GAMINGPC&ConsolesSTIRI IT

Persona 4 s-a vândut binișor pe PC

Ce surpriză

Varianta de PC a lui Persona 4 a reușit să se vândă în numai o lună de zile în aproximativ o jumătate de milion de exemplare. Poate că nu vi se pare un număr mare, considerând în câte milioane pot să se vândă jocurile moderne, dar trebuiesc subliniate câteva lucruri.

Pe de o parte, este un joc vechi de 12 ani. Pe de alta, este un joc de PS2 de nișă extremă în afara japoniei, ce nu are nici un fel de tradiție pe PC. Dar, cumva, în doar o lună s-a vândut ca pâine caldă.

Acest prag este unul destul de important, ce pare să îi fi bucurat foarte mult pe cei de la Atlus. Poate i-a bucurat destul de mult încât să considere portarea și celorlalte două titluri majore ale seriei, Persona 3 și Persona 5, din moment ce au măcar acum o idee despre cât de rapid își pot recupera costurile asociate portării.

Mai important de atât, succesul jocului ar putea fi un semnal pentru alți producători din Japonia, ce adesea ezită să își lanseze titlurile pe PC, că ar putea avea ceva succes pe această platformă. În ultimii ani am început să vedem o abandonare a vechilor rețineri, ajungând pe monitoarele noastre jocuri precum cele din seria EDF, Dark Souls, Metal Gear, Shenmue și multe altele.

Tags

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close