PC Building Simulator poate fi descărcat gratuit
Știți momentul acela când închizi ochii timp de 5 minute după ce ai dat snooze la alarmă și te trezești abia peste 3 ore, cu telefonul plin de notificări de la muncă/facultate? Cam așa am simțit eu această creștere a popularității jocurilor care poartă în coadă denumirea de „Simulator”.
Am luat la cunoștință acum mulți ani existența lui Surgeon Simulator, Goat Simulator, însă abia recent am observat cât de multe Simulatoare au fost lansate de când am ales să închid fugar ochii. De bine, de rău, multe dintre acestea sunt interesante și amuzante, iar printre acestea se numără PC Building Simulator, care mi-a atras atenția încă de la primele screenshot-uri.
PC Building Simulator face exact ceea ce indică titlul său. Pornești în călătoria creării un centru de reparații și asamblări. Răspunzi la comenzi, înveți despre componentele care dau viață sistemului și construiești PC-uri, de la cele cerute de clienți până la creații proprii. Și partea mișto este că, odată asamblat, poți să rulezi chiar și 3D Mark pentru a vedea cum se comportă magnum opus-ul tău în teste.
Ai o ofertă vastă de componente venite din partea celor mai cunoscute nume: AMD, Corsair, Intel, NVIDIA, NZXT, Acer, MSI, you name it. Există și expansion-uri și DLC-uri care duc experiența și mai departe și adaugă și mai multă profunzime și posibilități de customizare, astfel încât să te poți bucura de un titlu care te ajută să înveți în timp ce te distrezi.
De unde puteți descărca gratuit PC Building Simulator?
Fiind joi, adică acea zi sfântă din săptămână dedicată celor care vor să-și extindă librăriile de jocuri, PC Building Simulator face parte din oferta de free games de pe Epic Games Store. Acesta poate fi descărcat de aici, începând din această seară, de la ora 18:00. Aveți o săptămână la dispoziție să puneți mâna pe el.
Între timp, mai aveți o mică șansă să vă adăugați la colecție Europa Universalis 4. Oferta pentru strategy-ul celor de la Paradox expiră în momentul în care va intra pe emisie PC Building Simulator.