Pariurile cu obiecte de Team Fortress 2 vor fi restricționate
Valve continuă bătălia sa împotriva pariurilor neaprobate cu obiecte din jocurile companiei. Nu doar skin-urile de CS:GO și cele de la DotA, dar acum și obiectele din Team Fortress 2.
Din cauza restricțiilor care au fost impuse de către Valve asupra jocurilor acestea mai populare, site-urile de pariuri au început să se profileze pe simulatorul de pălării care a început toată această șandrama. Cumva, credeau că astfel pot să evite interdicția și să continue să rămână în funcțiune, oferind jucătorilor posibilitatea de-ași pune la pariat măștile de Pyro sau cele opt mii de Force of Nature pe care le au în inventar.
Valve are o veste foarte proastă pentru aceste site-uri de pariuri. Cea că ar trebui de acum înainte să se reprofileze pe jocuri care nu sunt făcute de compania lui GabeN, ceva ce nu prea este o posibilitate, fiindcă nu prea sunt alte jocuri care să aibă în spate o infrastructură ca cea a inventarului pe care îl are Steam.
MMO-urile nu prea sunt nici ele o opțiune, din moment ce majoritatea au restricții severe asupra boților care ar trebui folosiți de site-urile de pariuri pentru a intermedia schimbul de obiecte.