenii, si iata un exemplu: atunci cand rulezi content Dolby Vision, el comuta automat pe HDR Personal Preset. Nu e panica, pentru ca treaba asta o poti indrepta imediat din setari. Dolby Vision Bright este setarea pentru vazut filme la lumina ambientala mai prezenta, poti sa dezactivezi de tot (mai ales la filme) acel Motion Styles si s-o comuti pe Movie sau Pure Cinema. Deci daca te joci prin setarile lui poti obtine o imagine aproape perfecta, iar televizorul este in stare sa ti-o livreze.
Dupa niste minute bune de joaca prin setarile de imagine ale lui Philips OLED806 am reusit sa obtin o imagine de vis. TV este capabil sa ofere sharpness, detaliu, prezenta, chiar si luminozitate, contrast imens gratie unui negru OLED si vibrance in culori la nivel comparativ cu TV-uri mult mai scumpe. Trebuie doar sa ai rabdare si sa umbli prin setari, sa faci fine tuning si sa nu te bazezi prea tare pe modurile default pe care ti le propune el.
Dar important este ca potentialul este acolo si ca poti sa scoti o imagine exceptionala. Completata de ambilightul omnipotent, ea reuseste sa-ti ofere una dintre cele mai spectaculoase si imersive experiente de vizionare. Si asta in conditiile unui panou OLED oarecum clasic. Culoarea este absolut impresionanta, iese in evidenta fara sa devina electrica sau nenanturala, contururile obiectelor sunt foarte clare si bine definite fara insa a fi taioase sau oversharp, in sensul ca afisarea este nu doar corecta, ci si placuta. In plus, conceptul asta al algoritmilor de miscare, este parca mai bine implementat decat la modelele Philips precedente. Nu este grozava din fabrica, dar si aici, cu rabdare si metoda trial and error, poti cu siguranta sa ajungi la un echilibru bun reglandu-i manual intensitatea si prezenta.
Upscale-ul din 1080 in 4K nu prea se ridica la nivelul unora dintre competitori, dar experienta este mai mult decat digerabila, imaginea nu devine soft sau blurry si nici prea zgomotoasa, ceea ce inseamna ca posturile TV care sunt oricum 1080, sa zicem, se vad bine.
Ce pot auzi urechile noaste?
Pe parte de sunet, ma asteptam oricum ca Philips OLED806 sa fie bun, pentru ca mai tot ce am testat de la Philips cu sistemul asta de difuzoare plasate in spate se aude bine. Philips are o colaborare cu faimosul brand Bowers and Wilkins, dar nu este cazul modelului de fata. Vei simti foarte repede prezenta joaselor, caci TV-ul are bass, si daca este sa vorbim pe bune, asta este un punct slab al celor mai multe televiozare, caci ofera un sunet slabut. Nu este cazul aici, si din punct de vedere bass, modelul de fata chiar se face remarcat
Mediile sunt distincte iar inaltele sunt destul de clare chiar si la volum mai mare. Si bine ca este asa, din moment ce partea cu soundbarul pe acest model este complicata, din cauza pozitiei sale joase pe suport si de faptul ca trebuie sa sacrifici unul dintre porturile HDMi 2.1 pentru a-i atasa un soundbar. Prin urmare, nu degeaba este gros: difuzoarele incorporate ofera un sunet mult peste ceea ce ofera de obicei un TV, si ar trebui sa fie suficiente.
Inainte sa inchei, pot spune sincer ca OLED 806 mi-a placut mai mult decat m-am asteptat inainte sa deschid cutia. Are mici quirks, faptul ca nu prea este gandit sa-i atasezi un soundbar, ca este cam gros, ca are un Android TV cam stufos si pe alocuri counterintuitive, ca e musai sa faci niste fine-tuning prin setari pentru a-l face sa straluceasca in adevaratul sens al cuvantului, dar si odata ce l-ai facut, este o bijuterie.
La final
Philips OLED806 este mult mai bun decat 805-ul care l-a precedat, si decat multe dintre TV-urile substantial mai scumpe, este magnific in materie de ce imagine poti obtine pe el cu un pic de rabdare si pricepere, este pe cat de game-ready poate fi un TV in ziua de azi, ai 120Hz, VRR, ALLM, HDMI 2.1 si peste toate astea are acesta caracteristica unica, Ambilight-ul, pe care nu il pot sublinia indeajuns, si care il ajuta sa se detaseze de restul ofertelor.
In ceea ce priveste pretul lui Philips OLED806, l-am gasit la 7200 de lei la Altex, fix modelul asta de 55, si pe la 7500 la Emag. Poate parea mult, dar fara indoiala costul este justificat. Si cu siguranta in timp vor mai fi oferte si promotii care sa mai coboare din pret. Este un all-rounder bun, indiferent ca vrei sa vezi filme, sa te joci sau chiar sa asculti muzica, si te va tine mult si bine.